[Personal] Top 20 melodii preferate din 2018

 

Buuuuuuun. A trecut anul 2018 de o lună și 18 zile… și cum am făcut-o și în ultimii doi ani, articolul cu melodiile mele preferate din 2018 îl voi posta azi, pe 19 februarie. Anul trecut a fost o coincidență, dar acum am zis să-mi fac un fel de tradiție. Și la fel ca în anii trecuți sunt ultimul autor, care îl publică (poate că va fi ultima dată când se întâmplă asta) =))

Revenind la ale noastre. 2018 a însemnat un an cu multă muzică, cu foarte multe lansări, dar care nu multe mi-au plăcut. Adică s-au lansat piese medii, care seamănă între ele și fără vreuna să iasă în evidență. O grămada de trupe noi, pe care nici nu prea le știu, au apărut și mda.. foarte puține care să vină cu ceva fresh (sau dacă nu ceva fresh, măcar să aibă propriul farmec). De asemenea, recunosc, că am fost cam absentă anul trecut cu ce s-a lansat/debutat, dar cum fac mereu am ascultat pe ultima sută de metri aproape tot cam ce a fost lansat. 🙂

Pentru mine, trupele de băieți nu s-au descurcat așa de bine la capitolul muzică. 2018 a fost 100% anul fetelor, mi-au plăcut mai mult melodiile lansate de grupurile de fete și artiștii solo, decât de băieți. Pentru topul meu am avut cam aceleași reguli – melodia care are videoclip (însă am o mică excepție, mică de tot, foarte, promit) și am eliminat orice în engleză.

(Și dacă sunteți curioși, aici aveți și topurile mele din anii anteriori – 201520162017)

Deși mi-ar plăcea să mai vorbesc, să trecem la treabă!

20) EXID – I Love You

EXID e una dintre trupele mele preferate de fete și am așteptări de la ea. Însă ultimele lansări nu prea au fost pe gustul meu. La fel mă așteptam să fie și asta, mai ales că am citit un articol în care spunea că membrele sunt îmbrăcate urât. Dar ador melodia, conceptul și hainele pe care le poartă. Clipul nu prea îl înțeleg, dar am trecut peste. Mi se pare că are un vibe de cântec k-pop vechi. Plus, mă bucur că a revenit Solji, pentru că îmi place mult vocea ei.

19) ATEEZ – Pirate King

ATEEZ… nu știu prea bine trupa, dar mai toți vorbesc despre ea. Nu am ascultat melodia, când a fost lansată, deoarece am zis că trupa nu e cine știe ce. Dar am greșit, îmi plac toate melodiile de titlu și chiar au o imagine fresh și un vibe fain. ‘Pirate King’ are un concept badass și o coregrafie foarte tare, îmi place mult. E exact genul meu de melodie, plus am avut la ce să holbez O.o . Cred că e printre puținele trupe care au ales o astfel de temă și au fost bad boys =)) (plus, este unu pe acolo care îmi care face cu ochiul, o să fiu atentă la ei în caz de ceva) Cred că o să aibă mult succes în viitor.

18) Super Junior – Lo Siento

SUJU îmi place, dar melodia la început nu a fost pe gustul meu. Mi s-a părut o amestecătură cu de toate și engleză, și spaniolă și coreeană, eram wtf mie no me gusta -.- . După câteva ascultări, bine mai multe ascultări, mi-a rămas în cap și am început să o fredonez… și a ajuns să-mi placă mult. Prefer versiunea cu Leslie Grace. Ea și Siwoon sunt hot, foarte hooot, iar partea 2:35-2:56, e unul dintre motivele pentru care ador piesa. Chiar îmi place mult conceptul, dar și rolul de cuceritori pe care îl au membrii SUJU.

17) Weki Meki – Crush

Weki Meki e una dintre trupele pe care știi, dar nu ai ascultat vreo melodie, pentru că nu ți se par foarte interesante membrele. Nici nu mi-am bătut capul cu ele :)) Însă, am văzut pe cineva dansând pe melodia asta și eram wooooow cei cu melodia asta, dansul e foarte tare, îmi place. Și așa am ajuns să ascult ‘Crush’ și să-mi placă fetele. Chiar e tare și îmi dă o stare de bine melodia.

16) Baekhyun – Young

Piesele din SM Station 1 mi-au plăcut mai mult, dar cele din SM Station 2 au fost cam mehh, medii, insipide, incolore și inodore – vorba mea preferată. Din acest motiv, nu mă așteptam să-mi placă melodia, chiar dacă o cântă Baekhyun. ‘Young’ mi se pare un pic mai indie și e foarte diferită de ce ascult eu de obicei, doar că are ceva care mă atrage. Plus, Baekhyun mi s-a părut așa degajat în clip și parcă îți zicea că știe că e cool, frumos și că îl placi oricum [și foarte sexy (Mi-a plăcut și melodia lui Sehun și Chanyeol – We Young)].

15) UP10TION – Candyland

Okk!!!! E una dintre primele melodii pe care le-am iubit în 2018. Mi-a plăcut din prima și știu că am fost obsedată de ea. Dooamnnnnnne, și dansul ălllaaaaaaa, cum se mișcă (în special 2:54-2:57) aer, vă rog frumos. Și când ei cântau De acum încolo, vei pierde controlul, vsgbjhacnCLNSKzx (aer pentru a doua oară). Și cum au fost îmbrăcați, foarte sexy.

14) MAMAMOO – Egotistic

Una dintre cele mai fierbinți lansări din 2018. Piesa mi-a plăcut din prima, iar fetele au fost superbe și foarte frumoase. Au emanat încredere, prospețime și multă senzualitate. Să nu mai vorbesc de dansul la bară al lui Solar, care a fost genial, plus, nu a fost ceva deplasat sau prea obscen. Din contra, mi se pare că a făcut-o să pară mai puternică și încrezătoare în sine, gata să domine pe oricine. O ador Solar, vocea, dansul și imaginea, ceva de vis.

13) BTS – IDOL

După ‘Fake Love’ am zis că BTS nu mai poate scoate ceva care să-mi placă mai mult în 2018. ‘Fake Love’ mi s-a părut că seamănă cu vechiul lor stil sau că e mai k-pop și mi-a plăcut mult. Dar după au lansat ‘IDOL’ și am fost luată pe nepregătite. Îmi place foarte multe melodia, îți dă o stare de bine și veselie. Plus, clipul e foarte colorat, iar culorile sunt vii. Oricum ‘Fake Love’ și  ‘IDOL’ sunt foarte diferite, pentru că sunt genuri total opuse, dar am ales a doua melodie, deoarece e mai energică și mai pe stilul meu. Clipul a fost așa un pic cam ciudățel pentru mine și când erau giganți și s-au ridicat, m-au cam speriat. Însă, mi-au plăcut cum au fost îmbrăcați, în special costumele tradiționale, și coregrafia e bună. Jimin mi-a atras cel mai mult atenția, iar când flutura evantaiul ală galben și se uita la cameră (eram aeeeeer).

12) NCT – Black on Black

17 tipi, foarte frumoși, îmbrăcați în negru și care îți cântă despre cât de puternici sunt, CE ÎȚI POȚI DORI MAI MULT?????? Să nu mai menționez că sunt toți de la SM. Ok, să mă calmez, dar melodia asta, nu prea am cuvinte. Mark mi se pare foarte sex… (nu, revinoți, că-i încă mic) frumos, chipeș, fermecător și toate adjectivele de pe lumea asta. În sfârșit, Mark e legal și pot să mă holbez la el în voie, chiar e slăbiciunea mea. Mi se pare un concept foarte badass, iar membrii NCT au fost cu adevărat niște tipi răi și încrezători în forțele proprii. Ceea ce mi-a mai plăcut, a fost că l-au pus pe Jisung (tipul blond – 1:23) să danseze în mijloc (care e și cel mai mic membru NCT) și chiar s-a descurcat foarte bine. Conceptul.Melodia.Coregrafia.Ținutele – toate au fost perfecte.

11) DAY6 – Shoot Me

Nu prea ascult k-rock și nici nu prea îmi plăcea trupa. DAARR nu știți cât de mult au vorbit ceilalți autori (Akira, Kim, Krl și știu că mai erau, dar nu-mi mai amintesc) pe chat despre melodia asta, m-au exaperat. Înainte să ascult melodia, m-am uitat la serialul The K2 (care e genial și o să mă cert cu cine zice că nu e) și la un moment dat Yoona țipa la Ji Chang Wook – Împușc-o, împușc-o!, iar în coreeană e soa. Și mi-am amintit de melodie și am ascultat-o și eram e foooooarte tare. Clipul îmi place mult și îmi place cum au reprezentat împușcăturile. A fost pe repeat mult timp. O recomand 100%.

10) AOA – Bingle Bangle 

AOA este încă o trupă de fete pe care o ador nespus de mult. Și de la plecarea lui Choa, parcă le apreciez și mai mult, având în vedere că le-a plecat vocalista principală și mulți le-au criticat că cine o să mai cânte acum. Însă, artistele le-au demonstrat că au greșit. Acestea au dat startul verii și au lansat o piesă adorabilă și foarte drăguță. Mi se pare cea mai veselă melodie din 2018 (și din topul meu). Îmi place tot – cântecul, fetele, coregrafia, ținutele, tema și chimia dintre fete.

9) NCT U – Baby Don’t Stop

Piesa este foarte, foarte hot. Și parcă făcută pentru mine. Doamne, deci e a doua cea mai senzuală și sexy din top. Plus, mi se pare cea mai bună melodie lansată de NCT în 2018 (majoritatea lansărilor nu au fost pe gustul meu) și am adorat-o din prima secundă. Și când șoptesc acolo Baby Don’t Stop, Baby Don’t Stop – am murit efectiv. Taeyong o fi biasul meu (da, îmi place de el -.- nu comentați), doar că părul ală e oribil, iar el și Ten sunt prea slabi în clip. Parcă nu au reușit să fie atât de… nu știu cum să zic, parcă trebuiau să fie un pic mai altfel… la piesa asta. Doar gândiți-vă la Sehun, Kai sau Chanyeol (doamne Kaila trezește-te, te rog) dacă ar fi interpretat melodia.

8) Rev Velvet – Bad Boy

Nu poate să nu-ți placă melodia asta, chiar nu ai cum. E una dintre cele mai bune cântece de la Red Velvet. ‘Bad Boy’ a fost prima mea melodie preferată din 2018 și la fel mi-a plăcut din prima. Fetele au fost bestiale și încrezătoare. S-au potrivit foarte bine cu conceptul, iar videoclipul a fost foarte frumos și sexy, dar într-un stil specific trupei Red Velvet. Chiar nu am ce comenta de rău aici.

7) EXO – Tempo

EXO… ‘Tempo’. După ce am așteptat mai bine de un (fucking) an să revină EXO, SM le dă o melodie ca asta și absolut nicio promoție. Doamne da cred că îmi venea să-i omor. Efectiv, SM s-a pus rău cu fanii EXO-L, și nu-i ca și cum putem face ceva, dar sper ca SM să sufere mult și bine -.- . Am mai avut alte două motive care m-au făcut să am dorințe criminale și să asasinez pe cineva – partea cu autotune-ul și tunsorile mullet ale lui Kai și Chen (O R I B I L, atât de mult m-am rugat să-și taie părul ală). Când am auzit melodia pentru prima dată mi-a plăcut, după nu și acum iar îmi place. Mda sunt EXO, nu au cum să nu-mi placă :))) . Oricum, piesa are multe părți foarte tari, de fapt îmi place totul în afară de autotune. Videoclipul e genial, e preferatul meu din 2018, și coregrafia îmi place mult. Baekhyun și Chen cu vocile lor, care pur și simplu te înnebunesc. Chanyeol cu ochii albastri, D.O. care e micuț, dar pare așa răuț când se urcă la sfârșit pe motocicletă și Sehun în costumul ală bej/maroniu (m o a r t e). Am două momente preferate – când Kai și Chanyeol cântă Don’t mess up my tempo, Don’t mess up my tempo și toți dansează, iar luminile sunt asupra lor și partea când cântă acapella, chiar e genială și foarte frumoasă. Plus, unul dintre cele mai importante aspecte despre ‘Tempo’, e apariția lui Lay, care i-a făcut pe fani să fie fericiți, triști și supărați în același timp (nu a cântat deloc și a apărut pentru 5 secunde). Oricum, îmi place mult melodia și chiar e stilul EXO (recomand să ascultați ‘Oasis‘ și ‘Smile On My Face‘, sunt foarte bune).

6) Gaho

Cred că melodia asta a fost cea mai mare surprinză din 2018 pentru mine. Nu am auzit niciodată de Gaho, dar m-a făcut să fiu cu ochii pe el de acum încolo, are o voce demențială, foarte caldă și care transmite perfect stările melodiilor (și parcă are o mică răgușeală uneori). Am ascultat-o doar pentru că Akira trebuia să o traducă și eram wow, e foarte tare. E așa de liniștită, delicată și te introduce într-o poveste tristă, dar frumoasă. Nu știu ce a fost cu mine că am ascultat o grămada de balade în 2018. Vă rog să o ascultați măcar jumătate, nu am cuvinte să o descriu. ChIaR e FoArTe BuNă!

5) Ilhoon – She’s Gone

Bun dacă la Gaho am dat-o pe zen și am fost chill, schimbăm registrul la 180º. O piesă 100% rock cu un vibe american vechi (texan aș zice eu). Nici melodia asta nu o ascultam dacă nu trebuia să o traduc pentru blog (mulțumesc persoanei care a solicitat-o) =))) . Refrenul mi se pare foarte tare și badass, iar Ilhoon e demențial. Șiiiiiiii în sfârșit mi-am găsit bias în BTOB. Mi se pare foarte intens totu’ – melodia, conceptul, clipul, dansul și mesajul. Idolul a arătat că nu-i pasă, dacă l-a părăsit iubita și că lumea trebuie să știe cât de rea a fost. Merge pe drumul său și îi este foarte bine singur. Chiar mi-a plăcut enorm melodia (ar trebui să fie apreciată mai mult -.-) 💙.

4) Seventeen – Thanks

Mda… și peste melodia asta am trecut cu vederea când a fost lansată, asta pentru că Seventeen nu prea mă atrage, are mulți membri și îmi seamănă cu EXO (și îmi este de ajuns o grupă cu 12 membri), daaar cred că de acum o să-i urmăresc. ‘Thanks’ e de departe cea mai bună melodie lansată de o trupă de băieți în 2018 și cântecul meu preferat de la Seventeen. Mesajul e foarte frumos, iar vocile lor se amonizează perfect. De asemenea, îmi place când sunt toți și încep să danseze, chiar le doresc mult succes. S-a văzut prin piesa asta eforturile, grijile lor, pasiunea și iubirea față de muzică pe care le au. Iubesc melodia și vă multumesc pentru acest cântesc.

3) Yunho (ft Taeyong) – City Lights

Deci pentru melodia asta chiar nu am cuvinte. De obicei, nu pun în topuri piese care nu au videoclip și care sunt de pe albume, pentru că încerc să fiu cât mai corectă, doar că nu am putut să n-o pun în top, pentru că dacă ar fi fost lansată pe la mijlocul anului, înainte de piesa de primul loc, cu siguranță ‘City Lights’ ar fi fost #1. Cineva mi-a dat link la melodie, nu dau nume (Lucy) și m-a distrus complet [uite și tu ce mi-ai făcut (oricum am înnebunit-o destul cu ea) și încă îmi vine să te omor că nu ai pus-o topul tău, ci doar la mențiuni, să mai vii să vorbești la mine despre Yunho, că veți ce-ți fac]. Melodia e cea mai senzuală și sexy piesă EVER. Dar mi se pare și foarte suavă, cred că e cel mai potrivit cuvânt pentru ea. Doamne vocile lor se împletesc atât de bine și te omoară lent, iar când Yunho cântă Ooh my my aya, Ooh my my aya – mor (serios cum poate fi așa). Chiar e foartă frumoasă și te topește.

2) Mino – FIANCÉ

Un singur cuvânt – G E N I A L Ă. A doua surpriză din 2018 pentru mine a fost Mino cu melodia ‘FIANCÉ’. Eu nu ascult WINNER, nu sunt genul meu, dar Mino cu ‘FIANCÉ’ mi-a pus efectiv capac. Din prima mi-a plăcut. Pentru mine, piesa asta a avut cel mai badass, obraznic și scandalos (dacă sunteți curioși, o să vă explic în comentarii) concept. 100% stilul meu de muzică. Am fost așa de fericită când am ascultat-o încât am zis că anul 2018 a fost salvat de această melodie :))) . Am văzut că mulți au zis că aduce cu vechiul stil YG, nu mi se pare sincer. Videoclipul îmi place. Atitudinea lui Mino îmi place. Coregrafia îmi place. Mesajul îmi place. Totul îmi place, e o armonie în haozul creat de Mino. Ca să nu mai zic de cum arată în costum tradițional (demențial) și înconjurat de atâtea femei care stau la picioarele lui. E o atmosferă foarte high acolo în clip, să știți =)) , iar Mino suferă, se frământă și chiar ajunge în pragul nebuniei (mi-a fost foarte greu să aleg dacă să o pun pe locul 1 sau 2).

1) Black Pink – Ddu Du Ddu Du

Ok deci melodia asta o ador, o iubesc. La fel și conceptul. Acum pot să spun că asta chiar e melodia preferata mea din 2018. Eu nu sunt fan Black Pink, dar după revenirea asta, cu siguranță am devenit. E pentru prima dată de când fac aceste topuri, când am pus pe primul loc o piesă care să nu fie de la EXO și care este, pe deasupra, e de la o trupă de fete (de obicei, am puține melodii care îmi plac de la fete și cred că cel mai sus s-a clasat CLC cu Hobgoblin în 2017, loc 6). Deci e WOW pentru mine. Toată vara, toamna și iarnă am fost înnebunită de ea, am ascultat-o mereu, nici acum nu m-am plictisit de ea (iar eu mă plictisesc foarte repede). Jur cred că i-am exasperat pe ceilalți autori pe chat cu ‘Ddu Du Ddu Du’, am vorbit cel mai mult despre ea. Sper ca o YG să se ocupe de ele cum trebuie, pentru că îmi plac foarte, foarte mult. Coregrafia e foarte tare și la fel e preferata mea. Fetele sunt încrezătoare și ne arată că au lumea la picioare. Și ținutele lor îmi plac, chiar și mănușile verzi ale Lisei. Apropo știați că atunci când Lisa spune I’m foxy, îi apare o coadă roz de vulpe? Și ‘albumul’ lor îmi place mult, chiar dacă au patru piese, toate mergeau să fie de titlu. De asemenea, intrumentalul melodiei e foarte fain, iar bassul ala doamne, mă face să o ascult din nou și din nou. Membrele Black Pink au fost foarte frumoase, au avut atitudine și au avut un concept girl crush cărora li s-a potrivit perfect.

Mențiuni: NCT 127 – Regular, A.C.E – I Feel So Luck, Lay – Give Me A Chance, Key – Chemicals, Red Velvet – Power Up

Am început cu fete și am terminat tot cu fete acest top. Sunt bucuroasă că l-am terminat și că am reușit să aleg doar 20 de melodii fără să trișez. 9 melodii au fost de la trupele de băieți, 7 de la fete și 4 de la artiștii solo. Mă bucur că în 2018, fetele au reușit să aibă atâtea locuri în clasamentul meu și ca un p.s. chiar am încercat să fiu scurtă.

Sper ca 2019 să fie un an cu muzică bună și, de asemenea, vă mulțumesc și sper că v-a plăcut topul meu! 🙂

23 de gânduri despre „[Personal] Top 20 melodii preferate din 2018

    1. Kaila Autor post

      ❤ ❤ ❤
      nu prea mi-a placut melodia si am zis sa pun cate una cam de la fiecare trupa
      love shot e prea dance pt mine :))))

      :O ma bucur ca iti place serialul, stiu ca multi erau ca e plictisitor si etc, dar chiar e fain

      Apreciază

      Răspunde
  1. Dumi

    Yunho (ft Taeyong) – City Lights Nu stiam melodia asta, dar dupa ce am vazut-o in top, am ascultat-o si acuma o ador, e superba. 😍😍😍 dupa cum ai spus si tu, refrenul te omoara lent👍👍👍

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: [Personal] Top 10 k-drame preferate din 2018 – K-pop Romania

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s