Jongup și Daehyun din B.A.P vorbesc despre planurile de viitor după plecarea de la TS Entertainment

B.A.P’s Jongup And Daehyun Talk About The Future After Group’s Departure From TS Entertainment

După ce a fost anunțat, pe 18 februarie, că toți membrii B.A.P au părăsit TS Entertainment, Jongup și Daehyun și-au împărtășit gândurile.

Deoarece contractele membrilor s-au încheiat la momente diferite, aceștia au părăsit agenția la date diferite. Bang Yong Guk a fost primul membru care a părăsit grupul, în august 2018, urmat de Zelo în decembrie. Ceilalți patru membri au părăsit compania recent, după ce au decis să nu-și reînnoiască contractele.

Într-un interviu pentru News1 de pe 18 februarie, Jongup a spus: „Deși nu vom putea face asta imediat, deoarece avem propriile noastre situații și planuri de viitor diferite, eu tot cred că vom putea lucra împreună din nou într-o zi.” El a adăugat apoi: „În ceea ce privește prezentul, încercăm să ne concentrăm mai mult asupra lucrurilor pe care vrem să le facem.

[Noi] nu am spus niciodată ‘desființare’„, a clarificat acesta. „Unii dintre noi vor să încerce singuri diferite lucruri și am ajuns într-un moment în care nu putem face acele lucruri împreună, așa că am decis să ne sprijinim unul pe celălalt.” Jongup și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de fani, care l-au sprijinit întotdeauna.

Să fiu sincer, este foarte trist că nu putem promova ca ‘B.A.P’„, a continuat el. „Totuși, acceptăm situația actuală și am decis să ne sprijinim reciproc și să urmăm propriile drumuri.” Idolul a mai spus, de asemenea, că speră să debuteze ca un artist solo. „Încerc să mă concentrez asupra muzicii și evoluțiilor pe care am vrut să le fac întotdeauna. Vreau să întâlnesc oameni buni în timp ce iau o pauză și apoi să mă întorc din nou pe scenă.

Daehyun a postat, de asemenea, pe Instagram în primele ore ale dimineții, pe 19 februarie:

2012-2019 Am alergat ca un nebun, am căzut și am revenit din nou, iar acum tot la ce mă gândesc este că sunt amintiri  prețioase și fericite pe care nu le mai pot experimenta din nou. Sunt atât de recunoscător membrilor familiei TS Entertainment, care au trecut prin atâtea momente grele alături de noi. De asemenea, vreau să-mi cer scuze în cele din urmă directorului Kim Tae Song, care ne privește de sus. Este adevărat că toate acestea nu ar fi fost posibile dacă tu nu erai. Te respect la fel de mult și îmi e dor de tine. 2019~ Nu vă pot spune exact când sau cum, în viitor, voi putea să vă revăd, dar voi continua să produc muzică până când voi muri. Vă rog să mă susțineți. Mulțumesc BABY.

Sursă: soompi

 

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s