LyricZ: Shadow – Daehyun feat. Zelo (B.A.P)


Shadow

Imagini pentru daehyun shadow

Daehyun, Zelo

Hey arată-mi ce să fac
Nu pot găsi labirintul care eşti tu
(Labirintul care eşti tu)
Ştiu ştiu, momentul în care te-am văzut
Totul a devenit zero

Dacă încerc să te ating
Ca şi un vis
Pe care l-am avut ieri
Începi să te îndepărtezi
Ţine-te de mine
Ca să mă poţi opri
Să fiu în acest fel baby
Chiar dacă totul este o minciună

Arată-mi ce ai
Ce vrei de la mine?
Nici nu eşti de partea mea încă
De ce sunt aşa?
Spune-mi ce să fac
Spune-mi că totul s-a terminat

Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Babe, babe

Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Babe, babe

Fato, nu te pot avea din nou
Ne ascundeam gândurile unul celuilalt
Sau poate a fost prea devreme
Ca eu să găsesc cealaltă parte a minţii mele
Eşti foarte egoistă
Nu am vrut să îţi rănesc sentimentele
Şi asta mă face incapabil să dorm în fiecare noapte
Chiar şi când sunt treaz
De ce te comporţi ca şi cum nimic nu e greşit?
Suntem loiali unul celuilalt
Dar tu pleci dintr-o dată
Fără cuvinte
Este îngropat în mine ca un cuţit
Aşa că te aştept
Sper că este doar un vis
Mă simt înlănţuit
Într-un loc care te evită

Dacă încerc să te ating
Ca şi un vis
Pe care l-am avut ieri
Începi să te îndepărtezi
Scoate-mă de aici
Spre locul fără tine baby baby
Chiar dacă totul este o minciună

Arată-mi ce ai
Ce vrei de la mine?
Nici nu eşti de partea mea încă
De ce sunt aşa?
Spune-mi ce să fac
Spune-mi că totul s-a terminat

Nu îţi pot uita culoarea specială
Rujul tău de pe cămaşa mea
Chiar dacă şterg şi alung totul
Ajung să te găsesc din nou
Cu timpul, totul devine mai clar
Numărul din telefonul meu
Numărul pe care nu îl pot uita
Trifoiul din amintirile mele
Vreau să alung fiecare urmă de a ta
Tu tu tu tu tu
Când noaptea se termină
Tu tu tu tu tu
Spune-mi că s-a terminat

Arată-mi ce ai
Ce vrei de la mine?
Nici nu eşti de partea mea încă
De ce sunt aşa?
Spune-mi ce să fac
Spune-mi că totul s-a terminat

Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Babe, babe

Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Ajută-mă acum
Babe, babe

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s