Hyuna părăseşte Nine Muses


2a1a8d55101af7aea418328405d943dc

După 6 ani de activitate, Hyuna a anunţat că va părăsi trupa Nine Muses.

În urma expirării contractului acesteia cu agenţia Star Empire, Hyuna e a treia membră ce va părăsi trupa în acest an. Precedentele au fost membrele Aerin şi Minha în lua iunie.

moon

Aceasta a lăsat o scrisoare pentru fani:

„Bună ziua, sunt Hyuna din Nine Muses. Trista, dar inevitabila zi m-a ajuns şi pe mine. Vreau să anunţ că, în această lună, contractul meu cu Star Empire semnat în 2010 a ajuns la final. 

Am luat personal decizia de a pleca şi încă îmi pare ireal. Părea că mereu voi zâmbi şi mă voi distra cu membrele în timp ce voi conta pe iubirea voastră, însă am luat decizia după mult timp de gândire.

Star Empire e ca o familie pentru mine şi ca în orice familie, ne mai certăm, dar totuşi îmi este o casă. Mi-e frică acum să ies din zona mea de confort, dar nu-mi voi pierde pasiunea şi cu paşi mici, vă voi dezvălui o altă Hyuna.

Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor ce m-au ajutat să devin membră Nine Muses timp de 6 ani. De asemenea, le mulţumesc tuturor fanilor şi membrelor ce mi-au oferit amintiri ce nu le voi uita niciodată. Vă iubesc şi nu vă voi uita.

E ultimul meu rămas bun ca membră Nine Muses, dar mereu voi fi lângă fetele mele şi lângă voi. Vă mulţumesc pentru că aţi iubit-o pe Hyuna din Nine Muses.

-Moon Hyuna.”

Anunțuri

2 gânduri despre “Hyuna părăseşte Nine Muses

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s