Song Jieun îl sustine pe Sleepy în disputa sa cu TS Entertainment

Song Ji Eun Shows Her Support For Sleepy On His Dispute With Their Former Agency TS Entertainment

Fosta membră Secret, Song Jieun, şi-a arătat susţinerea pentru rapperul Sleepy, care se află într-o dispută contractuală cu TS Entertainment, fosta agenţie a acesteia.

În data de 21 septembrie, Song Jieun a distribuit coperta noului single al lui Sleepy, „Dispute”, în colaborare cu Bang Yongguk din B.A.P, care a părăsit şi acesta TS Entertainment, când i-a expirat contractul în luna august. Versurile au fost scrise de cei doi şi sunt adresate direct agenţiei: „Yo TS, să-ţi fie ţărâna uşoară” şi „Cei care au comis infracţiuni trebuie să fie pedepsiţi. Să nu le credeţi poveştile. Mă adresez presei şi publicului.”

Împreună cu respectiva copertă, Song Ji Eun a citat şi versurile: „Faceţi ceea ce trebuie” şi a inclus hashtagurile „Sleepy” şi „Dispute”.

Şi Song Jieun a fost implicată într-o dispută legală cu TS Entertainment, aceasta dorind să plece, cerând anularea contractului ei în august 2017. Agenţia a anulat, într-un final, contractul ei în luna aprilie a anului curent, dar a declarat că va lua măsuri legale pentru că aceasta a semnat cu o altă companie înainte de luarea deciziei.

Sleepy şi-a terminat contractul cu TS Entertainment în august şi şi-a creat propria companie în această lună. Acesta a cerut terminarea contractului în luna aprilie şi ele două părţi au ajuns la o înţelegere la acel moment. Cu toate astea, TS Entertainment l-a acuzat apoi pe Sleepy că ar fi delapidat bani din agenţie, la care Sleepy a răspuns şi a negat acuzaţiile, susţinând că agenţia l-a ignorat total şi nici nu i-a gestionat activităţile promoţionale. Acesta a mai răspuns că va lua măsuri pentru a primi compensaţie pentru daunele suferite în cadrul companiei.

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s