Bada și Baek Ye Rin revin în iunie, SE7EN revine în iulie

Bada va reveni pe 13 iunie!

Compania ei a dezvăluit: ”Bada a decis să revină pe 13 iunie pentru a se revanșa față de fanii care au așteptat-o atâta timp.” Cântăreața a participat recent la emisiune ”Masked Singer,” unde minunata ei voce a atras din nou atenția publicului.

Ea a spus: ”Să cânt în spatele unei măști a fost foarte diferit. Am crezut că nimeni nu mă va recunoaște, dar deja de săptămâna trecută, oamenii au ghicit că eram eu. Am fost puțin dezamăgită, dar m-am bucurat că oamenii și-au adus aminte de mine. Voi scoate un album pe 13 iunie pentru cei care m-au așteptat. Am lucrat din greu la el pentru o perioadă de timp, așa că vă rog să îl iubiți și să să fiți interesați de el.”

Acesta va fi primul album al artistei în ultimii 7 ani, de la cel de-al patrulea ei album scos în 2009.

Baek Ye Rin din 15& va avea un comeback solo în iunie.

Ea a primit multă apreciere după debutul solo din noiembrie cu ”Across the Universe,” care a ajuns pe primul lor în topuri la lansare. De asemenea, artista a participat la scrierea fiecărei melodii de pe noul album.

SE7EN nu a mai fost activ drept cântăreț în Coreea de foarte mult timp, și se pare că acest lucru nu se va schimba prea curând. El a semnat cu o companie din Japonia, Victor Entertainment, de aceea se va axa pentru început pe promoțiile din țara niponă.

Compania lui SE7EN din Coreea, ELEVEN9, a dat câteva detalii despre revenirea lui în Japonia: ”SE7EN va lansa un nou single album numit ‘Rainbow’ pe 7 iulie și va începe oficial promoțiile în Japonia.” Acesta ar fi cel de-al treilea lui single album, după cel lansat în 2013, ”Arigatoo.”

Cr.: Allkpop

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s