Juniel semnează contractul cu C9 Entertainment

Juniel Signs Contract With New Managing Agency

Cântăreața și compozitoarea Juniel (Choi Jun Hee) și-a găsit o nouă agenție în C9 Entertainment.

Un reprezentant al agenției a vorbit despre încheierea contractului și despre așteptările cu privire la tânăra artistă. ‘Am semnat recent contractul cu Juniel‘, a spus acesta. ‘Imaginea companiei noastre se potrivește bine cu preferințele muzicale ale lui Juniel. De asemenea lucrurile au fost înlesnite de faptul că Juniel e prietenă apropiată cu una dintre artistele de la noi, Younha.

Reprezentantul a făcut aluzie și la un posibil comeback, și ce fel de muzică va aduce artista pe scenă fanilor. ‘Nu am discutat încă un program pentru comeback, dar vom face tot ce putem pentru a ne asigura că Juniel va reveni cu muzică bună‘.

Juniel a părăsit FNC Entertainment pe 20 ianuarie, ultimul său single fiind Sorry, care a fost lansat pe 20 august 2015 și a prezentat o latură matură a artistei.

Juniel a debutat sub egida FNC Entertainment în 2010, inițial promovându-și muzica în Japonia, iar în 2012 a debutat și în Coreea cu Illa Illa. La C9 Enertainment se va alătura altor artiști ca Younha, Jung Joon Young sau Cheetah.

Sursă: kpopstarz

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s