Internet · Random stuff

Internauții se adună pentru a-și spune cele mai adorabile povești de dragoste


Related image

Pe o comunitate online, un internaut a decis să spună despre un moment în care inima i-a bătut cu putere și s-a îndrăgostit cu adevărat. După aceea, i-a întrebat și pe alți oameni care sunt poveștile lor, cum a fost când au avut fluturi în stomac. Haieți să urmărim câteva povești care sigur o să vă topească inimile!

Traducerea originală a postării:

Anul trecut, prin iarnă, a fost un trend printre băieți să îmbrățișeze pe cineva de la spate și să le facă brațele să doară? Oricum, nu știu de ce era cazul, dar eh ㅋㅋㅋㅋㅋㅋㅋ Făceau asta doar ca să testeze studenții? Așa că am vrut să știu doar cât de tare doare. Cred că prietenii mei doar își ajustau puterea în funcție de persoană, așa că pe mine nu m-a durut deloc. Crush-ul meu și prietenii lui au privit scena lângă mine. Apoi, un prieten de-al lui a spus: ‘Nu, trebuie să o îmbrățișezi de sus.’ Dar apoi, cineva l-a chemat și a rămas doar crush-ul meu, care se uita la noi.

Dar prietenul meu încă nu putea să o facă ㅠㅠ Crush-ul meu a încercat să îi spună prietenului cum se face, dar tot nu putea, așa că i-a spus: ‘Ah, atunci fă-o tu.’

Crush-ul a venit în spatele meu și a spus: „Așa.” Dar faza e că nu a folosit niciun pic de putere ㅠㅠㅠ Am fost așa surprinsă și fața mea s-a înroșit. Prietenul meu zâmbea așa tare lângă mine ㅋㅋㅋㅋ Crush-ul meu e înalt, ceea ce a făcut asta să îmi bată inima și mai tare..

Încă de când s-a întâmplat asta iarna, aura a fost destul de ciudată. Oricum, după o serie de evenimente am început să mă întâlnesc cu crush-ul meu. Dar ne-am despărțit recent… Nu e o concluzie drăguță.. dar chiar și așa, inima mea a bătut așa repede atunci ㅜㅜㅜ

În comentarii, coreenii și-au amintit cu drag de povești asemănătoare și ni le-au împărtășit și nouă:

⚪⚪09.2018 04:37

Părinții mei au divorțat acum câțiva ani și nu am mai avut nicio legătură cu mama mea, dar ea s-a arătat brusc în fața școlii mele. Vorbeam cu prietenii mei și când mi-am văzut mama, am fost așa luată pe nepregătite că am simțit că mă prăbușesc și nu-mi vin cuvintele. Dar un tip din clasa noastră a văzut ucm am rămas fără aer și a venit la mine, salutând-o pe mama. Apoi m-a luat de mână și le-a spus prietenilor mei că era cineva care cunoștea familia mea și ne-a luat pe mine și pe mama mea de acolo. S-a dovedit că el chiar era cineva care o cunoștea pe mama mea, era fiul unuia dintre prietenii ei. Chiar și după ce părinții mei au divorțat, mama a mers acasă la ei de multe ori. A spus că știa câteva lucruri despre mine, dar nu multe. Dar știa de situația familiei noastre, ceva despre care nici măcar prietenii mei nu știau. Așa că m-a întrebat încet dacă sunt bine și a întrebat-o pe mama dacă ar putea să plece puțin, pentru că eram prea șocată. Eram foarte pierdută. Așa că mama aplecat puțin și nu știu de ce, dar am început să plâng. Așa că tipul care era cu mine m-a îmbrățișat și m-a mângâiat pe cap. M-am simțit rușinată, dar și recunoscătoare față de el în acea zi. AȘa că în acea zi, nu e că am început să îl plac, dar îmi aminteam acel moment foarte neclar, ca o fotografie. Acum, el e în armată, dar simt că povestea e foarte drăguță.

⚪⚪09.2018 01:57

În timpul celui de-al treilea an din școala gimnazială era un tip în clasa mea de care îmi plăcea, dar nu am putut să îi spun și am absolvit. Am mers pe căi separate în timpul liceului și doar îmi trăiam viața, dar nu cu mult timp în urmă l-am văzut din nou în autobuz când mergeam la școală. Eu aveam ore, dar el nu în acea zi. Erau mulți oameni în autobuz și nu mai erau scaune, așa că am stat amândoi în picioare. Era cineva în spatele meu care mirosea a înălbitor. Dar nu știam cine era atunci, pentru că mă uitam pe geam și stăteam pe telefon. Dar mă clătinam din cauza mirosului și m-am uitat în spate și l-am văzut zâmbind. Tipul ăsta are un zâmbet ucigător. Aproape am murit acolo. Doar ne-am salutat unul pe altul rapid și ne-am despărțit căile. Dar apoi mi-a trimis un mesaj. Și mesaje după mesaje, am început să ne întâlnim ㅜㅜㅜ ah, școala lui este aproape de școala noastră, așa că iubesc să iau autobuzul acum.

⚪⚪09.2018 11:30

E okay dacă povestea ta e falsă, doar scrie, te rog, cea mai drăguță poveste a ta. Inima  mea e atât de goală mai nou, încât vreau să simt fiori din nou.

⚪⚪09.2018 03:29

Sunt așa geloasă… dacă m-ați fi întrebat de povești idioate, aș fi putut să vă scriu o sută, dar…

⚪⚪09.2018 11:31

Ce am făcut în 17 ani de existență? De ce nu pot să scriu nimic?… oftez…

sursă

Dar poveștile voastre? Care sunt cele mai frumoase amintiri care ne-ar putea da fiori?

Reclame

9 gânduri despre „Internauții se adună pentru a-și spune cele mai adorabile povești de dragoste

  1. Eram in generala,la inceputul clasei a 8-a cand m-am indragostit pentru prima data. Aveam un prieten care ma imbratisa de fiecare data cand terminam cursurile si urma sa plec acasa. Intr-o zi,prietena mea ma tinea de mana la fel cum se tin cuplurile si deodata apare prietenul meu spunand „Ba,eu tre’ s-o tin asa” si apoi ma ia de mana in acelasi fel,ducandu-ma in curtea scolii. Din acel moment a inceput sa fie ceva mai mult decat un prieten pentru mine 😅

    Apreciat de 2 persoane

  2. La mine cred ca prima data acele bătăi puternice ale inimii au fost la grădiniță. Eram pusi la o măsuță vreo 5/6 când mancam. Un băiat de-a dreptul adorabil, care si acuma le fura inimile cu ușurință fetelor, mi-a spus ca am cei mai frumoși ochi 🙈

    Apreciat de 1 persoană

  3. Eram in clasa a 8-a, la banchet, cand l-am vazut pe baiatul asta. Ceva mi-a batut la ochi in privinta lui, asa ca am intrebat-o pe prietena mea cum il cheama. Ea mi-a spus…si am continuat sa am ochii pe el toata noaptea banchetului. Apoi, dupa 1 noaptea, am ajuns sa dansam amandoi un dans lent, din pura intamplare. Atunci a fost momentul in care, cand m-am uitat in ochii lui, inima a inceput sa imi bata foarte foarte tare.
    Apoi, am vazut ca avem extrem de multe in comun, asa ca am continuat sa vorbim. Dupa o luna, am decis ca e timpul sa ii dau semne…chiar daca eram subtila, aveam grija sa prinda mesajul. Apoi, m-a invitat in oras, si am iesit, dar am dat de prietenele mele in oras, impreuna cu unul dintre prietenii lui. Am mers toti la un restaurant sa mancam, a fost dragut cu mine, si se vedea din felul in care ne uitam unul la altul ca era ceva in spate. La un moment dat, el isi leaga mana dreapta de mana mea stanga (de incheieturi) cu scoci (alta poveste lunga). Am mers asa pana cand prietenii nostrii, din spate, au strigat sa ne luam de mana. In momentul ala am luat inima in dinti si l-am luat eu de mana. Din seara aia am fost impreuna. Mereu am aceleasi emotii cand ies cu el, si inca imi bate inima tare cand il vad. Suntem foarte asemanatori, ceea ce ma face sa cred ca nu a fost intamplator sa il zaresc in toata multimea de la banchet, si nu a fost intamplator ca am dansat cu el in acea seara. Dar fluturii in stomac inca raman, chiar daca au trecut aproape 2 luni de atunci, de fiecare data cand il revad la liceu. Acum sunt aici, am trecut prin multe sa fiu cu el, dar am reusit, si maine se fac 2 luni 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Se pare ca doar eu plac un strain de 6 ani…M-a atras,pentru ca atunci cand el era in clasa a 9-a semana leit cu Jungkook cand avea 17 ani.Culmea,amandoi sunt nascuti in acelasi an.Doamne 😦
    Am aflat cu greu informatii despre un strain.Cum naibii sa am sentimente pentru un baiat care trece pe strada?Am 19 ani.Stiu ca vi se pare extrem de ciudat,nici eu nu-mi inteleg sentimentele.Acum acest baiat s-a maturizat si nu mai arata deloc ca si Jungkook.Am intrat la aceiasi facultate la care este si el.Sa fie oare destinul? :/

    Apreciat de 1 persoană

    1. Sincer, eu zic să iei inițiativă ca să nu mai fiți străini și apoi să vezi dacă ești îndrăgostită. Să fii atrasă e okay, până la urmă și eu mă „îndrăgostesc” de orice băiat care se comportă frumos cu mine :))

      Apreciază

      1. Pai i-a dat mesaj prietena mea prin 2015 de pe contul meu de facebook…dar cred ca mi-a dat seen.Eu am sters mesajul,fiindca am crezut ca se va sterge si la el.Deci nu mi-a raspuns.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s