Actorul Jung Woo a povestit despre un incident destul de înfricoşător pe care l-a suferit pe parcursul filmărilor pentru noul său film.
În episodul de pe 29 ianuarie al emisiunii „Section TV”, Jung Woo a fost invitat ca să vorbească despre viitorul său rol în filmul „New Trial.” Acesta a spus: „În film, eu joc rolul unui personaj care la început este preocupat doar de bani, iar după ce acesta îl întâlneşte pe Kang Ha Neul, personajul începe să se schimbe.”
Cu toate acestea, pe parcursul filmărilor, incidentele nu au încetat să apară, Jung Woo mărturisind că a fost accidentat destul de grav. Acesta a spus: „Pe parcursul filmărilor, în timp ce încercam să sparg un pahar, m-am accidentat la frunte şi la mână. A trebuit să port patruzeci de copci, iar doctorul a cusut atât de mult, încât la un moment dat am crezut că s-a transformat într-o maşină de cusut.”
Râzând, actorul a adăugat: „Din păcate, scena nu a fost reuşită, aşa că a fost editată.”
sursă: soompi
Dupa ce ca mai avea putin si isi dadea viata pe platon nici macar nu i-a iesit scena cum si-ar fi dorit, asta da ghinion 😂
ApreciazăApreciat de 1 persoană