Moment istoric: Coreea de Sud legalizează avortul

În data de 11 aprilie, Curtea Constituţională a anulat legea de 66 de ani care interzice avortul, menţionând că interzicerea femeilor să întrerupă o sarcină în etapa timpurie e neconstituţională, din moment ce ce le împiedică să ia o decizie proprie, când vine vorba de propriul corp.

În decizia de 7:2, curtea a decis ca Articolele 269 şi 270 din Codul Penal, care le condamnă pe femeile ce au făcut avort la un an de închisoare sau o amendă de 2 milioane de woni (1750 de dolari) şi pe doctorii care execută aceste proceduri la doi ani de închisoare, sunt neconstituţionale.

Pentru a preveni orice nedumerire ce apare în urma eliminării acestei interdicţii, curtea a ordonat Adunării Naţionale să revizuie legile până la 31 decembrie 2020, pentru a permite avortul în etapele timpurii ale sarcinii, cu reglementări îndetaliate precum la câte săptămâni de sarcină  trebuie permis un avort.

Coreea interzice avortul la orice etapă a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol şi incest, o rată înaltă de malformaţii congenitale sau dacă aceasta prezintă un risc pentru mamă.

„Interzicerea avorturilor, cu excepţia unor cazuri menţionate în Legea cu Privire la Sănătatea Copilului şi a Mamei, le forţează pe femei să continue sarcina şi să nască, limitându-le dreptul la auto-determinare,” spune avocatul Seo Ki-seok. „Aceste excepţii stipulate de Legea cu Privire la Sănătatea Copilului şi a Mamei nu iau în considerare motivele socio-economice din spatele avorturilor şi impactul lor asupra locului de munca sau a situaţiei educaţionale a unei femei, dar şi problemele financiare precum venitul insuficient pentru a creşte un copil”.

Hotărârea marchează o decizie extrem de importantă pentru această ţară, unde grupurile Protestante au o mare influenţă asupra unor anumite partide politice. Cazul a fost înaintat în faţa Curţii Constituţionale în februarie 2017 de către un doctor obstetrician-ginecolog, care a fost acuzat penal de efectuarea avorturilor. Acesta susţine că interdicţia este o încălcare a drepturilor femeilor, acestea nefiind fericite de faptul că nu au o sarcină planificată, dar şi acces la o intervenţie sigură.

Cifrele arată că interzicerea avortului, totuşi, nu le-a oprit pe femei să le facă. Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul de Sănătate şi Relaţii Sociale din Coreea, una din cinci femei însărcinate spune că a făcut avort.

Activiştii sunt fericiţi după ce au auzit decizia Curţii Constituţionale

Activiştii care susţin eliminarea interdicţiei avortului spun că această hotărâre anunţă o nouă eră în care femeile nu mai trebuie să rişte, făcând această procedură în condiţii dubioase sau riscante, ori cumpărând diferite pastile de avort de pe site-urile străine. Acestea au accesul la o procedură sigură.

Interdicţia a mai fost criticată pentru faptul că pedepseşte doar femeile, nu şi partenerii lor de gen masculin. Au fost numeroase cazuri în care partenerii acestora au ţinut femei drept ostatice, ameninţându-le că le vor denunţa poliţiei că au făcut avort.

Ultima dată când Curtea Constituţională a proclamat asupra interzicerii avortului în 2012, aceasta a susţinut avortul, menţionând că dacă nu se va pedepsi drept o infracţiune penală, atunci „acest fapt va duce la mai multe avorturi”.

De atunci, opinia publicului asupra avortului s-a schimba total. Un sondaj făcut asupra a 504 de adulţi, cu o zi înainte de proclamarea hotărârii, a arătat un procentaj de 58.3 de coreeni care susţin eliminarea interdicţiei, 30.4% dintre aceştia fiind împotrivă. Cu excepţia persoanelor după 60 de ani, majoritatea persoanelor de toate vârstele, genuri, înclinaţii politice şi provenienţă (regiuni în Coreea) au fost împotriva interdicţiei. De asemenea, sondajul din 2018 făcut de Institutul Sănătăţii a demonstrat că trei din patru femei sunt împotriva legii ce interzice avortul.

Câţiva dintre activiştii ce protestau în faţa Curţii Constituţionale au izbucnit în lacrimi la auzul ştirilor.

„Sinceră să fiu, mă simt mai mult nedreptăţită decât fericită. Nu pot să cred că a luat atât de mult timp,” a spus printre lacrimi Jung Yoo-jin, o studentă de 23 de ani. „Timp de 66 de ani, femeile nici măcar nu puteau să vorbească despre avort. În momentul în care o făceau, erau ameninţate, spunând că sunt nişte persoane care nu respectă viaţa cuiva.”

Susţinătorii avortului, care au venit şi ei în faţa Curţii Constituţionale astăzi, au spus că nu pot accepta decizia.

„Sunt foarte dezamăgită,” a spus Song Hae-jung (55 de ani) lidera coaliţiei cetăţenilor pentru interzicerea avortului. „Cum poate cineva să susţină că e vorba despre drepturile omului în timp ce întrerupe viaţa altcuiva? Nu are sens.”

În ultimii ani, interzicerea avortului a devenit un subiect cheie printre politicieni. În septembrie 2017, peste 230,000 de persoane au semnat o petiţie online în care se cerea legalizarea avortului şi a pastilei pentru avort Mifegyne. În urma petiţiei, secretarul prezidenţial pentru relaţii civile, Cho Kuk, a lansat o declaraţie publică în care a spus că e timpul „să se găsească un nou echilibru” cu privire la avort.

„Vocile femeilor, poveştile lor personale sunt cele care au schimbat opinia publicului cu privire la avort,” a spus Kim-Min Mun-jeong, 51 de ani, directorul Womenlink. „E o victorie a femeilor”.

sursă

Un gând despre „Moment istoric: Coreea de Sud legalizează avortul

  1. Adi

    Pai si la noi avortau femeile prin diverse metode in care se raneau singure si uneori ajungeau sa moara ele (săreau de pe chestii înalte, se înjunghiau, săreau în lacuri înghețate, luau diverse pastile). Mereu vor fi femei care vor face avort chiar daca e interzis.
    E bine ca l-au legalizat. Ma gandesc ca poate unele fete se sinucideau la ei daca aflau ca sunt însărcinate si de frica sau depresie faceau diferite gesturi.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s