Lee Sang Woo și Kim So Yeon s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private+poze


Cei doi au spus jurămintele de căsătorie în fața familiei și a prietenilor apropiați.

HM Entertainment și Namoo Actors au anunțat că nunta a avut loc într-o sală de ceremonii din Gangnam, Seul. Lee Sang Woo și Kim So Yeon au fost discreți cu privire la acest moment, din motive de considerație față de familie și invitați. Regizorul Jung Eul Young a oficializat ceremonia iar Jung Chan Woo a prezidat evenimentul. Bada din S.E.S., care este prietenă apropiată a mireasei, și care s-a căsătorit și ea în acest an, a cântat melodia nupțială.

Mesajul mirilor a fost transmis prin intermediul agențiilor acestora : “Dorim să mulțumim tuturor, nu numai familiilor noastre și prietenilor, dar și reporterilor și fanilor, pentru că ne-au susținut după ce am anunțat că ne vom căsători. Vom continua să ne respectăm și să avem grijă să avem o familie fericită, în viitor, suntem recunoscători pentru tot sprijinul care ne-a fost acordat la începutul acestui nou capitol din viețile noastre. Dorim de asemenea să revenim la muncă, cu proiecte noi, curând.  ”

Lee Sang Woo și Kim So Yeon s-au cunoscut la filmările pentru serialul MBC “Happy Home” și au făcut publică relația lor în luna septembrie a anului trecut.

Felicitări și casă de piatră!

Sursa:

Anunțuri

2 gânduri despre “Lee Sang Woo și Kim So Yeon s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private+poze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s