Seohyun din Girls’ Generation regretă că a debutat?


Seohyun

Revista „@star1” a dezvăluit câteva poze de la sesiunea foto cu Seohyun, cât şi o parte din interviul cu aceasta.

În interviu, Seohyun a vorbit despre viaţa ei înainte şi după debut, despre cum e să fii sub SM timp de 15 ani, incluzând şi anii cât timp a fost stagiară. Aceasta a spus că nu a regretat niciodată că a intrat în această industrie, cu toate astea, a mai adăugat: „Sunt lucruri pozitive şi negative. Trăiesc în felul ăsta încă de când eram stagiară, nu am timp pentru părinţi şi prieteni, ăsta e un lucru negativ. Când eram la şcoală, voiam să petrec mai mul timp cu prietenii mei, însă trebuia să merg direct în sala de exersare. Dar să fii o celebritate nu înseamnă să lucrezi 365 de zile pe an şi când am liber, merg să-mi vizitez imediat apropiaţii. De asemenea, îmi informez prietenii din timp care este programul meu, astfel, ei să-şi facă timp pentru mine.”

De asemenea, a mai dezvăluit cum debutul sub SM i-a schimbat radical viaţa: „Mă pregăteam să studiez în SUA cu verişoara mea, dar am fost chemată la audiţii în clasa a 5-a de către SM. Verişoara mea a mers în SUA, iar eu am început să exersez. Înainte de asta, visul meu era să devin un pictor sau o balerină.

sursă: allkpop

Un gând despre “Seohyun din Girls’ Generation regretă că a debutat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s