Membrii EXO vorbesc despre albumul ‘The War’ și despre contribuția lor la album


Pe 18 iulie, EXO și-a făcut în sfârșit mult-așteptata revenire, iar atât fanii, cât și membrii au fost foarte extaziați.

Imediat după lansarea albumului ‘The War’, trupa a discutat despre diverse aspecte într-o transmisie direct făcută pe aplicația VLive.

Suho a început și a vorbit despre cum membrii s-au implicat în crearea acestui album, ”Noi personal am făcut poze pentru booklet și am participat, de asemenea, și la scrierea versurilor. Datorită acestora suntem foarte nerăbdători pentru promovările albmului.”

Cum a fost anterior dezvăluit, sunt trei versiuni ale albumului (atât cel coreean, cât și cel chinez) – A, B și Privată. Ultima variantă conține fotografii făcute de membrii EXO și comentarii ale acestora despre melodiile materialului discografic.

Apoi, idolii au spus că în timp ce filmau pentru videoclip, au primit fiecare o cameră analog și au început să facă poze  în pauze. Liderul trupei, Suho, care de ceva timp este foarte interesat de fotografie, a spus ”Multe poze pe care le-am făcut au fost incluse… este pentru prima dată când fac fotografii cu un aparat analog, dar imaginile au ieșit bine.”

Trupa, de asemenea, a vorbit și despre cele 9 melodii de pe cel de-al patrulea album întreg. Aceștia au ascultat pentru câteva secunde fiecare piesă și apoi și-au spus părerea, dezvăluind niște lucruri foarte interesante.

Per total, membrii EXO sunt foarte mulțumiți de tot albumul, continuând să își exprime satisfacția lor. Despre melodia de titlu Ko Ko BopSehun a spus, ”Când membrii au auzit-o pentru prima dată, toți erau ‘Wow, este foarte drăguță’.” Maknae-ul a adăugat că s-ar putea ca acest cântec să fie preferatul lui din toate piesele de titlu pe care le-a avut EXO până acum.

‘Ko Ko Bop’ a fost scrisă de către Chen, Baekhyun și Chanyeol, iar rapperul principal a explicat cum au ajuns la acest titlu. ”Ko Ko Bop este o expresie care cuprinde starea de ‘hai să ne distrăm în timp ce dansăm și ne lăsăm în voia muzicii”. Acesta a mai adăugat că îi place foarte mult și piesa Forever, spunând ”Cred că acestă melodie e se potrivește perfect trupei EXO. Îți provoacă dependență.” Chanyeol, de asemenea, a participat și la scrierea versurilor cântecului Chill, dar și la înregistrarea părții de rap.

Apoi, Chen a vorbit despre piesa Touch It, ale cărei versuri au fost scrise de acesta. ”Piesa vorbește despre un bărbat care nu știe ce să facă/să reacționeze la fiecare mișcare pe care o face fata iubită.” Idolul a explicat că el s-a gândit cum reacționează fanii la fiecare lucru mic pe care îl fac membrii, iar ca să le mulțumească, a scris aceste versuri gândindu-se cum ar fi dacă rolurile lor s-ar schimba.

Pe parcursul transmisiei în direct, membrii EXO au vizionat videoclipul melodiei ‘Ko Ko Bop’ și au împărtășit câteva lucruri interesante și amuzante. Un exemplu ar fi că aceștia au venit cu ideea de a scrie pe plăcuța de înmatriculare a mașinii data aniversării fanilor EXO-L. Idolii au mai spus că le-a luat 3 zile pentru a filma totul.

Când au vorbit despre povestea din clip, grupul a spus că nu poate fi descrisă sau explicată exact, ea poate fi interpretată de fiecare cum dorește.

Baekhyun și-a spus părerea ”Noi am căzut din spațiu și sunt scene unde ne transformăm din extratereștri în oameni. Scena în care toți stăm întinși pe iarbă este momentul când am venit pentru prima dată pe Pământ.” Mai devreme, solistul a spus că piesa Ko Ko Bop marchează începutul lor pe Terra și cum puterile lor se transformă în timp ce ei devin umani, normali. Acest lucru fiind diferit față de celelalte clipuri în care puterile lor erau mai dezvoltate.

”Noi mereu am avut puterile, dar dacă vă uitați la videoclip, noi toți le folosim la cea mai mică capacitate, ați putea spune nivelul 1 al puterilor noastre, când acestea sunt foarte slabe,” a spus Kai.

Pe lângă toate acestea, membrii trupei EXO de la compania SM Entertainment au mai vorbit și despre noile frizuri și despre mișcările complicate ale coregrafiei. Aceștia chiar au și dansat un pic.

Sursa: soompi

Anunțuri

8 gânduri despre “Membrii EXO vorbesc despre albumul ‘The War’ și despre contribuția lor la album

  1. Doar mie îmi place Dimond? Iubesc partea aia:
    Kai: Shinin’, shinin’
    Chanyeol: Like a what?
    Kai: Just like a diamond.
    Eu mor la partea aia.
    Și Chill e faină rău. Când i-am auzit rapul lui D.O nu știam dacă să râd sau să fiu șocată. :)))))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s