SE7EN, Sanghu şi alţi vor sta în armată la răcoare


SE7N, Sanghu din Mighty Mouth şi alte 5 persoane vor sta la răcoare pe timpul serviciului militar.

Şi aici nu mă refer la aer condiţionat ci la puşcărie, închisoare, mititica şi cum i-se mai zice.

Ministerul Apărări a anunţat în sfârşit cum îi vor pedepsi pe cei ce au încălcat legile armatei.

Soldatul Choi (SE7EN) şi soldatul Lee (Sangchu) care au părăsit dormitoarele fără permisie ca să meargă la masaj, au fost pusi în sentinţă cu 10 zile de închisoare. Alte cinci celebrităţi vor avea 4 zile de închisoare şi nu vor avea acces la telefoane. Un alt soldat va sta zece zile în închisoare pentru că a plecat să vadă un film  după orele de armată.

Ministerul apărării a declarat „Aceştia doi care au mers la masaj după concertul lor. Ei au mers la un salon Chinezesc de masaj apoi la unul Taiwanez care erau aroape aşa că au mers la 2 saloane de masaj care erau încă deschise noaptea. Oricum, ei au ieşit când au realizat ce fal de loc era. Am decis că ei vroiau doar un mesaj şi nu erau interesaţi de prostutuţie. Dar noi le-am dat o sentinţă în închisoarea militară pentru că au părăsit dormitoarele fără permisie.”

Şi cu asta se încheie curiozitatea oamenilor cu privire la ceea ce vor păţi cei doi. Voi ce ziceţi?

9 gânduri despre „SE7EN, Sanghu şi alţi vor sta în armată la răcoare

  1. G.G.

    Mi-a aparut un zambet pe fata cand am citit … „Şi aici nu mă refer la aer condiţionat ci la puşcărie, înhcisoare, mititica şi cum i-se mai zice.”. Referitor la pedeapsa,atata timp cat incalci niste reguli trebuie sa suporti consecintele,iar ei ca niste oameni maturi,trebuiau sa se astepte la asta.Poate ca celelalte celebritati care s-au inrolat sau se vor inrola,vor invata din acest incident.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Nicky

    Asta e trebuie sa suporte cosencintele… Acum e vorba de 10 zile cum am citit in articol deci o sa treaca repede…. Lectia cred ca au invatat-o si alta data se se gandeasca de doua ori pana sa iese de capul lor :))))

    Apreciază

    Răspunde
  3. daianavlaic

    bne bne ei isi meritau pedeapsa dar soldatul ala sa fie pedepsit tot 10 zile pentru ca a fost sa vada un film? Mie nu mi se pare corect adica u mergi la film si aia merga la saloane de masaj(prostitutie) sa primeasca aceeasi pedeapsa!

    Apreciază

    Răspunde
      1. daianavlaic

        da dar nu mi se pare corecta pedeapsa aia care au mers la masaj sa aiba 10 zile de pedeapsa iar celalalt ca a fost la film toto asa adica dupa mne ar trebui sa aiba doar 5 zile de pedeapsa ca dara nu a gresit asa tare ca cei 2 astia 2 sau dus la saloane de masaj(prostitutie)

        Apreciază

        Răspunde
        1. Crissa Autor post

          Se aplica aceeasi pedeapsa si la cei care au mers la masaj si celui cu filmul. Adica in ambele cauri se plica pedeapsa pentru ca au iesit atunci cand nu aveau voie. S7VEN si Sanghu au fost iertati penru ca au intrat in salon si au considerat ca nu stiuau ca se practica prostitutia acolo. In schimb i-au pedepsit pentru iesirea din dormitoare fara perfisie si pe ei si pe tipul cu filmul.

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s