Versuri: Cure – Yoo Young Jin X Tae Yong (NCT)

Cure

Imagini pentru yoo young jin taeyong cure

Yoo Young Jin | Taeyong

Pe o stradă învăluită în întuneric
Sunt pierdut și complet singur
Încerc să mă trezesc din nou, dar
Cicatricile pe care le-am obținut
De la piesele rupte ale visurilor mele se adâncesc

În spatele tristeții, va fi un râset?
Ca și cum ar fi cel mai întunecos drept înainte ca soarele să răsară
Dacă mai îndur puțin, pot ajunge în acel loc
Cu persoana care mă va ține de mână

Cine îmi va împrumuta un umăr ca să mă pot odihni?
Cineva care să mă aline

Dacă suntem împreună, putem s-o facem
Putem să îndurăm și să depășim
Împreună, tu și eu
Dacă suntem împreună, putem s-o scoatem la capăt
Putem depăși orice
Și să sfârșim fericiți

Să stăm singuri în întuneric
Sunt atât de singuratic și speriar
Pentru că știu, o pot spune
Acum nu voi mai fi așa
Lucruri mărunte, un labirint încurcat
Nu mă voi mai gândi la aceste lucruri fără folos
Voi simți o zi bună
Nu îmi va mai păsa toată ziua, da
Suntem împreună, așa că îndepărtează toate gândurile, aruncă-le
Când ești obosită, amintește-ți că nu ești singură

Ca o jucărie aruncată într-un colț
Când sunt nicăieri
Mă uit la inima ta care îmi trage mâna
Urmând curajul ce strălucește cel mai tare

Așa că putem trăi în această lume împreună
Oamenii mă întâmpină
Împreună de la început

Dacă suntem împreună, putem s-o facem
Putem să îndurăm și să depășim
Împreună, tu și eu
Dacă suntem împreună, putem s-o scoatem la capăt
Putem depăși orice
Și să sfârșim fericiți

Fiecare moment devine o lumină prețioasă
Cred că lucrurile se vor îmbunătăți încet
Să ne ridicăm unul pe altul și să ne bucurăm unul pe altul
Pentru că la sfârșit
Putem râde împreună

Dacă nu am fi fost împreună, nu am fi fost noi
Nu mi-ai dat drumul mâinii și ai mers cu mine
Am încredere în noi doi că nu mințim
Acum pășim peste umbrele adânci și plecăm

Visele noastre nebunești să fie cele mai bune pentru nimic
Trebuie să ștergem gândul că verdele e cel mai bun
În vârful drumului pe care fugim în întuneric
Clipele pe care le-am petrecut împreună
Le sunt recunoscător, sunt prețioase

Sprijinindu-mă pe umărul tău în timpul clipelor întunecate
Tu ai prea multe culori
Ca să o lași ca pe o bucată goală de hârtie
După ce vremurile grele se termină
Bat pe umerii tăi
Fugind din pădurea înnegrită, înghețată

Visele mele nebunești să fie cele mai bune pentru nimic
Îți simt încrederea în mâinile tale
Data viitoare, data viitoare
Să rămânem treji toată noaptea
Visând mici vise, da

Dacă suntem împreună, putem s-o facem
Putem să îndurăm și să depășim
Împreună, tu și eu
Dacă suntem împreună, putem s-o scoatem la capăt
Putem depăși orice
Și să sfârșim fericiți

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s