Femeia ce l-a acuzat pe Park Yoochun de agresiune sexuală a fost condamnată la închisoare


park yoochun

Femeia ce l-a dat în judecată pe Park Yoochun în 2016 pentru agresiune sexuală a fost condamnată pentru şantaj şi acuzaţii false.

Pe 17 ianuarie, judecătorul Choi Jung Jin a proclamat sentinţa în favoarea lui Yoochun, femeia sau „A”, primind doi ani de închisoare. Domnul Hwang, mafiotul ce a fost implicat în şantaj, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, în timp ce iubitul lui A a primit un an şi şase luni de închisoare.

Judecătorul Choi Jung Jin a declarat: „Baia din clubul pentru adulţi în care A susţine că a fost violată are o încuietoare pe dinăuntru. Luând în considerare acel fapt, e dificil să înţelegem de ce A nu a părăsit baia sau nu a strigat după ajutor. Şi apoi chiar după ce A a părăsit baia, aceasta a rămas cu prietenii lui Yoochun să se distreze, iar după plecarea lor, a fost văzută discutând veselă cu un chelner. Aceste fapte confirmă suspiciunile că acuzaţiile lui A sunt false.”

„Din cauza acestui incident, Park Yoochun a fost numit agresor sexual şi pe lângă asta, a suferit daune materiale, imaginea sa a suferit mult şi viitorul său ca vedetă acum e instabil. Luând în considerare că inculpaţii nici măcar nu s-au apărat şi au servit aceleaşi scuze, merită o pedeapsă severă.”

sursă: soompi

Anunțuri

Un gând despre “Femeia ce l-a acuzat pe Park Yoochun de agresiune sexuală a fost condamnată la închisoare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s