[PERSONAL] Top 20 (sau mai multe) lansări preferate din 2018

Related image

Credeam că mă apuca 2020 până am terminat topul ăsta nesuferit. Altfel spus, vă invit la o porţie de melodii!

Ştiţi că eu mă cam lungesc în articole cu poveştile, dar vă rog să aveţi răbdare cu mine sau treceţi direct la top mai jos. 😀

M-am forţat să public acest top pe 16 ianuarie, ziua în care împlinesc 6 ani de când fac parte din această echipă şi vreo 7 de când zăbovesc pe acest blog, dar a fost peste puterile mele. Problema mea cu topurile este că îmi ia mult timp să le fac (timp de două săptămâni am ales ordinea pieselor) plus comentarii, formularea ideilor şi tot pachetul, de parcă aş scrie teza de doctorat. :)) Cred că acesta este cel de-al patrulea top anual pe care îl fac, în continuare le găsiţi pe cele din 2017, 2016 şi 2013. Într-un an nu am vrut să-l fac (2015 să fie?), iar în 2014 habar nu am ce aveam sau ce nume i-am pus de nu-l găsesc. Am zis că nu voi mai întrerupe „tradiţia” pentru că e interesant să te uiţi ce piese ţi-au plăcut cel mai mult în trecut şi vă recomand şi vouă să faceţi asta, vă veţi amuza pe viitor.

Acum, despre 2018…

Sinceră să fiu, credeam că nu voi băga mai mult de 10 piese în acest clasament, însă am găsit fără efort ce să vă recomand. Mă gândeam să îl fac în acelaşi stil precum anul trecut, dar am zis să nu mai „trişez” :)). Sper să vă placă alegerile mele şi dacă sunt piese pe care nu le cunoaşteţi, sper (insist) să le ascultaţi. Nici nu ştiţi cum descoperiţi o comoară. 😀

20. Jennie – Solo

Nici nu mă aşteptam să nu-mi placă. :)) Ok, după câteva ascultări parcă a început să sune şi mai bine, însă per total, melodia e faină de tot. E un pic repetitivă, dar în rest me gusta. 😀

19. WINNER – Everyday, Millions

Trişz un pic aici (aşa am făcut şi în topul precedent :))), dar am avut divergenţe cu piesele astea două şi nu pot să neglijez una din ele acum. În primul rând, nu mi-a plăcut niciuna la început. Eram şocată de asta pentru că eu ador cam tot ce scoate WINNER, nu mă alint, dar astea pur şi simplu nu le înghiţeam şi gata. :)) Apoi (fireşte că vine apoi), le-am [re]ascultat şi rezultatul era la fel, nimic. Dar după asta mi-a rămas în cap refrenul melodiilor (întâi la Everyday şi apoi la Millions) şi am zis „nah, trebuie să le mai ascult o dată că înnebunesc altfel” şi iată că acel „încă o dată” s-a transformat în …zeci? (Să fie sute deja?)

18. EXO – Love Shot

EXO m-a surprins plăcut cu melodia asta şi mă refer la faptul că m-a făcut un pic nostalgică. E o piesă tipic k-pop, cu refren super catchy şi coregrafie se…y, khm, energică. Dar spuneam că m-a făcut nostalgică pentru că mi-a amintit un pic de vechile piese k-pop. Who’s with me? 😀

17. Pristin V – Like a V

N-aţi ascultat melodia asta? ASCULTAŢI-O! Pristin, în formulă completă, are nişte melodii cam leşinate şi nu mai înţeleg care le e conceptul, însă sub-unitul ăsta a lansat una dintre cele mai faine piese din acest an. Din păcate, trupa are probleme de componenţă în ultima vreme şi faptul că e gestionată de Pledis nu o avantajează. În orice caz, prefer un comeback de la Pristin V decât Pristin.

16. NCT U – BOSS

Anul trecut a fost anul NCT la mine. :)) Mi-au plăcut o tooonă de melodii de la ei (cam toate lansate). În special piesele de pe album, care nu erau promovate. 2018 nu a fost rău, dar nici la fel de bun. Au fost multe lansări, într-adevăr, dar nu pot să zic că mi-au plăcut prea multe. „Regular” sună binişor, „Baby Don’t Stop” îmi place, dar tot nu la fel de mult ca lansările precedente (şi mai e una pe care o vedeţi mai jos, nu vreau să fac spoiler!). În schimb, „BOSS” a fost tare. Ador în special coregrafia piesei (bine, NCT are nişte coregrafii wow şi sincronizarea lor e…jos pălăria), dar la MV-ul ăsta chiar m-am uitat de mai multe ori şi eu nu prea fac asta.

15. VIXX – Scentist

Recunosc, nu am fost impresionată de piesă la început (din nou), a fost nevoie de câteva luni până să-mi placă. Nu ştiu unde citisem de faptul că MV-ul lor e inspirat din cartea „Parfumul” (fără să ştiu detaliul ăsta, m-am gândit imediat la cartea asta când am văzut titlul piesei pentru prima dată) şi am zis să-i mai dau o şansă. Poate am fost influenţată de acest gând, însă a doua oară a fost cu succes şi uite aşa am acum pe repeat melodia asta.

14. Jonghyun – Only One You Need

Una dintre piesele mele preferate de pe ultimul album al său. Nu vă întristaţi auzindu-i numele şi ascultaţi melodia. E energică şi transmite atâtea emoţii, stilul lui, huh? Are un instrumental foarte bun şi refrenul e super catchy, iar vocea lui…ah, un bonus pe care îl iubesc. Am scris puţin pentru că…o să vedeţi mai jos.

13. MAMAMOO – Starry Night

MAMAMOO a avut mereu piese bune. Fetele astea sunt o adevărată comoară, iar „Starry Night” e una dintre cele mai tari piese lansată de o trupă de fete în acest an!

12. DAY6 – days gone by

DAY6 m-a omorât într-un an cu „I Wait” şi de atunci stau la pândă mereu după piese asemănătoare. Spre fericirea mea, băieţii au fost foarte activi şi am găsit multe melodii care să îmi placă, dar ultima revenire a fost cireaşa de pe tot. „days gone by” m-a luat prin surprindere cu sunetul ei retro şi ritmul diferit de rockul trupei, dar mi-a plăcut fără alte explicaţii.

11. OH!GG – Lil’ Touch

Am primit jumătate de comeback SNSD! Pot fi mai fericită de atât? Sincer, am iubit melodia din primele acorduri. Nu vă aduce aminte de piesele alea k-pop mai vechi? Cu un refren tipic şi catchy, ritm energic, coregrafie bună şi MV peste măsură. Păcat că n-a fost şi promovată piesa. Probabil a fost lansată doar să ne mai aline nouă fanilor sufletele un pic, din moment ce n-ar trebui să visăm la vreun comeback SNSD prea curând.

10. Red Velvet – Bad Boy

Cât de greu e să le urmăreşti pe fetele astea! În primul rând, prea multe reveniri, nici nu apuc să-mi fie dor de ele :)) În al doilea rând, melodiile sunt preaaaa ciudate şi diverse. Lansează acum o piesă super tare şi apoi una de nici nu vrei să o asculţi. Noroc de „Bad Boy”, care le-a salvat anul ăsta.

9. MINO – Fiancé

Nu prea ascult rap, şi nu e stilul meu, şi nu aveam mari aşteptări, dar firar tu, Mino. De fapt, mint, aveam aşteptări (aşa, un piculeţ) pentru că îmi pace WINNER şi îmi place Mino, iar melodia asta mi-a picat cu tronc. Nu mă puteam decide unde să o bag, voiam un pic mai sus în top, dar n-avea loc :)) Piesa e nebună, dar e TARE. Refrenul ăla tâmpit mă înnebuneşte şi îl ador pentru asta.

8. Key – Chemicals

Key e descoperirea anului pentru mine. Nu mi-o luaţi în nume de rău, ştiu că este un artist extraordinar şi foarte talentat, dar eu sunt prea orbită de Taemin :)). În orice caz, debutul lui Key a fost foarte bun şi mi-a adus două piese pe care le ador (a doua o găsiţi în continuare, mai jos). Chemicals e superbă, îţi dă fiori, refrenul te înnebuneşte…vocea lui Key e …wow. Sinceră să fiu, sunt şocată de cât de mult îmi plac piesele sale. Nu pierde în faţa lui Taemin şi nici nu e de mirare, nu?

7. Black Pink – Forever Young

Melodie extrem de catchy, trebuia să fiu surdă ca să nu-mi placă. Cam tot ce a lansat Black Pink e în stilul meu, dar asta e una dintre melodiile care mi-au plăcut în special şi mi-au cam făcut vara :)).

6. Key – Good Good

Ziceam de două piese care m-au înnebunit pe albumului lui Key, dar asta CHIAR M-A ÎNNEBUNIT. Nici nu ştiu câte zile am avut-o pe repeat constant. Karla, te urăsc pentru că nu-ţi place. Nu pot să cred :))) Era cât pe ce să urce mai sus în top şi să-i doboare pe cei de acolo. Noroc că am reuşit să gândesc cu capul limpede (cred). În anii precedenţi am vorbit despre artişti care mi s-au strecurat în top pe neaşteptate. Cred că acesta este cazul şi Key e surpriza pentru mine. Chiar nu mă aşteptam să aibă melodii care să-mi placă ATÂT de mult. Aşa deci, bun venit. 😀

5. Jonghyun – Take the Dive

Albumul lui Jonghyun l-am ascultat la aproape un an după lansare, adică acum câteva zile. Mi-era frică să-l deschid, mi-era frică să deschid melodiile, să ating orice subiect legat de el. Nu sunt foarte emotivă, încerc să nu mă ataşez de celebrităţi, dar n-am putut accepta decesul lui. Nu mai intru în detalii şi trec la subiect, din aceleaşi motive am tot amânat albumul său. Nu am plănuit când să îl ascult, chiar nu ştiam. Însă zilele astea mă gândeam că decesul lui a fost ceva care mi-a marcat anul şi ar trebui să ascult albumul. Piesele sunt minunate, le-am tot ascultat în continuu şi nu le-am ascultat cu inima tristă. Ba din contra, m-am bucurat, albumul mi-a transmis emoţii pozitive, m-a făcut să mă simt mai bine şi cred că aşa vrea şi Jonghyun să ne simţim atunci când îl ascultăm. Însă mă tot gândeam dacă lui îi plăceau melodiile. De ce nu le găsea frumoase? De ce nu erau de ajuns pentru el…
Sper că ţi-ai găsit liniştea, Jonghyun.

4. Drug Restaurant – 403

Şi uite al treilea an cu Drug Restaurant în top, o descoperire neaşteptată ce mă bucură an de an. Primele ritmuri ale melodiei sunt mortale! Am ştiut că o să-mi placă imediat. Nu pot şi ei să scoată piese rele, nu? Vocea lui JJY îmi face pielea de găină şi apreciez faptul (deşi e ciudat) că alege să cânte din nou în engleză. Orice limbă o fi, scoate piese care îţi ajung până în suflet. SUPERBE. Atât am de spus.

3. Taeyeon – Something New

Nu cred că vedeţi la mine topuri fără Taeyeon, dar nu e vina mea! Vă spun sincer că n-am urmărit revenirea ei şi nici nu eram entuziasmată pentru că era o perioadă busy pentru mine, dar am ascultat piesa mai târziu şi eram O_O. Nu aveam aşteptări de la ea pentru că am ascultat-o în grabă, dar mi-a plăcut din prima. Nu e genul de melodie pe care o auzi prea des, nu? Tipic lui Taeyeon. 😀 Oricum, a fost o revenire pe cinste şi chiar dacă tu te aştepţi la asta, Taeyeon nu te dezamăgeşte niciodată :)) O altă melodie pe care am avut-o pe repeat este Circus din acelaşi mini-album. Cea mai frumoasă baladă lansată în acest an.

2. Ten – New Heroes

Pun pariu că mai mult de jumătate dintre voi nici n-aţi dat vreo şansă melodiei ăsteia 😂 Nu e o problemă, o puteţi face acum. E una dintre cele mai faine lansări din 2018 (SM, vezi că poţi când vrei?) şi piesa e aproape ideală [pentru gusturile mele]. Asta în mare parte pentru că ador muzica electronică, dar piesa asta e ceva mai mult. Instrumentalul, vocea lui Ten, toate se combină aşa frumos şi îmi ung urechile precum mierea. Toţi NCTii au lansat multe melodii anul ăsta, dar nu mi-au plăcut atât de mult faţă de anul trecut, când nu puteam alege. Noroc de „New Heroes” care a salvat anul!

1. Black Pink – Ddu-du Ddu-du

Cu siguranţă, cea mai ascultată piesă de mine anul ăsta şi cea mai uşoară alegere din acest top. Playlistul meu de vară era alcătuit din două piese: „Ddu-du Ddu-du” şi „Forever Young”, iar restul se schimbau constant. Îmi plac mai toate piesele lansate de fete (nu că ar fi prea multe) şi sufletul meu ar fi împăcat şi ar putea muri în linişte dacă ar primi un album de la ele. Îmi plac şi celelalte două, „Really” şi „See U Later” şi dacă o pot băgat aici, atunci şi „Kiss and Make Up” cu Dua Lipa. Instrumentalul pieselor e mereu fain, vocile lor nu sunt piţigăiate şi au un concept girl crush foarte fain. Cum să nu-ţi placă?!

Menţiuni (nu sunt în nicio ordine):

(G)I-DLE – LATATA
TVXQ (Yunho) feat. Taeyong – City Lights
NCT Dream – We Go Up
NCT 127 – Come Back
Gugudan – The Boots
NCT U – Baby Don’t Stop
Olivia Hye (Loona) – Egoist
SHINee – Who Waits for Love

Piese japoneze:

Aveam o dilemă mare cu melodiile astea pentru că multe îmi plăceau mai mult decât piesele din topul de mai sus şi chiar voiam să le includ acolo. În final, am decis să fac o listă separată, pentru că sunt totuşi melodii j-pop. Promit să comentez pe scurt :)))

TVXQ – Jealous

Băieţii au o problemă care mă deranjează şi anume faptul că lansează piese extrem de faine în Japonia şi melodii plictisitoare în Coreea. Nu mă deranjează limba, însă piesele coreene sunt promovate mai mult şi aşa, am ocazia de a-i vedea mai mult pe la emisiuni şi tot pachetul. În orice caz, vă FORŢEZ să ascultaţi piesa asta, e foarte tare. 😀

Taemin – HOLY WATER

Dacă tot am umplut topul de anul trecut de Taemin (şi anul ăsta n-am avut ocazia), trec la planul B. Taemin a lansat un album japonez foarte bun în 2018, din care eu am selectat câteva piese ce mi-au plăcut enorm. Absolut TOATE melodiile sunt frumoase, vă garantez asta, însă cel mai mult mi-a plăcut „HOLY WATER” (îţi mulţumesc Taemin că mi-ai sfinţit anul şi playlistul pentru 2018 cu această frumuseţe de melodie). Mai mult, vă recomand Eclipse„, Into The Rhythm şi Mars„. Acum, te rog, revino la patrie şi lansează ceva şi în coreeană!

Jaejoong – Sign

Slăbiciunea mea care promovează mai mult în Japonia (măcar promovează) a lansat câteva piese în acest an, dintre care „Sign” a fost BUNĂ. Credeam că o să mor şi tot nu voi mai asculta piese de Jaejoong, dar a avut milă de mine. Mi-a topic puţin inimioara de gheaţă cu vocea şi piesa asta, iar videoclipul e divin.

Cam asta a însemnat 2018 pentru mine în muzică. Sigur, mai sunt multe lansări ce mi-au plăcut, dar nu puteam să le includ pe toate. Au fost dezamăgiri şi surprize plăcute, ca în fiecare an, însă niciuna nu se compară cu dezamăgirea că multe trupe legendare din a doua generaţie s-au despărţit. Asta e, să ţinem pumnii pentru 2019!

15 gânduri despre „[PERSONAL] Top 20 (sau mai multe) lansări preferate din 2018

  1. Kaila

    sentimentul e reciproc, sa stii. tot nu inteleg cum de iti place -.-

    DAAAAAR. imi place mult top-ul tau. am descoperit cateva melodii pe care nu le stiam si par faine
    o parte le-am ghicit, dar la altele chiar nu m-am asteptat sa fie in top, si au mai fost altele la care eram 100% sigura ca o sa fie si sunt la mentiuni :)))

    si ca un ps – cheeeeemiiiiicaaaaallssssss
    ❤ ❤ ❤

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. krl1264

    Ok, Chemicals vine in playlistul meu

    Scentist e pe aceeasi pozitie ca si in topul meu, in general m-am bucurat să văd Scentist și Gugudan aici, (baby voice) uraa

    Drug Restaurant… asta e reacția mea

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  3. Dinca Elena

    Nici eu nu am ascultat albumul lui Jonghyun , mi-e frică , nu pot efectiv , de fiecare dată când îi aud vocea încep instant să plâng,asta până săptămâna trecută. Voiam să mă uit la City Hunter de ceva timp pentru a 2-a sau a3-a oară (serialul meu preferat de la Lee Min Ho) însă mă împiedica melodia din serial a lui Jonghyun îmi era frică să nu plâng când o aud , și am început încet încet să ascult piese mai vechi de la SHINee până mi-am făcut curaj și am reușit să încep și să termin serialul , când îi auzeam vocea aveam o mulțime de sentimente amestecate nici nu știu cum să explic, credeam că nu o să pot să mai ascult niciodată muzica lui însă după 1 an am reușit . Îl iubesc și îl voi iubi mereu ❤

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  4. youabby

    Din lista de melodii pe care ai postat-o imi plac,EXO,DAY6,OH!GG,Jonghyun, (eu de la Key prefer Forever Yours- si The Duty of Love),Taeyeon,GI-DLE,SHINee.
    Din lista japoneza imi place tot.de la Taemin tot albumul,dar in mod special MARS(si cand l-am vazut cantand si live….)😘

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s