Povestea fetelor din Piggy Dolls: O voce nu e de ajuns pentru a deveni cântăreaţă

20110308_seoulbeats_piggydolls3

O mică ‘povestioară’ despre cum talentul nu te ajută să devii un cântăreţ de succes în Coreea de Sud dacă n-ai o înfăţişare plăcută.

Vi le amintiţi pe Piggy Dolls? Sau aţi auzit măcar de ele? Ei bine, dacă nu le ştiaţi, sunt un trio de fete ce au debutat în 2011 sub agenţia Winning InSight (de la această agenţie vin şi MR.MR sau Kiss&Cry [ce s-au despărţit recent]). Iniţial, au fost introduse ca o trupă de fete supraponderale cu nişte voci frumoase şi puternice. Vă daţi seama seama care e impactul după ce o astfel de trupă debutează într-o eră unde găseşti doar fete slabe (aproape anorexice) şi puţine cu un talent vocal.

Fetele şi-au exprimat suferinţa şi au spus că au fost la o grămadă de audiţii, dar fără ca să deschidă gura, au fost forţate să plece din cauza felului în care arătau.

Piggy Dolls au debutat cu un concept unic şi cu intenţia de a transmite un mesaj cu adevărat important, nu „oppa, saranghae”. Melodia lor de debut se numeşte „Trend” şi cu versuri precum „Silueta mea? Şi ce e în neregulă cu ea?”, „Faţa mea? E unică” arată clar cu degetul la cei care au creat şi urmează orb trend-urile, cât şi spre persoanele ce le judecă pentru că arată diferit.

Evident că odată cu debutul acestora, au primit şi multă ură, nu doar pentru că lumea n-a văzut picioare lungi şi slabe în MV-ul lor, dar au fost şi acuzate că întreg concept a fost creat pentru a se vinde şi el: fetele fiind nesănătos de plinuţe, stiliştii făcându-le intenţionat şi mai urâte şi să nu uităm şi de numele lor – Piggy Dolls.

Surprinzător sau nu, lumea a ghicit. Înainte să debuteze, acestora li s-au pus doar trei condiţii de care trebuiau să se ţină numaidecât: în primul rând, să îşi antreneze vocea constant, în al doilea, să nu-şi facă nicio operaţie estetică şi în al treilea, toate trei trebuie să abiă peste 70 de kg. Erau forţate să mănânce mai mult, chiar dacă erau deja sătule.

Însă după ce au debutat, CEO-ul lor a văzut că conceptul a fost un eşec şi le-a forţat să treacă printr-o transformare: evident, să slăbească şi să-şi facă operaţiile estetice. Cu toate astea, fetele n-au vrut să treacă prin toate aceste lucruri şi l-au întrebat „De ce şi oamenii supraponderali nu-şi pot atinge visele?”

Într-un final, au slăbit şi şi-au schimbat înfăţişarea cu ajutorul operaţiilor, revenind cu un nou material. Asta însă n-a schimbat faptul că fetele deţineau unele dintre cele mai bune voci debutate în acel an. Dar odată cu această schimbare şi dispariţia conceptului iniţial, lumea şi-a pierdut şi ultima speranţă văzută în ele de a schimba standardele în această industrie şi în general, pentru femei.

070120_piggydolls_seoulbeats

Când au fost întrebate de ce au făcut asta, acestea au spus că nu arătau destul de bine şi chiar şi aşa, li s-a spus că în comparaţie cu restul trupelor de fete, sunt încă supraponderale. În ciuda acestor lucruri, fetele sperau să inspire în continuare lumea cu muzica lor demonstrând că mărimea taliei nu îţi defineşte valoarea.

După asta au mai fost câteva melodii lansate şi apoi nimic. Unii credeau că trupa deja s-a despărţit, dar n-a fost cazul. Agenţia lor a decis să facă alte schimbări, de această dată şi mai mari. Le-au înlocuit pur şi simplu.

Odată cu anunţarea comeback-ului trupei Piggy Dolls în 2013, fanii au observat că în poze apar cu totul alte fete: drăguţe, slabe, tipice celor întâlnite în k-pop. Şi lumea s-a întrebat, ce s-a întâmplat cu adevăratele membre Piggy Dolls? N-au rezistat într-o industrie unde se plăteşte pentru picioare lungi şi aspect frumos. Au revenit atunci cu o melodie intitulată „Ordinary Girl”. Ironic, nu?

Schimbarea ce a avut loc în această trupă arată partea urâtă a k-pop-ului. O parte ce dezamăgeşte. Fetele au debutat cu un scop, de fapt, toată lumea ce debutează în industria muzicală ar trebui să aibă acest scop: să-şi arate calităţile vocale şi nu corpul. Idolii vorbesc mereu despre dietele lor şi despre cât au slăbit, iar presa coreeană nu se sfieşte să le spună cât le trebuie să piardă în greutate. Toată lumea se conduce după aceleaşi tendinţe şi nimeni nu vrea să fie original

Shindong din Super Junior e un alt idol cunoscut pentru faptul că cântăreşte mai mult decât a stabilit societatea. Însă în ciuda acestui fapt, şi-a exprimat clar dezacordul ca femeile să aibă acelaşi drept. În timp ce mulţi au fost indignaţi de ce a spus atunci, industria a demonstrat că are perfectă dreptate. Oamenii sunt preocupaţi să le dea idolilor feminini termeni precum „coapse-de-miere” sau „picioare-lungi” fără a le păsa câtuşi de puţin dacă o cântăreaţă poate, de fapt, cânta.

În rezultat, Piggy Dolls s-a despărţit pentru că conceptul care îţi spune să te placi aşa cum eşti n-a fost destul de profitabil, iar noile membre n-au putut face nimic.

20130908_seoulbeats_piggydolls

Materiale colectate de pe generasia şi seoulbeats

10 gânduri despre „Povestea fetelor din Piggy Dolls: O voce nu e de ajuns pentru a deveni cântăreaţă

  1. kamyru

    Nu am nimic în potriva supraponderalilor, dar grasimea în plus nu e prea buna pentru sanatate. E bine ca aveau voci , dar pacat ca au fost atât de naive în cât chiar sa creada ca publicul le va iubi asa cum sunt. Nu cred ca ar fi trebuit sa recurga la operatii estetice. Era destul sa scape de vreo 10 kg, pentru a fi mai sanatoase, si totusi sa nu-si piarda din concept. Îmi pare sincer rau pentru ele.
    Apropo, de ce s -au despartit Kiss&Cry? Chiar îmi placea de fetele alea.

    Apreciază

    Răspunde
  2. 0vershade

    Genial! Data viitoare când mă cert și susțin sus și tare că vocea nu prea contează în Kpop o să dau link și la articolul ăsta :))

    Apreciază

    Răspunde
  3. LittleBadDevil

    „Mamaaa mai sunt bezele?” Dovada ca in kpop vocea nu conteaza DACA nu ai aspectul necesar. Adica in afara o avem pe Adele, care chiar daca acum (am auzit) ca a mai slabit, lumea a iubit-o pentru voce. Cand aud de la unii ca si 55 de kg sunt mult…….pai ……mda dute si mananca frunze!

    Apreciază

    Răspunde
    1. kamyru

      Nu degeaba multi idoli au fost abordati pe strada. Chiar nu cred ca merge unul de la vreo agentie vede pe cineva frumos see duce la el si: Ce frumos esti!!! Vrei sa cânti ceva? Vreau sa te iau în compania mea.
      LA sigur se uita daca e frumos. Foarte multi idoli au fost nevoiti sa slabeasca pentru asi îndeplini visul.

      Apreciază

      Răspunde
      1. LittleBadDevil

        Mda…..bine nu mai mai uimesc povestile alea cu „am mancat doar o salata azi”, pentru ca daca stau bine sa ma gandesc azi am mancat un snitel si o gogoasa si o tona de apa + cafeau zilnica :)))) Dar vara chiar nu pot manca mult. Problema care se pune la idoli e ca pe langa faptul ca mananca putin ei se epuizeaza cu antrenamentele si emisiunile si prestatiile etc. Si ajung apoi sa lesine pe scena.

        Apreciază

        Răspunde
  4. Kpop4Ever

    Fetele astea imi fac pielea de gaina cand le ascult :)) ‘Piggy Doll’…numele asta mi se pare foarte jignitor… Oricum, si noile Piggy Doll’ au voci frumoase!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s