Membrii “Running Man” se antrenează din greu cu Lia Kim la studioul de dans 1MILLION

“Running Man” Members Train At 1MILLION Dance Studio With Lia Kim For Fan Meeting

Membrii Running Man s-au echipat și s-au pus pe dansat!

În noul episod al emisiunii hit ce a fost difuzat pe 8 septembrie, am putut vedea cum s-au desfășurat antrenamentele pentru prima întâlnire cu fanii din Coreea de Sud.

Toată echipa s-a concentrat la repetițiile cu Lia Kim pentru a reuși să stăpânească coregrafia pentru momentul final. Cu toate acestea, au fost surprinși când au văzut ce mișcările dificile trebuie să execute, iar Ji Suk Jik, membrul cel mai mare ca vârstă, chiar a spus – “Nu pot s-o fac. Vă rog, să mă excludeți.

Apoi, îi vedem pe Kim Jong Kook și Jun So Min cum exersează pentru dansul de cuplu de pe la mijlocul momentului. Chiar dacă la început au fost un pic contra din cauza apropierii fizice, au ascultat de celebra coregrafă Lia Kim, fiind astfel lăudați de colegii lor pentru efortul sincer depus.

După a venit momentul de glorie al lui Song Ji Hyo și Jun So Min. Acestea au venit în față și au trebuit să danseze sexy și să ne cucerească cu carisma lor. La un moment dat, membrii „Running Man” au început să râdă de Song Ji Hyo că este mai rigidă și chiar dacă le-a zis să termine, tot a continuat.

În ciuda durerilor și a mișcărilor dificile, care la început păreau imposibil de făcut, membrii au continuat și au dat tot ce au avut mai bun pentru a le răsplăti fanilor iubirea și sprijinul oferite de-a lungul celor 9 ani de când emisiunea „Running Man” se difuzează.

Sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s