Top 20 de melodii pentru luna iulie – Lucy

Sincer să vă spun, pentru mine, vara asta nu a adus cele mai bune lansări muzicale. Puţine melodii mi-au plăcut, deşi la câte comeback-uri au fost anunţate, mă aşteptam că nu voi şti care melodie s-o pun pe replay prima. Ei bine, da, chiar nu am ştiut ce să pun pe replay pentru că uneori n-am avut ce, dar evident, k-pop-ul nu m-a dezamăgit şi mi-a adus şi mie câteva compoziţii de la bune, foarte bune şi la geniale.

Iată şi topul meu cu 20 de melodii pentru luna iulie.

20. Girl’s Day – Ring My Bell

Am pus melodia asta aici pentru că nu aveam cu ce să-mi umplu topul. Nu zic că e rea. Linia melodică a pornit bine şi refrenul e la fel, okay, dar în sine, melodie e un pic încurcată. Dacă o mai ‘şlefuiau’ un pic, cred că avea să-mi palcă cu siguranţă.

19. Wanna.B – Attention

Nu le-am dat atenţie fetelor când au debutat pentru că din ce am văzut prin nişte poze în fugă, părea un alt concept sexy. Dar m-am înşelat şi odată ce am aruncat o privire la videoclip am văzut că nu e încă un concept ieftin, ci nişte fete cu un stil puternic şi o melodie foarte bună ce îţi rămâne în cap.

18. Girl’s Day – Top Girl

Chair dacă piesa de titlu nu a fost cine ştie ce, vă recomand să ascultaţi albumul pentru că are melodii foarte bune (asta pe lângă faptul că jumătate din ele sunt cele vechi). „Top Girl”, spre exemplu, mi-a plăcut foarte mult şi mai sunt şi „Macaron”, „Come Slowly” sau „With Me”.

17. Miryo – Queen (feat. Ga In)

Melodia e bună, dar nu e chiar atât de bună. 😀 Îmi sună a ceva …american, dar tot îmi stă în cap. Oricum, în clip, Miryo e foarte frumoasă.

16. Kisum – You & Me – Feat. Jooyoung

Am ascultat din întâmplare piesa şi mi-a plăcut. Surprinzător pentru mine, pentru că nu-mi prea place să mă avântez cu alţi artişti.

15. KIGGEN (PHANTOM) – PLAYBACK Feat. Jinsil of Mad Soul Child, Hanhae

Ador toate producţiile de la Phantom şi evident că n-am putut rata o melodie de la Kiggen. Perfectă pentru vară.

14. SONAMOO – Cushion

Kiss My Cushion, He’s My Cushion sau He’s Like Cushion…încă mă clarific, dar le fredonez pe toate trei 😀 melodiile de la Sonamoo sunt bune, dar încă nu-mi sună în cap permanent. Dar cred că e un început bun.

13. Super Junior – Don’t Wake Me Up

După „Devil”, aceasta este piesa favorită de pe albumul trupei Super Junior. De fapt, cred că am pus-o pe replay de mai multe ori decât pe „Devil”. :))

12. Stellar – Vibrato

În ciuda controverselor şi a urii ce o primesc, piesa asta e foarte bună şi cred că e cea mai bună din ce au lansat până acum. Îmi place mai mult decât melodiile de la AOA, Sistar şi Girl’s Day, care mă aşteptam să fie ceva foarte catchy.

11. Hara – How About Me?

Nu aruncaţi cu nimic în mine, dar mi-a plăcut şi „Choco Chip Cookies”. Chiar dacă a fost prima melodie de care m-am săturat atât de repede (3 zile, cred?), dar „How About Me?” îmi place şi acum :)) Una din piesele preferate din vara asta.

10. TVXQ – Champagne

Diferenţa dintre solo-ul lui Yunho şi cel al lui Changmin e mare, vizibil, mare. Piesa lui Yunho e clar, tipică pentru vară, dar îmi stă încă în cap de atâta vreme. Şi mulţumită unui comentariu pe Youtube, la refren acum aud doar „I only wanna tits”.

9. Super Junior – Devil

Mult, mult, mult mai bună ca „Mamacita”. (Aşa am zis oare şi data trecută?). Oricum, Suju au spus că asta va fi noua melodie ce îi va reprezenta. Ei bine, poate nu va fi chiar aşa, dar melodia tot e bună.

8. Primary – Mileage feat Paloalto, Hwasa of MAMAMOO

Bine că am dat acum de producătorul ăsta, că ce melodii putea să pierd. Toată ziua fredonez piesa asta.

7. Big Bang – If You

În ciuda melodiei „Sober”, asta mi-a plăcut deodată. Am cântat-o câteva zile la rând şi e printre baladele mele preferate de la ei.

6. Girls’ Generation – Party

De la „YooHoo” a trupei Secret, aşteptam o astfel de melodie de vară. Plajă, distracţie, o melodie bună, cute, dar nu exagerat de cute. Nu m.am plictisit de ea şi e aproape la fel de catchy ca „Hurt Locker”.

5. Nine Muses – Hurt Locker

Îmi plăcea cândva doar „Dolls” şi „Ticket” un pic de la ele, iar restul le ascultam câteva secunde şi NEXT. acum, după ce m-a înnebunit „Hurt Locker” şi Kyungri, am mai trecut odată peste discografia lor şi acum mi-am descărcat vreo 20 de piese. Revenind la melodie, încă îmi displace partea cu rapul, în rest e foarte catchy.

4. Leessang – Kaleidoscope

De-ar lansa Leessang atât de multe producţii cum fac alţii, mi-aş umple playlist-ul. Melodia asta aproape ca a furat primul loc. :))

3. TVXQ – Apology

Una dintre piesele mele preferate de pe album şi probabil că dacă nu o cânta Changmin nu avea să-mi placă atât. Îi ador prea mult vocea şi îi dă un alt vibe piesei ăsteia.

2. TVXQ – Rise As One

Dacă Changmin n-a vrut să mă omoare cu un solo rock, a făcut-o cu o piesă EDM! Pentru k-pop, a ieşit chiar foarte bună şi pe lângă videoclipul minunat (SM, ce ai în ultima vreme, faci doar clipuri bune?), melodia e totally my style! Am doua melodii TVXQ la rând, hopaaa.

1. Primary – Don’t Be Shy

Am mai pomenit că ador melodia asta? Da? Da. :)) Prin câteva comentarii, dar sincer, stă pe replay de când am auzit-o şi nu am de gând s-o scot. Dacă nu avea să scrie în featuring că e ChoA, nici nu îi recunoşteam vocea. Clipul e creepy, dar îmi place şi linia melodică e perfectă. Da! My summer jam!

Şi dragi autori, pentru că nu vreţi să intraţi în blogul nostru, vă spun aici. Voiam să facem câte un astfel de top la fiecare sfârşit de lună. După cum vedeţi, deja sunt câteva luna aceatsa, aşa că vă fac invitaţie că le faceţi şi voi pe ale voastre (dacă doriţi).

26 de gânduri despre „Top 20 de melodii pentru luna iulie – Lucy

    1. LittleBadDevil

      Pacat ca spatiul ala trebuie sa existe……..Pentru a remedia chestiac cu numerele stergi spatiul si apoi il pui din nou, sau scrii totul in modul text….

      Apreciază

      Răspunde
        1. LittleBadDevil

          I know…. :))) Si pe mine ma enerveaza…dar in momentul asta ma enerveaza stirea kilometrica despre KHJ si nevastasa………………sau ce naiba mai e aia :)))

          Apreciază

          Răspunde
  1. 0vershade

    Topul meu de vara asta, până acum: 1. Sonamoo – Cushion (cu mult avans), 2. Hurt locker, 3. TVXQ rise as one, 4 Hello Venus – I’m ill 5. 2PM – My Home, 6 Mamamoo – um oh ah yeah și gata să n-o lungesc prea mult 😛
    „Vibrato” a fost ruinată de părțile rap și aia cu păsăricile. Deși are introducerea și refrenul foarte bune, per total melodia nu se leagă foarte bine din punctul meu de vedere. Le fel și „Sober”, avea șanse să fie una dintre melodiile mele preferate de anul ăsta, dar vine G-Dragon ca un erou și mă scutește de rușinea de a avea Big Bang în topul meu 😛

    Apreciază

    Răspunde
      1. 0vershade

        Alea intră la categoria „not bad, but meh”. „Badl” de la Infinite și „Dope” iar sunt faine 😀
        See? nu am numai fete sexy în top :))
        Acum aștept T-ara (mai ales melodia pt China) și Wondergirls.

        Apreciază

        Răspunde
          1. 0vershade

            Omg, ai dreptate, SERAAAA <3.<3 Mda, îmi place Sera că-i frumoasă foc și are și voce bună dar cântă plictisitor. O să mă uit la videoclipurile ei că e sexy 😛
            GG nu au lansat de mult timp ceva care să-mi placă foarte mult (Mr. Taxi, Oh! și Run Devil Run sunt cele mai bune) iar Hyuna nu cred că va depăși „Crazy”.

            Apreciază

            Răspunde
              1. 0vershade

                Oh! e una dintre primele melodii care m-au făcut fan kpop. Un fel de „Gee” dar cu o melodie mult mai bună. O am și acum în căști când mă plimb prin oraș 😛

                Apreciază

              2. LittleBadDevil

                Nu cred ca am fost vreodata mai interesata de varsta cuiva de pe blog:))))) But one day or another I’m gonna get you! :)))

                Apreciază

    1. LittleBadDevil

      Intre 37 si 40 cel mai probabil marimea la pantofi :)) Cu siguranta mai mult de 17….totusi incadrez undeva sub 22… 😀 :)))
      Place mailul apropo 😀 :)))

      Apreciază

      Răspunde
  2. Pingback: Top personal luna iulie – Dia97 | Kpop Romania

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s