Seungri anunţă că se retrage din industria de divertisment

Seungri din Big Bang face prima declaraţie oficială, în mod personal, de când a fost reţinut ca suspect în controversa Burning Sun!

Pe 11 martie, membrul Big Bang a publicat o scrisoare pe contul său personal de Instagram, unde la mulţumeşte fanilor pentru cei zece ani de susţinere şi unde îşi anunţă retragerea din industria de divertisment.

Mesajul sună în felul următor:

„Sunt Seungri.

La acest moment, se pare că ar fi cel mai bine să mă retrag din industria de divertisment. Am luat această decizie, în urma imensei controverse sociale care a apărut. Sunt investigat şi voi coopera cu sinceritate până când se vor clarifica toate suspiciunile.

În ultima lună şi jumătate, am primit ură şi critici din partea publicului şi am ajuns în situaţia în care orice agenţie de investigare mă chestionează. Pur şi simplu, nu pot accepta să le fac rău celor din jurul meu, doar de dragul meu.

Vreau să le mulţumesc cu sinceritate tuturor fanilor din Coreea şi din afara ei, pentru iubirea pe care mi-au oferit-o în ultimii zece ani. Pentru binele şi onoarea Big Bang şi YG, cariera mea se încheie aici.

Vreau să îmi cer scuze încă o dată.

Vă mulţumesc pentru tot în aceşti ani.”

sursă

14 gânduri despre „Seungri anunţă că se retrage din industria de divertisment

  1. Naomi

    Pana acum nu mi am dat cu parerea dar sunt absolut convinsa ca daca acest lucru s ar fi intamplat in alta tara, dupa ce procesul s ar fi incheiat Seungri ar fi putut sa revina, dar in coreea probabil dupa 20 de ani o sa poata sa vina la un concert de al unuia din Big Bang, si cam atat. In schimb pe mine ma amuza oamenii care pur si simplu sunt socati si nu le vine sa creada ca oppa a facut asa ceva, WHAT??! Nu stim pe ce lume traim? Si cate lucruri urate si inumane se intampla cand este vorba de atatia bani? Normal ca vedetele astea atat de mari sunt implicate mai mult sau mai putin in escrocherii, dar sa nu ma intelegeti gresit eu tin cu Seungri, da’ probabil a facut lucruri gresite dar mie im place de el ca si cantaret ca si membru Big Bang nu sunt tampita sa am impresia ca el trebuie sa fie un sfant ca sa pot sa ma bucur de show, ca nu o sa fac lucruri urate ca si el face lucruri urate hai sa fim seriosi, si sunt sigura ca si media exagereaza lucrurile pt atentie, si sunt convinsa ca multe din fetele alea care “nu stiau ce se intampla cu ele” nu au spus nimic pana acum pt ca le a convenit sa aiba bani si haine de firma, sa nu mi spuneti mie ca ele saracele au aterizat asa de pe luna si sunt niste ingerasi ca din greseala au mers in club. Nu nu, nimeni nu ma convinge pe mine ca multe din ele stiau prea bine ce fac, imi e greu sa cred mai ales ca traim in Romania noi:))
    In concluzie nu sariti pe mine, dar coreeni sunt mult prea exagerati si imi pare rau ca Seungri nu va mai putea sta pe scena mult timp de acum, a gresit? Probabil. Dar nu avem noi dreptul sa judecam oamenii si nici macar nu ar fi trebuit sa fie atatea detalii prin presa despre acest caz pt ca oamenii sunt subiectivi si fiecare alege sa judece, si nu nu sunt acel tip de fan care tine cu oppa orice ar fi, nici macar nu sunt chiar asa VIP, pur si simplu sunt realista, viata asta e a naibii de ciufuta iar lucruri ca astea se intampla peste tot si niciodata nu se vor opri oricat de mult am vrea, din pacate! Oamenii din Coreea ar trebui sa fie mai interesati de viata lor si sa se opreasca din judecat oamenii, si asa sunt o societate destul de inchisa la exterior dar uitati cate se intampla la interior, ar trebui fiecare sa si vada de viata lor si sa nu se mai considere sfintii apostoli si ca ei nu au facut niciodata ceva de genul, sunt mult prea morali, da’ cred ca si totusi in fiecare zi judeca oamenii pana sunt in punctul de a se sinucide! Ahh m am aprins prea tare:))

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  2. Dumi

    ….am ramas fara cuvinte…chiar nu ma asteptam la asta…sau nu asa devreme. Parca totul a decurs prea repede in rau. Big Bang au fost printre primele trupe de la inceputurile mele in kpop si tin mult la ei. Ce se intampla acum e prea mult pentru mine😭😭😭😭 Nu pot sa cred ca Seungri a fost implicat in toate astea si a ajuns sa renunte…..ce se intampla cu Big Bang?😞😖😢

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. Pingback: Surse din YG reacționează cu privire la retragerea lui Seungri din industrie – K-pop Romania

  4. hyunamyou

    Ii inteleg perfect decizia, acuzatiile sunt foarte grave si probabil se simte prost rau, dar in acelasi timp, nu pot sa-i accept decizia. Nu merita asta. Nu pot sa cred ca asta este sfarsitul Big Bang. Sper sa treaca un timp si sa revina. Eu nu pot sa nu dau vina pe Coreea pt toate chestiile astea, la astia scandalurile sunt prea exagerate… Daca era in America, situatia ar fi fost total diferita. Nu stiu cate celebritati americane au trecut prin astfel de scandaluri si nu au patit nimic… Bom a fost un alt exemplu, multi recunosc sau nu, scandaulul ei mare a fost unul dintre motivele pt care s-a despartit 2ne1.

    Apreciază

    Răspunde
  5. ANDREEA

    Și o merita, au apărut atâtea dovezi împotriva lui, nu va mai faceți scenare de filme cum ca oppa are dușmani și aceștia au complotat împotriva lui. A greșit, sa fie pedepsit, și atunci când se va afla totul de la cap la coada sa va vad cum o sa ii mai luați apărarea, nu îl cunoașteți în realitatea sau adevărată lui personalitate deci nu aveți cum sa știți ce fel de persoana este cum nici eu de altfel dar pe baza dovezilor pe care le am văzut pana acum, totul se leagă și arata foarte clar ca și el are deaface in mare măsură cu tot

    Apreciază

    Răspunde
    1. hyunamyou

      Scenarii de film? Tu ai idee cate cazuri sunt de genul asta in care oamenii chiar sunt nevinovati?! Pana acum se investigheaza, eu nu am vazut dovezi clare. Ma rog, sper sa afle tot adevarul, cum ai spus si tu, totul de la cap la coada.

      Apreciază

      Răspunde
  6. Pingback: Seungri nu a plecat voluntar, ci a fost dat afară? – K-pop Romania

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s