Jessica vorbeşte despre plecarea ei din Girls’ Generation


Imagini pentru jessica jung

Jessica a lansat următoarea declaraţie prin compania ei, „BLANC”:

„Bună. Aceasta este Jessica.

Pe 29 septembrie am fost înştiinţată de către agenţie că voi părăsi Girls’ Generatio şi nu-mi pot ascunde şocul şi supărarea, deci sunt aici pentru a spune şi partea mea de poveste.

Mereu am pus pe primul plan activităţile cu Girls’ Generation înaintea bussiness-ului meu sau a vieţii personale. Cu toate astea, în ciuda eforturilor mele făcute pentru echipă, mi s-a spus să părpsesc  trupa.

În imp ce-mi plănuiam afacerea, de care eram interesată deja de cevra vreme, m-am consultat destul de mult cu reprezentanţii SM şi cu membrii trupei în legătură cu pregătirile mele şi le-am cerut să mă înţeleagă.

Până la începutul lui august, când conduceam „BLANC”, am primit reacţii pozitive şi permisia de la SM, cât şi susţineri din partea membrilor.

Cu toate astea, în septembrie, recent, după doar o lună de la conducerea „BLANC”, membrii şi-au schimbat brusc poziţia, au ţinut o şedinţă, şi fără niciun motiv, mi-au spus să-mi încetez afacerea sau să plec din Girls’ Generation.

Am explicat că deja am obţinut permisiunea de la agenţie, că niciodată nu am neglijat activităţile cu Girls’ Generation şi le-am explicat că nu puteam renunţa la afacerea mea pentru că am încheiat un contract cu partenerul şi a trecut doar o lună.

Într-un final, le-am spus că e imposibil pentru mine să fac o alegere. Să fac parte din SNSD a fost cel mai minunat lucru din viaţa mea şi niciodată nu mi-a trecut prin cap să plec.

Fiind şocată de acest lucru, m-am întâlnit cu CEO-ul agenţiei pe 16 septembrie, pentru a le transmigte poziţia mea şi încă odată confirmând acordul lor legat de afacerea mea.

Cu toate astea, pe 29 septembrie, am primit o înştiinţare prin care trebuia să părăsesc Girls’ Generation. Din aceatsă cauză, n-am putut să particip la fanmeeting-ul din China pe 30 septembrie şi am fost exclusă din următoarele activităţi cu Girls’ Generation.

Am fost rănită şi nu-mi pot ascunde supărarea pentru că agenţia şi membrii, cu care am petrecut 15 ani şi alături de care mi-am depus efortul şi pasiunea, mi-au spus că plec din Girls’ Generation doar pentru că am început o afacere.

De asemenea, vreau să-mi cer scuze pentru că mi-am îngrijorat fanii. Vă rog să înţelegeţi că aceasta nu e situaţia pe care am dorit-o, mereum am ţinut la Girls’ Generation şi o voi face în continuare. Vă mulţumesc că mă susţineţi şi că mă iubiţi.

Cu sinceritate,
Jessica.”

Se pare că asta e total opusul faţă de ce a declarat SM Entertainment ieri. Deci…care să fie adevărul?

10 gânduri despre “Jessica vorbeşte despre plecarea ei din Girls’ Generation

  1. Sincer imi pare atat de rau ca Jessica pleaca din snsd,pentru ca era preferata mea si sm putea sa-i ofere si ei o perioada de timp pentru viata ei personala si apoi sa se intoarca la activitatile ei cu snsd.Contractul Jessicai nu o sa expire prea curand deoarece recent toate 9 si-au reinoit contractul.Si ce daca se casatoreste, asta nu inseamna ca o sa aiba si copil a doua zi….poate sa-si continue activitatile cu snsd.MI se pare o porcarie sa nu o lase pe Jessica (care are 26 de ani), in pace si sa-i ofere o perioada te timp,iar Sulli care are 21 de ani sa aiba si o vacanta pentru odihna si iubit…Snsd este trupa cea mai popurala de fete din Korea nu poate pur si simplu sa scoata din trupa o fata care este si lead vocalist si dancer asa din trupa…O sa vedem ca peste cateva zile vrea sa plece si Yoona si Sooyoung si Hyoyeon…Imi dorec ca fx sa nu se destrame adica salii sa se gandesca bine..vreau ca despre shinee sa nu apara stiri de astea groaznice, vreau sa apuce ani pe care ii are shinhwa de cand sunt idoli…vreau ca super junior sa se casatoreasca si red velvet sa devina o trupa populara la fel cum este snsd si fx….

    Apreciază

  2. Sincera sa fiu, eu o cred pe jessica. Nu e preferata mea, dar chiar si asa, mi-a placut de ea de la inceput, si nu cred ca ar minti…plus…cine mai crede acum in SM ???

    Apreciază

  3. De fiecare data cand aud de un scandal din asta, neuronul imi jubileaza :))
    Ma gandesc ce-o fi fost si in capul ei, credea ca SM o s-o lase sa-si foloseasca imaginea de membra SNSD pentru a-si promova propriul brand, asa pe gratis? Imginea trupei este painica lor, de acolo le ies banii, si nici macar o membra a trupei nu e scutita de taxa, hehe. Nu ai voie sa-ti dai jos lantul de sclav de la gat asa fara sa fii plesnita peste ochi…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s