Marii câștigători de la „SBS Entertainment Awards”

Winners Of 2018 SBS Entertainment Awards

Ceremonia de premiere de la SBS a avut loc recent și a fost găzduită de Park Soo Hong, Han Go Eun și Kim Jong Kook.

În ediția din acest an, la festivitatea de premiere a emisiunilor din industria cinematografică coreeană, Marele Premiu a fost acord unui celebru actor, care a fost foarte surprins. Acesta a declarat: “Visam de mic să primesc acest premiu și acum că sunt aici, mi-am dat seama că în momentul în care visezi, e cea mai emoționantă clipă. În timp ce țin acest trofeu, îmi amintesc de acele clipe minunate.”

A continuat să spună după ce a mulțumit tuturor persoanelor care l-au ajutat: „Când m-am decis să apar în programul ‘Master in the House’, erau multe persoane care se întrebau dacă o pot face. Doar ce fusesem eliberat din armată și încă nu eram pregătit să revin în societate. Eram foarte nervos în acea perioadă deoarece mă așteptă o noua provocare. Dar după ce am început, am învățat multe pe noul drum. În noul an, nu mă voi teme de noi provocări. Nu voi urma drumul nesigur şi îmi voi vedea de propria cale. Voi fi curajos. Vă rog, fiţi lângă mine.”

Să urmărim lista marilor învingători!

  • Daesang: Lee Seung Gi (“Master in the House”)
  • Producers’ Award: Kim Jong Kook (“Running Man”, “My Ugly Duckling”).
  • Marele premiu de excelenţă (Variety): Jun So Min (“Running Man”)
  • Marele premiu de excelenţă (Show/Talk): Yang Se Hyung (“Master in the House”, “We Will Channel You”)
  • Premiu de excelenţă (Variety): Jo Bo Ah (“Baek Jong Won’s Alley Restaurant”), Yook Sungjae din BTOB (“Master in the House”)
  • Premiu de excelenţă (Show/Talk): So Yi Hyun (“Same Bed Different Dreams 2: You Are My Destiny”), Lee Sang Min (“My Ugly Duckling”)
  • Premiu de popularitate: Lee Kwang Soo (“Running Man”)
  • Scene Stealer Award: Seungri din Big Bang (“We Will Channel You”, “My Ugly Duckling”)
  • Premiu pentru cea mai bună echipă: “Running Man”
  • Cuplul Anului: Kim Jong Kook şi Hong Jin Young (“Running Man”, “My Ugly Duckling”)
  • Cea mai bună emisiune a anului: “My Ugly Duckling”
  • Cea mai bună familie: In Gyo Jin şi So Yi Hyun (“Same Bed Different Dreams 2: You Are My Destiny”)
  • Best Challenger Award: Jeon Hye Bin (“Law of the Jungle”)
  • Cel mai bun scenarist: Yoo Hyun Soo (“Choi Hwa Jung’s Powertime”), Lee Yoon Joo (“Animal Farm”), Kim Myung Jung (“Master in the House”)
  • Cel mai bun MC: Kim Sung Joo (“Baek Jong Won’s Alley Restaurant”), Kim Sook (“Same Bed Different Dreams 2: You Are My Destiny”)
  • Best Entertainer Award: Im Won Hee (“My Ugly Duckling”), Goo Bon Seung (“Flaming Youth”)
  • Mobile Icon Award: JeA, Cheetah (“Strong My Way”)
  • Cel mai bun DJ de radio: Kim Chang Yeol (“Kim Chang Yeol’s Old School”), Boom (“Boom Boom Power”)
  • Cea mai bună începătoare feminină: Kang Kyung Hun (“Flaming Youth”)
  • Cel mai bun începător masculin: Lee Sang Yoon (“Master in the House”)

Felicitări!

Sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s