Retrospectiva anului 2013 pe blogul K-Pop Romania


kpop ro 1

Şi încă un an a trecut cu bune şi cu rele pe blogul nostru. Să vedem câteva din „nebuniile” întâmplate pe acest blog.

În primul rând avem autori noi pe care am să îi menţionez Miru, Mira, Ella, Rin, Ana, Ghiţă, Iza, Daria, Ailee, Trixy şi despre care o să găsiţi mai multeinformaţii aici.

În primul rând aş vrea să îmi cer scuze tuturor autorilor în caz că i-am supărat vreodată cu ceva sau am ţipat la ei (printr-un comentariu ce-i drept), şi de asemenea şi celor care ne vizitează, dacă se întâmplă să vă fi răspuns la un comentariu cu răutate a fost ami mult într-un moment prost şi eu doar mi-am vărsat nervi pe voi fără să vreau. Îmi cer scuze.

Suntem oameni şi greşim, mai mâncăm câte o literă, mai „ciordim” câte un cuvând, dar încercăm să ne ridicăm blogul mai sus decât este şi încercăm să aducem zilnic ştiri noi.

De aceea vă mulţumim pentru cele peste 3,000,00 de vizualizări şi pentru comentariile pe care le lăsaţi. Pentru noi comentariile voastre sunt bonusul munci noastre. De aceea când comentaţi fie şi într-un rând ne bucurăm că citiţi. Aşa că nu vă opriţi din comentat.

În 2013 am primit vestea care avea să îi de-a pe spate pe fani kpop din Romania, şi anume Concertul LEDAPPLE, care va avea loc în februarie 2014. Cu siguranţă acesta a fost postul cel mai vizionat şi comentat de anul acesta de pe blog cu aproximativ 4,145 de vizuaizări. Asta după ce aflasem anul acesta că alt concert, cel al lui Reborn, fusese anulat.

De asemenea posturile Wanna Laugh au contribuit şi ele în mare parte la vizializările de pe blog aşa că vă mulţumesc.

Nu uitaţi că autorii noştrii se chinuie zilnic să aducă ştiri, melodii, versuri, chestii neştiute şi multe alte lucruri.

Anul acesta cei de la Music Channel au fost şi ei darnici difuzând melodii noi, ba chiar foarte multe aşa că treceţi pe aici ca să vedeţi ce au difuzat aceştia şi pentru versuri traduse.

Doriţi să aflaţi lucuri noi pe care poate nu le ştiaţi despre un artist sau despre un grup? Click aici şi veţi putea să găsiţi peste 100 de artişti care v-ar putea interesa. Artistul vostru preferat nu e pe listă? Nu disperaţi, în curând va fi şi el acolo.

Nu ştiu cam câţi ditre voi îşi mai amintesc dar pe 1 Aprilie am pus la cale cu Lexie o farsă care a speriat multă lume şi chiar am văzut că a fost preluată de alte situri şi anume postul acesta. A fost doaro glumă, dar asta dovedeşte că putem fi imprevizibile nu?

Am avut momente bune momente rele, am dat peste grupuri care nu se vor mai reuni niciodată, am trecut şi prin exclusivităţi în care cineva şi-a dat tricoul jos după ce promisese dinainte. (Ştiu că mă iubeşti Iza)

Am avut şi veşti trist din păcate şi anume un idol de 24 de ani răpus de cancer care a decedat în februrie. Deasemenea un alt personaj a fost găsit mort în propria casă şi anume fostul CEO Stardon Entartainment, fosta agenţia a celor de la Block B.

Nu ştiţi deja totul despre kpop? Aveţi aici 20 de lucruri pe care e probabil să nu le fi ştiut până acum.

Cu siguranţă unul dintre cele mai mari scandaluri ale anului a fost cel în care SE7EN şi alţi idoli au fost impliaţi într-un scandal privind un salon de masaj, care defapt ascundea loc de prostituţie. Pentru mai multe detalii click aici.

Avem chiar şi imnul K-Pop Romania (oarecum), dar îl puteţi citi aici, deşi ar cam trebui schimbat că avem mai mulţi autori acum.

Anul acesta au debutat, la fel ca anul trecut, multe trupe. Unele s-au făcut cunoscute, altele mai puţin sau chiar deloc. Dar care a fost trupa debutată anul acesta pe care fanii K-Pop Romania au votat-o trupa anului? Nimeni alţii decât Bangtan Boys. Pnetru mai multe detalii şi restul topului aici.

Aţi pus câteva kg de Crăciun iar după revelion vreţi să le daţi jos? Luaţi exemplu de la 11 idoli care au slăbit dramatic (nu era drastic? că m-am luat şi eu după titlul de acolo) pentru visele lor.

Vă mai amintiţi că vă spusesem că în Germania va avea loc un festival kpop în 2013? Şi că un mare site de kpop din Germania face lunar topuri cu cele mai ascultate melodii din acea lună? A venit momentul să vedem topul pe ultima lună în care ocupanţii locului 1 suuunt…….priviţi mai jos.

Acum vă las cu Aron din NU’EST care vă spune „Te iubesc” chiar în română. Iar ca să ştiţi Claudia (admina pagini NU’EST Romania) chiar a trimis mai multe mesaje către radioul unde Aron este DJ, spunând despre România şi acetsa le-a citit mai mereu. Hehe bravo Claudia (asta pentru că ştiu că mai intri pe aici).

Vă mulţumim pentru intrările voastre zilnice, mulţumesc autorilor care postează zilnic.

9 gânduri despre “Retrospectiva anului 2013 pe blogul K-Pop Romania

  1. Owww, ma si gandeam cand o sa scri acest articol :> . Ce pot sa zic, a fost un an cu stiri bune si mai putin bune, multe trupe au debutat si multi artisti si-au facut comebackul .
    Tin sa le multumesc si eu vizitatorilor nostrii si mai ales autorilor, care muncesc zilnic si fara de care nimic nu ar putea fi posibil. Sper sa petrecem cat mai multi ani aici si sa devenim din ce in cunoscuti, kpop-ul sa devina din ce in ce mai cunoscut in Romania.
    Sunt mandra ca fac parte din aceasta echipa si va multumesc inca o data pentru momentele minunate petrecute aici, un an nou fericit alaturi de kpop ^^ si fie ca 2014 sa ne aduca mai multe trupe noi, mai multe melodii, si poate si mai multi autori ~ keke :)) . Happy New Year! ^^

    Apreciază

  2. A fost un an frumos :3 . Si da, te iubesc =))))))))))))))))
    S-au intamplat chiar multe anul asta, daca stau sa ma gandesc:))) .
    Sa fim si mai fericiti si impliniti in anul nou cu totii ! ^^

    Apreciază

  3. BRAVOOOO dragi copiii! Sper ca nu va suparati ca v-am numit asa, dar sunt o mamica ce se apropie de varsta de 60 de ani si care iubeste toti tinerii care-si folosesc pozitiv timpul! Iubesc enorm kdramele si kpop-ul! Vizionez zilnic si ascult mult kpop! Am multi preferati,dar pe primele locuri sunt Exo si Block B; Se7en si Rain; BoA si Ailee, iar lista poate continua cu FTIsland, Cross-Gene, C-Clown, B.A.P, ZE:A, Infinite, Mblaq, CNBLUE, A-cian, B1A4, NU’EST, BTS, VIXX si multi, multi altii! Felicitari pentru munca voastra, la o varsta atat de frageda! Multumim pentru acest bilant si promit ca voi viziona toate link-urile la care ai facut trimitere in acest articol! SA AVETI UN AN NOU CU SANATATE, BUCURII SI NUMAI IMPLINIRI, toata echipa site-ului! Gamsahamnida!!!

    Apreciază

  4. Deja se incheie anul? :O Timpul a trecut atat de repede incat nici nu mi-am dat seama….se pare ca imi fac si eu aparitia la sfarsit si tin sa le multumesc autorilor pentru ca fac o treaba minunata si cititorilor deoarece ne urmaresc blogul si isi spun parerea la fiecare post ^_^ Sper ca 2014 sa fie un an mai bun, in care lucrurile bune sa le depaseasca pe cele rele, sa fie un an in care fanii K-pop sa isi mareasca numarul si sa le demonstram idolilor nostrii ca si Romania este o tara in care poti sustine un concert 😉 Va iubesc pe toti (chiar daca nu va stiu pe toti)! ❤ Happy New Year! :* ❤

    Apreciază

  5. Nu am sa uit niciodata farsa aia fiindca am fost deprimata toata ziua pana sa citesc ca nu e adevarata stirea =)))))))) Oricum a fost un an luuuung si cu bune si cu rele iar eu ma bucur ca am reusit sa intru in aceasta familie :3 Sper ca blog-ul sa devina si mai cunoscut iar kpop-ul sa aiba mai multi fani in Romania!! Sa aveti cu totii un an nou fericit ::::

    Apreciază

  6. A fost un an foarte frumos si asa va fi si in urmatorul an , faceti o treaba foarte buna si va multumesc pentru toata munca depusa , in fiecare zi intru cu bucurie aici sa vad noi stiri , de fiecare data cand citesc tot ce ati scris imi faceti ziua mai buna si de multe ori mi-a venit sa plang de fericire cand aflam lucruri minunate . Va doresc un an nou fericit si sper ca acest blog sa aiba cat mai multi fani kpop si foarte multe vizualizari . Sunteti cei mai buni , va iubesc :*

    Apreciază

  7. Nici nu stiu de unde sa incep…dar voi incepe prin a va multumi pentru creearea acestui blog,care pentrunoi inseamna foarte mult!
    Va doresc la cat mai multe vizualizari si articole!Fara voi eu ramaneam in ceata cu foarte multe lucruri,de aceea va multumesc mult si sa stiti ca va vizitez in fiecare zi,chiar daca nu comentez la fiecare articol :)…
    M-ati amuzat la maxim cu rubricile „Wanna Laugt” sa faceti cat mai multe pentru ca de fiecare data cand incep o rubrica mor de ras dinainte sa vad care-i treaba defapt 🙂 si cand o termin sunt mult mai terminata :D…
    Anul acesta s-au intamplat foarte multe,si bune,si rele,dar sa speram ca nu vor mai fi rele!
    Anul acesta a fost un an infloritor cu privire la Kpop!Sunt din ce mai multe Like-uri si vizualizari pe youtube…concertul Led Apple care ne-a dat complet pe spate pe toti!Mai ales pe mine care la un momendat cad am auzit/citit „Led Apple concert in Romania ramasesem stana de piatra (O.O)…Si acum 2 zile cand am aflat ca se difuzeaza in direct SBS Gayo Daejun 2013…eram absolut uimita!Am dat peste articol abia cu 30 de min inainte sa inceapa!Daca nu-l vedea,acum nu mai ramaneam cu acele amintiri!La un moment dat incepeam sa cant si eu cu fiecare trupa in parte >No No No,Voodoo Doll,Growl,Very Good,Ringa Linga,I got a boy,”The baddest female”…

    …Toate trupele noi care au aparut anul acesta , toate comeback-urile din acest an…toate aceste lucruri care par marunte si fara sens pe noi,fanii ne bucura enorm!!
    Deci,nu va opriti din postat si un an nou fericit!Doar mai e putin si vino concertul 😉

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s