Noul program KBS de „relansare” de idoli primeşte un număr uriaş de aplicaţii


KBS va organiza un program intitulat “The Unit” care le acordă o nouă şansă artiştilor lansaţi deja

KBS a lansat în data de 2 august canalul oficial al programului “The Unit” şi un prim teaser . „Unit” vine de la „You (U)”+ „And (N)”+ I+ Plus (T).

The Unit” este un program conceput pentru a crea un unit format din foşti şi actuali idoli care încă nu şi-au arătat pe deplin talentul. Cei interesaţi pot să se înscrie direct pe site-ul recent lansat şi totodată acolo există şi o secţiune unde orice persoană poate trimite recomandări.

În numai o zi şi jumătate de la deschiderea site-ului, au fost primite 350 de cereri. Chiar şi membrii staff-ului KBS au fost suprinşi de numărul mare de aplicanţi, printre care se găsesc foşti concurenţi de la show-uri, actuali artişti debutanţi şi idoli care s-au retras.

Se pot înscrie la “The Unit” toate persoanele care au lansat un album, au un MV, au participat la un show TV sau au debutat deja.

Programul va fi difuzat la TV începând cu luna octombrie. Rain se află în discuţii cu KBS pentru postul de MC.

Puteţi urmări mai jos scurtu teaser MV de prezentare „The Unit”:

Aşteptăm cu interes să cunoaştem participanţii aleşi!

Sursa: Soompi

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s