James părăseşte trupa Royal Pirates

james

James a anunţat că părăseşte Royal Pirates!

În 2015, James a fost victima unui accident în care s-a rănit grav la încheietura stângă. Accidentul a mai cauzat şi întârzieri şi amânări în concertele şi planurile de comeback ale băieţilor. Din păcate, acesta încă suferă de pe urma accidentului şi, într-un final, a fost nevoit să le dezvăluie fanilor veştile triste.

În data de 30 ianuarie, James a scris o scrisoare pentru fani:

Am încercat să fiu puternic şi să gândesc pozitiv, dar am ajuns în punctul în care trebuie să face ceea ce e bine pentru mine…Încă de când eram mic copil ţineam să duc până la capăt tot ce începeam. În aceşti doi ani, am tot încercat să strâng aceste bucăţi şi să salvez ce pot din ele.

Însă, recent am aflat că, pe lângă o posibilă a 6-a operaţie pentru a readuce vreo funcţie măcar a mâinii mele, am aflat că mai am şi un cheag de sânge la creier. Aşa că, am acceptat că plecarea mea de acum nu va fi din vinovăţie, ci va fi o nouă direcţie pentru mine. Şi sper că veţi fi de acord că asta e cea mai bună soluţie.

Îmi pare rău că vă las aşa, dar sper că ştiţi că v-am oferit tot ce am avut, sângele, transpiraţia şi lacrimile…Îmi pare rău doar de oportunităţile pierdute şi de visele pe care le-am avut atunci când m-am mutat în Seul.

Vă mulţumesc pentru susţinerea, loialitatea, amintirile, iubirea voastră şi pentru absolut tot. Le doresc trupei şi vouă, la fel, tot succesul din lume. Niciodată n-am să vă uit.

Sperăm să te faci bine!

sursă: allkpop

4 gânduri despre „James părăseşte trupa Royal Pirates

  1. Pingback: James, fost membru Royal Pirates, lansează un al doilea teaser video pentru ‘The Light’ | K-pop Romania

Lasă un răspuns către ... Anulează răspunsul