LyricZ: Lost – Bangtan Boys


Lost

Imagini pentru bts wings album cover

Îmi închid ochii dar sunt tot aici
Sunt pierdut între deșert și mare
Sunt încă pierdut, fără să știu încotro să mă duc yeah
Nu știam că vor fi atât de multe drumuri
Că sunt drumuri pe care nu am fost și drumuri pe care nu pot merge
Nu m-am mai simțit așa niciodată înainte
Poate că am devenit un adult.

Acest lucru este mult prea dificil pentru mine
Indiferent dacă acest drum este corect
Sunt foarte confuz
Nu mă lasă niciodată singur
Dar cred, chiar dacă este de necrezut
Că m-am pierdut într-un mod în care îmi voi găsi calea.

Mi-am pierdut calea
În furtuna aspra care suflă fără odihnă
Mi-am pierdut calea
În această lume complicată fără nicio ieșire
Mi-am pierdut calea
Mi-am pierdut calea
Chiar dacă mă voi rătăci de nenumărate ori
Eu tot voi crede în calea mea.

Mi-am pierdut calea
Mi-am găsit calea
Mi-am pierdut calea
Mi-am găsit calea.

Ai văzut vreodată o furnică cum merge într-o direcție?
Este imposibil să își găsească calea din prima încercare
Se rotește în jurul obstacolelor de nenumărate ori
Colindă zile la rând, uitându-se după mâncare
(Știi) Acest eșec este util
Cred că noi mergem în direcția corectă
Într-o zi, dacă o vom găsi
Trebuie să ne întoarcem înapoi acasă
La fel ca furnicile.

Acest lucru este încă mult prea dificil pentru mine
Indiferent dacă acest drum este corect
Sunt foarte confuz
Nu mă lasă niciodată singur
Dar cred, chiar dacă este de necrezut
Că m-am pierdut într-un mod în care îmi voi găsi calea.

Mi-am pierdut calea
În furtuna aspra care suflă fără odihnă
Mi-am pierdut calea
În această lume complicată fără nicio ieșire
Mi-am pierdut calea
Mi-am pierdut calea
Chiar dacă mă voi rătăci de nenumărate ori
Eu tot voi crede în calea mea.

(Atât de lung) Speră fără vreo promisiune, adio acum
(Atât de lung) S-ar putea să fiu un pic încet, dar voi merge pe drumul meu
Această cale trebuie să fie calea mea
S-ar putea să merg pe drumul cel lung, dar tot voi ajunge într-o zi
Niciodată, niciodată
Nu îmi voi pierde niciodată visul.

Mi-am pierdut calea
În furtuna aspra care suflă fără odihnă
Mi-am pierdut calea
În această lume complicată fără nicio ieșire
Mi-am pierdut calea
Mi-am pierdut calea
Chiar dacă mă voi rătăci de nenumărate ori
Eu tot voi crede în calea mea.

Mi-am pierdut calea
Mi-am găsit calea
Mi-am pierdut calea
Mi-am găsit calea.

Un gând despre “LyricZ: Lost – Bangtan Boys

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s