Cine aduce cei mai mulţi bani în cele trei mari agenţii?


20130430_entertainmenlabels

Nu este nici un dubiu că cele trei mari agenţi (JYP, SM şi YG) SM este cea care investeşte cel mai mult. Chiar dacă au avut o mică scădere, profitul SM a fost mai mare decât costurile.

În orice caz toate cele trei agenţi sunt respectate pentru numele mari pe care le dau în industria muzicală. Dar cine mai exact sunt cei care adună cei mai mulţi bani în fiecare agenţie?

SM Entertainment

SM Entarteinment se bucură de „Marele 3”, cei care sunt în fruntea agenţiei. Nu este nici o surpriză aceştia fiind Girls Generation, Super Junior şi TVXQ. Girls Generation au strâns foarte mulţi bani în Coreea în timp ce Super Junior şi TVXQ au scos profit din afara ţării mai ales din China şi Japonia.

Cel mai mare semn de întrebare pentru SM, este EXO care au debutat anul trecut dar care nu au reuşit încă să ajungă sub marea lumină a reflectoarelor. Pentru acest lucru s-a format SM Beijing pentru a se focusa pe piaţa Chinezească pe care EXO-M ar putea să o domine în scurt timp.

YG Entertainment

Următoare agenţie este YG Entertainment care se poate lăuda cu BigBang ca trupă cu cel mai mare profit din agenţie. Băieţii au câştigat banii nu numai ca grup dar şi din activităţiile solo. Dar deasemenea asta nu e tot. PSY care a adus succes su Gangnam Style a lansat de curând Gentleman. YG de asemenea le are pe 2NE1, grup care are succes global. Agenţia de asemenea are succes şi datorită noii venite, Lee Hi.

JYP Entertainment

După cum mulţi deja ştiu, Suzy din Miss A este cel mai bun aducător de bani ageniei. Aceasta şia făcut un nume puternic în actorie în special cu drama ‘Book of the House of Gu‘. Recent a câştigat peste $8.9 milioane de dolari, după ce a semnat peste 20 de contracte pentru reclame.

Cu toate astea JYP a fost puţin cam în pierdere cu restul grupului Miss A, iar paza fetelor de la Wonder Girls şi a băieţilor din 2PM nu a ajutat prea mult. Dar în curând 2PM vor reveni ceea ce ar pute aduce mare profit agenţiei.

JYP a fost probabil cea mai bună atunci când vine vorba de marketingul American cu Wonder Girls. Deşi unii cred că nu e adevărat, ele au avut mai mare succes acolo decât SE7EN sau BoA.

Pentru viitoarele profituri aceştia speră ca JJ ProjectBaek Ah Yeon, şi 15& să ajungă cel puţin la fel de mari precum colegii lor de agenţie.

Anunțuri

22 de gânduri despre “Cine aduce cei mai mulţi bani în cele trei mari agenţii?

      • Ei bine nu chiar, chiar daca pt mine SHINee sunt mai buni, TVXQ au mai mult succes mai ales in Japonia si China. Sunt de mai mult timp in industrie, au mari vanituri in tarile numite si reusesc sa aiba mai mult succes. Asta nu inseamna ca SHINee nu au profit. Totusi nu la fel de mare ca cel al celor 3 grupuri mentionate in post.

        Apreciază

              • A, da!Poate!Dar TVXQ sunt mai vechi.Insa SHINee stai sa vezi ca acusi ii iau pe TVXQ ca SHINee au mult mai multi fani!Mult mai multa lume stie de SHINee decat de TVXQ si la mult mai multa lume le place SHINee!

                Apreciază

              • Sunt fan SHINee… dar… TVXQ au mai multi fani. Cel putin in Asia. Poate ca aici la noi e invers, SHINee au mai multi fani decat TVXQ, dar acolo in Asia TVXQ sunt mult mai puternici din acest punct de vedere. De exemplu, la turneul lui TVXQ din Japonia vor veni 850.000 de fani. SHINee mai au mult de munca sa-i intreaca pe TVXQ.

                Apreciază

              • Pai da!Poate ca in Asia au TVXQ mai multi fani dar in Europa si America SHINee ii intrec sigur!Oricum, nu cred ca se vor lua la intrecere deoarece se inteleg foarte bine si ambele formatii aduc profit SM deci nu au nici un motiv sa se intreaca!Tu ce crezi?Eu cred ca SHINee nu sunt suparati ca TVXQ au mai multa putere in Asia.

                Apreciază

              • Nu, nu e vorba de suparare aici =)) E vorba de cine aduce cel mai mare profit =)) Si sincer, nu te supara, dar degeaba au SHINee mai multi fani in Europa decat TVXQ, pentru ca in Europa nu prea se cumpara albume de Kpop =)) Dar gandeste-te putin =)) TVXQ implinesc 10 ani de la debut, iar SHINee doar 5… deci… se intelege ce si cum =))

                Si inca ceva… poate e socant… Dar SM nu are de gand sa debuteze trupe precum SHINee, SuJu sau EXO in America. SNSD ar fi o exceptie, dar nici aici nu se stie. SM stie ca cei mai multi bani ii pot scoate si din Japonia (cu SHINee, TVXQ, SuJu si BoA… iar acum si f(x) )… SM stie ca la fel de multi bani pot scoate si din China (cu EXO si SuJu)… Chestia cu promovarile in America ar fi doar o durere de cap pentru ca le poate lua cativa ani pana sa devina faimosi in SUA… si de ce sa nu foloseasca anii aia prin a scoate bani din Japonia si China unde oricum sunt populari de la inceputul inceputurilor…

                PS. 2NE1 vor debuta in America pentru ca nu prea au avut succes in Japonia. SM are un foarte mare succes in Japonia, si ii doare in cot de Europa si SUA =))

                Apreciază

              • Cine a zis de suparare?=)) Nici nu ma gandeam sa ma supar!Nu stiam de chestia cu America, japonia si China!Acuma stiu!Mersi!Dap!Pai ai dreptate cu cumpararea albumelor!(Eu am 3 de la SHINee!Yey!)oricum, fanii conteaza de oriunde ar fi!Dar SHINee cresc in putere din ce in ce mai mult pe an ce trece si sunt mult mai populari decat cum erau TVXQ cand aveau 5 ani!Eu ma bucur ca TVXQ aduce mare profit celor din SM fiindca ador compania asta!(chiar daca e cam dura in unele privinte)si astept ca SHINee sa creasca din ce in ce mai mult!

                P.S. Suju au spus ca ii vad pe SHINee ca urmasii lor!Sper ca asa sa fie!

                Apreciază

              • In 2008 TVXQ lansau Mirotic (la doar 5 ani dupa debut) care a fost cea mai celebra melodie de la ei. Genul de melodie (trademark) care le reprezenta stilul in totalitate. SHINee inca n-au lansat acea melodie care sa fie a lor si numai a lor (asa cum a fost Sorry Sorry pentru SuJu si Gee pentru SNSD). Deci baietii mai au de muncit =))

                PS. Sau poate acea melodie celebra a lor a fost Lucifer… cine stie… Stiu ca dupa Lucifer au devenit chiar foarte populari.

                Apreciază

              • Ce faceti mai aici teoria chibritului?:)))) Daca adun toate comurile voastre pot face o carte despre TVXQ si SHinee :))

                Apreciază

  1. Dar Lexie, SHINee au Lucifer si Sherlock care se spune a fi ”a lor”.Insa melodia in care e vorba doar despre ei (dar n-are mv) e SHINee World!

    Apreciază

  2. gata nu mai va certati ca in curand se anunta ca TVXQ ies din industria muzicala o veste rea pentru mine si pentru ceilanti si SHINee au drum liber

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s