Cele mai trăznite costumații ale lui Wonho

Wonho este cu siguranță unul dintre idolii cu aparițiile cele mai originale din K-Pop.

Când vine vorba de trupa MONSTA X, băieții au un slogan pe care toți fanii MONBEBE îl cunosc: nu este nimic ce nu poate fi adus pe scenă! Pentru spectacol și atmosferă, băieții acceptă și chiar încurajează purtarea unor costume și accesorii cât mai speciale, cu tăieturi uneori feminine, care să îi scoată în evidență și să contribuie la atmosfera spectacolului. La acestea se adaugă tot felul de accesorii: lanțuri, coliere gen ham, etc., care sunt orice, dar nu banale!

Imagini pentru monsta x chain

Dintre toți, probabil Wonho este membrul care iese însă cel mai mult în evidență, atât pe scenă cât și în afara ei. Datorită fizicului său bine dotat, pantalonii îi par mai mulați sau mai scurți, bluzele mai strâmte/scurte, iar de multe ori lipsesc cu desăvârșire!

La aceste detalii de croială, se adaugă și body-uri feminine din dantelă, sau care au spatele lucrat ca un corset, bluze super decoltate, în V feminin, sau chiar și topuri gen bustieră.

Cu siguranță că el este cel mai tachinat membru MONSTA X din grup, pentru că la fiecare show colegii săi de trupă îi trag bluza pentru a-i dezvălui bustul lucrat! Cu toate acestea, în afara scenei, Wonho este super timid și preferă o șapcă trasă bine pe față și niște pantaloni (scurți?). El este primul idol care a mers la aeroport în boxeri.

Hai să vedem pozele.

Image may contain: 3 people, people standing

Imagini pentru wonho top

Image may contain: 1 person, standing, shoes and outdoor

Image may contain: 1 person, standing

Image may contain: 1 person

Image may contain: 1 person, standing

Image may contain: one or more people and people standing

Image may contain: 2 people, people standing and sunglasses

Image may contain: 1 person

Imagine similară

Image may contain: 1 person

Image may contain: one or more people and people standing

Imagini pentru wonho crazy

Imagini pentru wonho crazy

Imagini pentru wonho top

Imagini pentru wonho crazy

E ok?

 

Image may contain: 2 people, people standing

Imagini pentru wonho crazy

3 gânduri despre „Cele mai trăznite costumații ale lui Wonho

  1. Monbebe

    Trăznite sau netrăznite, trebuie să recunoaștem că omul are un corp frumos și bine lucrat, își permite să poarte tot felul de ținute pentru că-l avantajează fizicul. Și în plus, consider că în orice s-ar îmbrăca, nu are cum să nu-i stea bine, are un aer sexy.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. YRin

    Topuri scurte gen bustiera am observat si la cateva prestatii ale lui Kim Byeong Kwan din A.C.E pentru primivarea noii piese UNDER COVER si am mai vazut si la… Imi scapa numele… Raman la Byeongkwan pana imi amintesc… Oh parca si Taemin? Anyway… Arata fu*king sexy in orice Wonho, si mai nou si Byeongkwan, parca ar fi un micut Wonho in perioada No. Mercy 💓💓💓💓😍😍😍😍

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s