Tao nu este de acord cu ceea ce spune SM Entertainment

Z.TAO Studio a dat un răspuns după ce SM Entertainment a anunţat că l-a dat în judecată pe acesta şi agenţiile care au lucrat cu el pentru promoţiile solo în China.

Aşa că aceştia au scris pe internet:

1. SM a amânat tratamentele lui Tao pentru rănile pe care le-a avut în timpul activităţilor de celebritate, din cauza lipsei de protecţie de bază. Astfel, SM a avut multe probleme, discriminând între celebrităţile din Coreea şi China. Din această cauză, Tao a primit stress mental şi psihic. Dar, chiar şi într-o situaţie ca aceasta, Tao a vrut să continuie cu SM şi a încercat să îmbunătăţească situaţia spunându-şi opinia despre tratamentul nedrept al agenţei. Dar SM nu a făcut nimic. În timpul în care Tao s-a întors în China pentru a primi tratamentpentru rănile sale, el şi tatăl său au încercat să negocieze cu SM de peste 8 ori, dar SM a adus în discuţie numai măsuri extreme drept soluţie şi au declarat că nu pot modifica contractul. A devenit clar din atitudinea non-sinceră a celor din SM, că Tao nu a fost respectat.

Din această cauză, Tao a întemeiat un proces pentru anularea contractului său la Curtea din Soul pe 24 august 2015. Tao a creeat cererea fără prea multe alegeri, nefiind capabil să mai îndure problemele menţionate mai sus.

2. Există o exagerare cu anunţul celor din SM. Spunând că există o dispută de cultură între China şi Coreea este o intenţie de a ruina celebritatea lui Tao, prin ciritcă. Credem că este un păcat că astfel de declaraţie a fost adusă. Potrivit celor spuse în contract, nicio a treia persoană nu ar trebui adusă în discuţie în cearta dintre SM şi Tao. Modul în care SM vrea să aducă acţiune legală în curte nu ajută la rezolvarea conflictului dintre cele două părţi. De asemenea, disputa trebuie încheiată în Coreea potrivit termenilor contractului, asta însemnând că procesul întemeiat de SM în China nu corespunde celor agreate ce ambele părţi.

Prezentăm acest anunţ pentru a preveni încercarea SM de a influenţa mulţimea. De aici, studioul va lua acţiuni legale prin avocatul nostru pentru orice anunţ sau ştiri care ar putea să îi strice lui Tao reputaţia.

Sursa: allkpop

11 gânduri despre „Tao nu este de acord cu ceea ce spune SM Entertainment

  1. Madaa

    Obisnuiam sa-i iau mereu apararea dar am incetat fiindca pur si simplu am obosit sa o mai fac iar el sa nu dea nici o explicatie. Ma bucur ca in sfarsit a spus ceva. Desi, el a vorbit despre un singur aspect, mai avea multe de spus.. Dar stai, cine sunt eu sa primesc explicatii?

    Apreciază

    Răspunde
    1. LittleBadDevil Autor post

      Sincer mie mi se pare putin cam „bullshit” cele spuse. Inca nu-mi prieste partea cu „era ranit”, dar a plecat in China, unde cand se trata isi pregatea agentia. Si mai e si faza cu taica-sau care a zic ca pentru sanatatea fiului sau acesta mai bine ar pleca din lumea shoubizului…..dar a lansat ceva in China. Mie mi se pare ca e pentru bani. In sensul ca nu era multumit cu ce ii dadea SM si a decis ca mai bine merge pe cont propriu….

      Apreciază

      Răspunde
      1. Silvia

        Trebuie chiar asa mult efort fizic pentru a ridica o agentie? Okay..ii merge mult mai bine pe cont propriu (dupa parerea mea – melodii bune) dar sa fim seriosi..la felul cum il trata SM…chiar crezi ca a plecat din cauza ca nu era multumit cu ce ii dadea SM? cred ca ‘ii dadea prea mult’, de a decis sa plece…prea multa badjocora la mijloc..pleaca 1, pleaca 2, pleaca si al 3lea…dar da.o in mortii masii de treaba… e imposibil sa nu crezi ca SM chiar ii trata diferit…

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
        1. LittleBadDevil Autor post

          Daca nu iti trebuie efort si bani pentru a creea o agentie atunci de ce nu isi creeaza fiecare artist o agentie si traiesc mai bine? Faza e ca sigur el a avut bani stransi dinainte si totul pus la punct, a avut ajutor cu agentia si toate cele. Da Kris si Luhan au plecat dar nu si-au creeat agentii si da poate ca SM isi trateaza unii artisti ca pe un gunoi, dar au faima datorita agentiei.

          Apreciază

          Răspunde
          1. LittleBadDevil Autor post

            Pe Jessica au dat-o afara nu a plecat ea… …Shinhwa au plecat pentru ca li se terminase contractul si agentia voia sa semneze numai cu unii ditre ei. JYJ au vrut sa plece din SM din diferite motive, dar Yunho si Changmin nu au vrut sa plece iar de aici s-a creeat scandalul.

            Apreciază

            Răspunde
        2. irina

          multi spun ca erau diferente mari intre coreeni si chinezi, fap pt care exo-k sunt intacti,( nimeni nu a iesit, in continuare sunt 6). adica, chinezii nu erau bine vazuti. se faceau discriminari, diferentieri intre membrii, fapt care ia determinat pe cei 3 sa plece. eu personal sunt de partea lor

          Apreciază

          Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s