K-Facts: Led Apple!

Fiindcă știm cu toții că Led Apple vin în România ceea ce reprezintă bucuria imensă a fanilor kpop de până acum, m-am gândit să scriu un articol unde să aflați mai multe despre trupă.

Nu e ceva în gen Funny Stuff (dacă vreți fac și așa ceva) ci un post unde vă voi prezenta evoluția trupei încă de la debut și până în zilele de azi ca să știți la cine mergeți la concert. 🙂

Led Apple este o trupă rock formată din cinci băieți sud-coreeni, de la agenția Starkim Entertaiment. Membrii actuali sunt Youngjun, Hanbyul, Hyoseok, Kwangyeon și Kyumin, deci nu mai au aceeași formulă ca la început.

Cuvântul LED este abrevierea pentru Logic Egoism Delete și a fost promovat în timpul zilelor de debut, dar au încetat să mai folosească forma întreagă de când au lansat mini-albumul CODA. atunci au dat o explicație mai practică ”strălucește la fel de puternic ca  LED atunci când ești pe scenă”. Probabil au vrut să se refere de fapt la modelul lor Led Zeppelin. Apple reprezintă imaginea lor proaspătă ca idoli și muzica la fel de fresh pe care o lansează. Din 2011 fanii trupei sunt numiți LEDA.

Înainte de debut, fostul membru Minyong a participat la show-ul Superstar K. Trupa a fost prezentată în Septembrie 2011 ca un nou grup de idoli rock. Apoi a urmat primul lor teaser:

Și în cele din urmă marele debut cu piesa Dash care este un remake al melodiei lui Baek Ji Young:

Pe 1 Februarie 2011 membrul I – OH a anunțat că pleacă din trupă datorită tuberculozei. Despărțirea grupului era chiar anticipată deoarece și vocalistii Minyong și Sunghyun au decis să o ia pe căi diferite. Însă spre bucuria fanilor trei băieți noi au intrat în Led Apple pentru a promova noul lu mini – album Niga Mwonde. Aceștia erau Hyoseok, Jaehoon și Kyumin cu Jaehoon ca lider. În iunie băieții au lansat un teaser pentru un viitor MV, dar au primit multe critici. În teaser băieții au fost surprinși bând alcool, iar fiindcă trei membrii erau minori, trupa a fost considerată influență proastă pentru tineret. Aceștia nu s-au lăsat învinși și au revenit pe scenă cu videoclipul pentru How Dare You care a avut două videoclipuri:

Versiunea originală:

Versiunea drama:

Pentru a le arăta anti – fanilor care au comentat lucruri urâte la adresa lor că pot face mai mult, aceștia au promovat piesa Birthday Killer. Videoclipul a fost lăudat ca fiind puternic tocmai pentru a transmite un mesaj, dar nu s-a bucurat de un real succes, din nefericire:

După ce au terminat să promoveze Niga Mwonde, liderul Jaehoon a ales să părăsească trupa din motive personale. Atunci Led Apple au suferit din nou schimbări fiidncă Keon U, cunoscut mai bine sub numele de Park Kwang Hyung și Hanbyul s-au alăturat celorlalți 4 membrii rămași, formând un band din 6 băieți. Abea acum începe adevăratul lor succes, iar noul lor mini – album CODA a fost pe placul publicului. Melodia Someone Met You By Chance a beneficiat de un teaser dramă:

Și de un videoclip puțin SF:

Băieții au fost nominalizați pentru Rookies Awards și au ieșit pe locul trei pierzând în fața fetelor de la Rania și băieților din B1A4.

Nu au fost demoralizați, fiindcă au anunțat cu surle și trâmbițe un nou teaser pentru Time Is Up, iar Mv-ul nu s-a lăsat așteptat:

Youngjun a preluat conducerea trupei, iar băieții au avut apoi propriul lor show Led Apple Entertaiment, unde cei 6 membrii își deschideau o companie imaginară pe care trebuiau să o conducă, plus să învețe stagiarii din cadrul instituției. În 6 martie 2012 a urmat debutul în Japonia, iar apoi au lansat videoclipul pentru single-ul digital Sadness:

Primul lor concert solo a avut loc Seul, iar datorită succesului, băieții au mai cântat apoi ca bonus și în Daegu și Busan. Aceștia nu iau o pauză prea îndelungată ci revin cu videoclipul piesei Run To You de pe mini-albumul cu același nume, însă membrul Keon U nu este în stare să promoveze din cauza problemelor de sănătate și părăsește grupul:

Apoi au urmat videoclipuri pentru:

Let The Wind Blow

Bad Boys:

Momentan băieții realizează cover-uri după melodii cunoscute pe care le puteți vedea pe canalul lor de Youtube aici.

Iar acum să-i cunoaștem și pe băieți:

Foști membrii:

Sung Hyun, toboșar

Min Yong, vocalist

Jae Hoon, vocalist

I-OH, rapper

Keon U, Dj, sub rapper

Membrii actuali:

Young Jun, lider, chitarist

Han Byul, vocalist, rapper

Hyo Seok, toboșar

Kwang Yeon, basist, sub rapper

Kyu Min, vocalist, rapper, maknae

Eu sper că v-am ajutat cât de cât. So, cine vine la concert: 🙂

12 gânduri despre „K-Facts: Led Apple!

  1. dea1syndrome

    MERGEM LA CONCEEERT!!!!!….
    dupa multe negocieri gen „nu mai cer nimic de Craciun Paste ziua mea pentru urmatorii 3 ani”(ceea ce nu e adevarat) MA LASAAAA!!!!!!
    ALELUIAAA!!!! =)))))

    Apreciază

    Răspunde
    1. ANdra

      hmm, cred ca ar trebui sa incerc si eu tactica asta :))) dar nu cred ca ma vor lasa, mi-a spus ca trebuie sa gasesc pe cnv sa vine cu mn (adica o ruda „matura”) si n-am frati, veri, iar unchii si matusile nu locuiesc in orasul meu (si nici in Bucuresti), daca nu o sa-i pot convinge cred ca o s-o iau pe mama cu mn=)))))

      Apreciază

      Răspunde
  2. Pingback: Review Of The Week | K-Pop Romania

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s