Idoli masculini care ne-au captivat atenția în K-Dramele din 2018 (Partea a II-a)

Iată că am revenit, așa cum am promis, cu a doua parte a selecției mele de idoli care au jucat în K-Dramele din 2018.

După cum am spus și în prima parte a articolului, pe care o puteți citi aici, pentru actorii din rolurile principale misiunea este întotdeauna mai dificilă, deoarece atenția se concentrează foarte mult asupra lor iar pretențiile sunt întotdeauna mult mai mari. Presiunea asupra idolilor este dublă, deoarece ei întâi trebuie să dovedească tocmai că nu sunt doar „un chip frumos” și mai apoi că au talent actoricesc.

În 2018, au fost foarte mulți idoli care au primit pentru prima dată roluri principale, poate și din cauza faptului că mulți idoli și actori mai experimentați au plecat în armată. Nu toți au avut și experiență în actorie, însă asta nu a însemnat că nu știau să joace bine. Multe producții au făcut acest joc de a nu introduce ca protagoniști actori, ci idoli, și în mare parte, experimentele au fost reușite, deoarece serialele în care au jucat aceștia au fost printre cele mai discutate și apreciate. Dar aș adăuga că multe dintre ele au avut scenarii nu foarte bune dar că idolii au salvat poveștile cu aparițiile lor savuroase.

Haideți să îi cunoaștem acești idoli protagoniști de K-Drame din 2018.

Doojoon din Highlight în „Radio Romance” și „Let’s Eat 3” 

Personal pe mine Doojoon nu reușește încă să mă impresioneze, fără a putea să îi reproșez ceva. Consider că este un actor bun, fără să fie excelent, dar asta este o părere personală. Iar, din păcate, la faptul că serialele lui nu au fost extraordinare a contribuit din plin lipsa unei partenere pe măsură, care să ridice nivelul. Kim So Hyun nu i s-a potrivit deloc ca și personalitate, poate și din cauza vârstei, iar Baek Jin Hee a fost prea ștearsă pentru el.

Consider însă că idolul și-a făcut treaba bine și în „Radio Romance”, unde a avut de jucat rolul unui star cu traume din trecut, dar și în „Let’s Eat 3”, unde a convins cu mania lui pentru mâncare și pasiunea de a vorbi despre asta. Mi se făcea uneori și mie poftă când îl vedeam cum privește farfuriile pline de bunătăți de la restaurant. Dar scenariul a fost unul plictisitoor!

Ce îi lipsește lui Doojoon ca să poată să se bucure de succesul meritat? Un scenariu mai bun, combinat cu o parteneră pe măsură. Ce m-a convins să mă uit la ambele seriale ale sale din 2018? Doojoon este hot și are carismă, indiferent de rol!

L din INFINITE în „Miss Hammurabi”

Nu știu câtă lume se aștepta ca o drama despre judecători să parieze pe un idol în rol principal, dar iată că echipa de producție de la „Miss Hammurabi” a avut ideea să îl aleagă pe L. Acesta a urmat scenariul dificil, cu replici lungi și multe filmări statice, în care orice actor experimentat ar fi avut un job nu tocmai ușor, și a făcut o echipă bună cu Go Ara, cei doi completându-se foarte bine.

Scenariul dramei mi s-a părut puțin plictisitor, dar interpretarea celor trei actori principali a fost una foarte bună așa că nu cred că greșesc când spun că tema a fost bună, povestea nu tocmai bună, dar că actorii au salvat serialul. L a acumulat cu acest proiect o experiență care îi va folosi în viitor, dacă va dori să urmeze în continuare actoria. El a dovedit că haina de judecător i se potrivește și, cu asta, că poate abordat o gamă largă de roluri.

Lee Jungshin din CNBLUE în „My First Love”

Lee Jungshin este un cuceritor natural. Cu o privire plăcută și abilitatea de a intra intra foarte bine în pielea personajului său, acesta are un dar înnăscut pentru actorie. Primul său rol principal a fost unul extrem de plăcut și care lasă o amintire frumoasă spectatorilor. În „My First Love” el interpretează rolul unui profesor singuratic care încă mai visează la prima lui iubire. Prin niște întâmplări ciudate, versiunea lui din liceu ajunge să călătorească în prezentul lui Lee Junghin și cei doi vor intra în competiție pentru a câștiga dragostea primei iubiri.

Povestea este una simplă și frumoasă, la fel și rolul lui Jungshin, care trece cu ușurință de la situațiile comice la cele grave și convinge că este îndrăgostit pe vecie de eroina principală, pe care el o scoate în valoare. Iar (cred) singura scenă de sărut de la final cred că a făcut să sară din loc inimile multora din public.

Lee Jonghyun din CNBLUE în „That Man Oh Soo” 

Lee Jonghyun intrepretează în acest serial rolul unui Cupidon atipic, care cucerește publicul. „That Man Oh Soo” este o poveste fantastică destul de simplă despre un Cupidon modern care îi face pe alții să se îndrăgostească dar care nu știe ce este iubirea. El se îndrăgostește de o polițistă aiurită, care are o viață amoroasă dezastruoasă, iar după multe aventuri, cei doi ajung să își recunoască sentimentele unul față de altul.

Scenariul acestei K-Drame nu este foarte antrenant, dar prezența lui Jonghyun te atrage să îi urmărești povestea. Personajul său, rece dar și inocent pe alocuri, cucerește instant, mai ales prin contrastul dintre figura lui hot și situațiile cu care se confruntă. Cu siguranță look-ul profi și cool al actorului a susținut drama cu bine până la final, dar îi doresc lui Jonghyun ca pe viitor să aibă parte de scenarii mai bune.

Suho din EXO în „Rich Man, Poor Man”

Suho a făcut dintr-un serial banal o nebunie mediatică! Probabil aceasta a fost una dintre cele mai discutate proiecte TV pe internet, cu mult înainte de lansarea sa (poate chiar din momentul primului teaser, în care Suho apare îmbrăcat în haină de piele și călare pe o motocicletă).

Cu o promovare excelentă, Suho a pornit ușor dezavantajat: subiectul era ușor fantastic și tema puțin trasă de coadă (un CEO ultrachipeș căruia i se acordă aproape puteri supraomenești), iar personajele secundare au fost prea puțin conturate. Deci succesul serialului a depins în mare măsură de actoria lui Suho și partenerei sale. Având în vedere cele de mai sus, povestea s-a încheiat cu mult succes, deși, după părerea mea, Suho a fost puțin șters (dar nici rolul său nu îi oferea prea multe opțiuni).

Suho a jucat „corect” dar cam atât. Deși K-Drama merită văzută, personal am așteptări mai mari de la Suho și sper să primească un rol mai bun ca să mă scoată din această dilemă: a fost doar rolul prost sau și actorul e de vină? Oricum ar fi, îl voi urmări cu interes și în rolurile sale viitoare.

Yunho din TVXQ în „Meloholic”

Am așteptat cu destulă nerăbdare revenirea lui Yunho din armată și mai ales într-un rol principal într-o K-Drama. Și el nu a dezamăgit nici de această dată.

Serialul „Meloholic” este o comedie fantastică despre un bărbat care citește gândurile femeilor și o femeie cu o tulburare mentală (dublă personalitate). Interpretarea lui Yunho și a lui  Kyung Soo Jin sunt sarea și piperul poveștii. De această dată, aș spune că nu Yunho este cel care topește pietrele, ci personajul său este topit de Han Ye Ri, protagonista feminină din serial. Cei doi au chimie puternică și joacă bine, așa că formează un cuplu dulce și nebun, extrem de romantic, care antrenează publicul în povestea lor nebunească și îl ține atât în suspans cât și într-o stare de bine, datorită scenelor comice foarte reușite. 

Îmi doresc ca Yunho să revină într-un nou serial cât mai curând și sunt convinscă că și un rol mai puțin comic ar fi la fel de gustat de către public.

Junho din 2PM în „Wok of Love”

În „Wok of Love”, Junho joacă rolul unui șef bucătar abandonat de femeia lui, care îl trădează pentru un chaebol. Cu cariera la pământ, la fel ca și viața personală, Junho se aliază cu un gangster și echipa lui pentru a face o afacere înfloritoare într-un restaurant de trei lulele. O poveste originală cu un scenariu bun și foarte antrenantă.

Deși Junho a avut multe roluri bune și în alte seriale, în comedia „Wok of Love” el face un pas spre maturitate aducând la viață un personaj principal echilibrat și unic. Interpretarea lui sigură și fără emoții exacerbate îi eclipsează pe alocuri pe actorii mult mai experimentați Jung Ryeo Won și Jang Hyuk In, care au dealtfel personalități mult mai vulcanice și colorate. Jocul lui Junho, deși în contrast cu aceștia, aduce un echilibru necesar în serial, unde fiecare este trăznit în felul său.

„Wok of Love” este un serial extrem de reușit, iar Junho își face treaba de minune, topind inimile publicului încă de la prima scenă fimată. Dacă ar renunța la muzică, Junho ar putea trăi foarte bine și din actorie, deoarece el este deja, în opinia mea, la categoria actorilor buni. Vă recomand cu căldură, dacă nu ați văzut până acum, „Wok Of Love”, o poveste despre trei persoane care pornesc pe un drum comun care îi va ajuta să își vindece rănile trecutului și să învețe din nou să aibă încredere în oameni.

Cha Eun Woo din ASTRO în „My ID Is Gangnam Beauty” și „Top Management”

Câte s-au scris despre acest seriale și câte se vor scrie în continuare, sunt convinsă! „My ID Is Gangnam Beauty” s-a axat pe aspectul vizual perfect al lui Cha Eun Woo și de atunci popularitatea lui a explodat! Însă, așa cum spune chiar el, dezavantajul atunci când te naști frumos este că lumea nu se mai uită decât la aspectul tău fizic. Dar eu zic că idolul nu are de ce să își facă griji, este talentat și la actorie și lumea l-a apreciat și pentru asta!

Eunwoo a depășit cu bine zona „periculoasă” a criticilor și serialul „My ID Is Gangnam Beauty” a fost un succes. Povestea a fost una plăcută, iar Eunwoo a jucat foarte bine rolul care i-a fost oferit și cred că a făcut să stea în loc inimile multora (mai ales la scena de sărut!).

La fel pot spune și  despre evoluția lui din „Top Management”: rolul lui a fost unul care i s-a potrivit și unde s-a descurcat la fel de bine (aici partea lui a fost mult mai scurtă, dar a ieșit foarte bine în evidență).

Ce să faci, atunci când ești idol și te ajută talentul și aspectul fizic, saltul în carieră este unul mai ușor, dar asta nu este neapărat un lucru rău, nu vi se pare? Eu cred că în viitor Cha Eunwoo va trece de la rolurile tinerești, care i se potrivesc foarte bine, la roluri și mai complexe. Dar deocamdată să ne bucurăm de tinerețea lui!

D.O. din EXO în „100 Days My Prince”

Îmi este greu să îmi găsesc cuvinte echilibrate, deoarece consider că D.O. a avut o evoluție incredibilă în acest serial, eclipsând-o pe (re)cunoscuta acriță Nam Ji Hyun. D.O a dovedit că are mult talent, nu doar un aspect fizic plăcut, și serialul a fost și el unul deosebit, fapt care s-a resimțit și în ratingurile record.

Idolul joacă foarte bine și este foarte expresiv, are o privire profundă și un caracter versatil. Cele două roluri pe care le-a avut de jucat – prințul înțelept și țăranul fără memorie prostănac – au făcut publicul să se îndrăgostească de două ori de el. D.O. a fost  romantic, visător, luptător, inteligent și profund, prostuț și inocent,  și aș mai putea adăuga multe alte cuvinte și ipostaze pe care le-a abordat în acest rol și care au transformat serialul „100 Days My Prince” în una din K-Dramele cele mai bune din acest an și din ultimii ani.

Recunosc că D.O. m-a convins cu talentul și abordarea personajului său și că îl voi urmări de acum cu multă plăcere și pe viitor.

Ce idoli v-au plăcut vouă? Aștept și părerile voastre la rubrica de „Comentarii”

 

6 gânduri despre „Idoli masculini care ne-au captivat atenția în K-Dramele din 2018 (Partea a II-a)

  1. Mirela

    Foarte bun articolul ❤si se pare ca avem aceleasi gusturi 😊nu am vazut leat’s eat si cel în care a jucat Suho (m-am uitat doar la primul episod ,am vazut inainte varianta din Taiwan sau Thailanda,nu-mi aduc aminte sigur).Cred ca daca s-ar face un top primul loc il dau lui D.O❤❤❤

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. Bubxy

    „Rich man, poor women”, l am urmarit pana la sfarsit, doar pt ca mi au placut actorii principali, povestea nu m a prea impresionat.
    D.O merita toate laudele, a facut o treaba excelenta. E foarte foarte bun!! Dintre actorii-idoli, D.O e primul, in topul personal.
    Cu exceptia a doua seriale din articol, am urmarit/am inceput sa urmaresc celelalte drame. Sunt de acord cu parerea ta despre ele!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  3. Roby

    Imi plac serialele istorice in general si de aceea am hotarat sa la uit la 100 Days my Prince. Dar in clipa in care l-am vazut pe DO, pur si simplu am uitat ca e idol. A jucat atat de natural incat m-a cucerit. A fost cel mai bun serial istoric din ultimul timp. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s