Versuri: Can’t Nobody – 2NE1

Can’t Nobody

CL, BOM, Dara, Minzy

Voi merge cât de departe voi putea
Noaptea asta va fi încă una lungă
Mă voi lasă dusă de val
Probabil mi te vei alătura și tu
Sunt o fată foarte ocupată
Îți urez bun venit în lumea mea, 2-N-E-1.

Frumosul oraș Seul
Sunetul puternic al muzicii
Ochi negri, păr castaniu
Mă urmezi, dar mult prea încet
Cu o atitudine calmă
Încrederea ta ajunge până la cer
Chiar dacă vei spune într-un mod nerușinat și nedemn că mă vrei
Nu mă poți atinge.

Privirea ta este înfiorătoare, înfiorătoare
Îmi face inima să bată, să bată
Zgomotos ladi dadi
Făcându-mi corpul, corpul să danseze.

Entuziasmul nu este, nu este
Acum plecăm, plecăm
Vom întoarce lumea cu susul în jos, și apoi înapoi
Spectacol, spectacol.

Pentru că sunt atât de rea, rea
Dar sunt atât de bună, bună
Yeah, sunt atât de rea, rea
Și sunt atât de tare, tare.

Nimeni nu ne poate doborâ
Nu încerca să mă oprești
Până când am luat-o cu toții razna
Până când am obosit cu toții în seara asta
Nimeni nu ne poate doborâ.

Nimeni, nimeni nu ne poate doborâ
Am ajuns atât de departe
Cât de departe se putea ajunge
Nimeni, nimeni nu ne poate doborâ
Pentru că noi continuăm să distrugem totul, noi distrugem totul, yeah.

Chiar dacă este un negru ca de smoală în fața mea
Continui să fug
Chiar dacă mă blochezi
Voi trece peste tine și voi continua să merg
Mai repede, puțin mai repede
Închideți ochii, zboară cât mai sus
Sunt copilăroasă, asta e tinerețea mea
Sunt fără frică, ăsta e farmecul meu
Deja jocul s-a terminat
Haide să ne pierdem mințile și să înnebunim
Chiar acum, nu îmi pasă de nimic
Dă volumul mai tare
Trezește toată lumea.

Pentru că sunt atât de rea, rea
Dar sunt atât de bună, bună
Yeah, sunt atât de rea, rea
Și sunt atât de tare, tare.

Nimeni nu ne poate doborâ
Nu încerca să mă oprești
Până când am luat-o cu toții razna
Până când am obosit cu toții în seara asta
Nimeni nu ne poate doborâ.

Nimeni, nimeni nu ne poate doborâ
Am ajuns atât de departe
Cât de departe se putea ajunge
Nimeni, nimeni nu ne poate doborâ
Pentru că noi continuăm să distrugem totul, noi distrugem totul, yeah.

Haide să distrugem tot
Vom ajunge în vârf
Nu ne vom opri niciodată
Acum, tot ceea ce vreau este să te fac să te distrezi
Vom ajunge în vârf
Nu ne vom opri niciodată
Acum fă-i să spună nananana.

Un gând despre „Versuri: Can’t Nobody – 2NE1

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s