Băieții din trupa NCT iau lecții de gătit


image

Astăzi, prin intermediul aplicației V de la Naver a fost difuzat cel de-al treilea episod al reality-showului NCT LIFE, unde eroii principali au fost câțiva membri ai trupei NCT.

În noul episod, băieții s-au familiarizat cu bucătăria tradițională coreeană, ei au trebuit să învețe cum să gătească bibimbap, o mâncare coreeană foarte populară (orez amestecat cu carne, ciuperci, ouă și legume).

image

Pentru prepararea bibimbapului, membrilor li s-a acordat 90 de minute.

Pentru unii membri, provocarea pe care au primit-o s-a dovedit a fi o sarcină destul de simplă, aceștia n-au acordat prea mare atenție luptei pentru ”cel mai bun bibimbap”.

În loc să-și încerce puterile în duelul culinar, Win Win și Jaehyun s-au ”rătăcit„ prin bucătărie, idolii se jucau, făceau glume și chiar gustau din bibimbapul pregătit de colegii lor. În mod surprinzător, chiar și fără a depune mult efort, Jaehyun și Win Win au ocupat locul 3.

Taeyeong, care a muncit din greu, a reușit să se claseze pe locul 2. Cel mai bun dintre toți concurenții acestei lupte s-a dovedit a fi Ten. Pentru prepararea bibimbapului său, el a folosit atât orez din China, cât și orez din Coreea.

Ten, felicitări!

image

cr: yesasia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s