Versuri: Hypnosis – Taemin

Hypnosis

Vei adormi
Dă-mi drumul ca să pot și eu să cad într-un vis adânc
Mă așez în interiorul unui abis calm
Și șterg circuitele din amintirile mele.

Fiecare scenă din mintea mea constă din amintiri cu tine
Nu cred că am cunoscut vreun moment fără tine
Chiar și atunci când scot foaia secretă din inima mea
Este plină cu povestiri despre tine.

Când îmi deschid ochii sunt mereu în același loc
Mă hipnotizez singur pentru a te putea uita
Dar vreau atât de mult să te văd
Când mă întorc la realitate
Tot tu ești cea mai importantă pentru mine
După toate astea, tot tu ești.

Amintiri cu noi care erau orbitor de frumoase
Continui să le golesc, dar ele se umplu din nou
Nu cred că asta se va sfârși vreodată
Cu cât îndur mai mult
Cu atât mai mult mă îmbolnăvesc din cauza gândurilor despre tine.

Când îmi deschid ochii sunt mereu în același loc
Mă hipnotizez singur pentru a te putea uita
Dar vreau atât de mult să te văd
Când mă întorc la realitate
Tot tu ești cea mai importantă pentru mine.

Nu cred că am mai fost vreodată atât de disperat
Nu mă mai pot ține de tine dar nici nu pot pleca.

Când mă trezesc, este aici, sub umbra ta
Poate de fapt, nu vreau să mă trezesc.

Nu cred că pot trece peste
Nu cred pot termina asta
Am căzut în hipnoza ta
Și nu te pot uita
Singura persoană care mă poate elibera
Ești tu, tu ești singura.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s