BTS dă totul pe scenă! Un reporter povestește că i-a văzut pe idoli folosind aparate de oxigen după spectacol

Trei reporteri coreeni de divertisment s-au reunit pentru a împărtăși poveștile lor din spatele scenei de la întâlnirea și intervievarea membrilor BTS în decursul anilor. O anumită poveste împărtășită de reporterul Jung Joon Hwa, de la E-Daily News, i-a impresionat în mod special pe fanii ARMY din întreaga lume.

Acest reporter de la E-Daily a împărtășit ce a văzut la una dintre ceremoniile de premiere la care BTS a participat în trecut: „A fost la Premiile Golden Disc? Nu sunt sigur, dar am fost în culise când erau pe scenă. BTS cântase două sau trei melodii înainte de a coborî de pe scenă.”

El a dezvăluit că de îndată ce membrii au părăsit scena, au avut nevoie de ajutorul unor aparate de oxigen portabile pentru a-și reveni: „De îndată ce au coborât de pe scenă, au pus aceste măști de oxigen. Știi acele aparate de respirat portabile? Din acelea aveau pentru a putea să respire din nou normal.”

Reporterul a comentat că membrii BTS dau cu adevărat tot ceea ce au pe scenă, în spectacol, până în punctul în care sunt literalmente fără suflare. Relatarea lui despre ceea ce s-a întâmplat cu membrii după spectacol a lăsat ARMY-urile fără cuvinte: ” M-a făcut să-mi dau seama că BTS chiar se epuizează complet atunci când sunt pe scenă. Se țin împreună pe scenă, dar când coboară, își dau drumul și au nevoie de aparate de oxigen care să îi ajute să respire.”

El a mai subliniat că, în toți anii săi de lucru în domeniu, a fost prima dată când a văzut ceva de genul acesta. El nu a putut să apuce să realizeze interviuri cu membrii, pentru că erau  complet epuizați și aproape să leșine: „Niciodată nu am mai văzut idoli așa … Adică, de obicei fac interviuri când idolii coboară de pe scenă, dar nu puteam să deranjez BTS. Nu după ce am văzut asta.”

Această poveste i-a făcut pe mulți să-și dea seama că acest nivel de pasiune, devotament și energie este ceea ce a alimentat BTS pentru a ajunge acolo unde sunt acum, și anume superstaruri globale.

Poate vă mai amintiți și scenele de mai jos de la  Seoul Music Awards:

https://twitter.com/pornhubyug/status/1085208137882230784?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1085208137882230784&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.jazminemedia.com%2F2019%2F01%2Farmy-asks-jungkook-to-take-a-rest-after-seeing-him-struggle-during-28th-seoul-music-awards%2F

https://twitter.com/HOPE_D218/status/1085177658931965958?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1085177658931965958&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.jazminemedia.com%2F2019%2F01%2Farmy-asks-jungkook-to-take-a-rest-after-seeing-him-struggle-during-28th-seoul-music-awards%2F

https://twitter.com/kittenyoonggs/status/1085213142546874369?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1085213142546874369&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.jazminemedia.com%2F2019%2F01%2Farmy-asks-jungkook-to-take-a-rest-after-seeing-him-struggle-during-28th-seoul-music-awards%2F

Aveți discuția celor 3 reporteri puțin mai jos:


Sursa: koreaboo

24 de gânduri despre „BTS dă totul pe scenă! Un reporter povestește că i-a văzut pe idoli folosind aparate de oxigen după spectacol

  1. J U L I A

    Săracii! 😭 Riscul meseriei! Mulți idoli pățesc așa… Se antrenează atâția ani, dau totul, fără pauze pana la epuizare și se trezesc unii sa critice și sa ii facă in toate felurile.
    Sa încerce și ei sa vada cât de ușor e. Is curioasa dacă ar mai fi așa mari și tari!
    Ar merita o vacanta buna. 1 luna de vacanta nu compensează anii pe care ii au in spate!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
      1. 안드레아

        La cat de bogati is ar putea sa nu mai faca lucrul asta, ar putea frumos sa se retraga si sa se ocupe mai mult de sanatatea si de viata lor personala, dar nu, ei continua sa dea totul ca sa ne faca pe noi, army, fericiti.

        Apreciază

        Răspunde
        1. Lucy 2

          It’s a reach. Pe lângă bani, oamenii vor un succes continuu, sa creeze, sa muncească făcând ceea ce le place, fanii fiind și ei o satisfacție, o dovada a succesului. Vedetele fac asta in primul rând pentru propriul lor interes, ca dacă ar fi pentru fani, am avea concerte gratis :)))

          Apreciat de 2 persoane

          Răspunde
            1. Lucy 2

              :))))))))))) nu urăsc BTS, nu cred că e logic să-ţi pierzi energia pozitivă urând o vedetă :))) am şi trecut vârsta aia. 😉 Ceea ce am spus eu e un fapt general, nu m-am referit neapărat la BTS, doar ca s-a întâmplat să fie un comentariu la articolul despre ei. Şi biasul meu, şi biasul tău s-au băgat aici pentru bani, factorul principal, şi dacă nu ar fi aşa, nu ar trăi în case de milioane de dolari şi nu şi-ar lua câte 10 maşini scumpe etc. Fireşte că apoi vine şi factorul cu arta, muzica, fanii etc. Asta aşa, ca să gândim la rece. 🙂

              Apreciat de 2 persoane

              Răspunde
          1. Sandra

            Fac asta ca să își câștige pâinea. Pt concertele lor se cheltuie o mulțime de bani (echipamente de sunet, închirierea spațiului etc.). Doar nu crezi ca se plătesc singure. Faptul ca fanii dau bani pt concertele lor e ca un fel de recunoaștere a muncii lor. Doar nu s-au antrenat ani de zile pt nimic. Din pasiunea lor pt dans, cantat, actorie etc. au ajuns sa facă bani. Ceea ce fac ei nu e un hobby pe care sa il practici în timpul liber,fără sa fii plătit, de placere pe lângă un job stabil de pe urma caruia îți câștigi existenta. Asta e locul lor de munca. Îmbină plăcutul cu utilul. Normal ca spectacolele lor nu sunt pe gratis oricât de mult își iubesc fanii. Și nu este deloc egoist din partea lor. Dacă concertele lor ar fi gratis atunci ei ar trebui sa aibă, pe lângă toată treaba cu „a fi un idol” , și un job stabil de unde sa știe sigur ca vor obține bani (avocat, arhitect, medic, om de afaceri etc.) dar nu se vor descurca și cu job ul și cu hobby ul în același timp. Nici nu ai cum. Ei sunt idoli și din spectacole traiesc. Sunt oameni de arta și cultura, cu asta se ocupa. Asta e viata de artist. Ție ți ar conveni sa te pregătești ani de zile pt un loc de munca și sa ajungi sa nu fii plătit, deși faci ceea ce îți place? Te încălzește cu ceva ca tot încerci sa pui trupa asta într o lumina proasta? „fanii fiind și ei o satisfacție” crezi ca mai ajungeau asa cunoscuți dacă muzica lor nu era pe placul mai multor persoane? Asa a fost sa fie. Muzica lor prinde la mai mulți. Pe spatele fanilor creste orice trupa și Exo, Bigbang, Blackpink etc.

            Apreciază

            Răspunde
            1. Lucy 2

              Ce e așa greu de inteles din cuvintele “se referă inclusiv la trupele mele preferate” ca imi tot băgați cuvinte in gura și ziceți ca vin cu cutitele după bts. Am mai spus ca dacă nu puteți accepta o părere, move on. Nu citesc povesti 🙂

              Apreciat de 1 persoană

              Răspunde
        1. Lucy 2

          Nu ştiu de ce te simţi atacată, când eu nu am atacat pe nimeni parcă :)) Nu am zis că am o problemă că fac bani şi nici că mor de ciudă, parcă sunt ok :))) Am zis o chestie reală, care se referă la majoritatea vedetelor 😉 Deja fiecare crede ce doreşte, desigur.

          edit: în ziua de azi nu te poţi atinge nici de o muscă care s-a aşezat pe BTS, că te arde lumea pe rug :))

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
          1. Vante💜

            Păi nu mi se pare normal ca una ca tine, care probabil nu a facut nimic remarcabil in viața, sa comenteze despre niște oameni care au muncit enorm pentru ceea ce au in prezent…nu au primit nimic pe gratis, au fost criticați de multe ori pe degeaba, doar din invidie…

            Deși nu mi plac unele trupe, ma abțin să comentez, tocmai pentru ca stiu ca nu e ușor să fii idol, asa ar trebui să faci si tu de acum

            Apreciază

            Răspunde
            1. Lucy 2

              Nu crezi ca exagerezi? Nu am zis nimic la adresa ta, așa ca păstrează-ti te rog atacurile pentru altcineva, și da dovada de bun simt, așa cum am făcut-o și eu. Nu am criticat pe nimeni și ceea ce am zis eu se referă inclusiv si la trupele mele preferate, după cum am menționat și in comentariu. Dacă nu știi sa citești sau sa accepți o opinie, treci pe alături fără sa faci insinuări pe cine plac sau ce fac eu in viața. O seara frumoasa.

              Apreciat de 2 persoane

              Răspunde
          2. Vante💜

            Mi se pare normal ca noi, fanii lor sa le luam apărarea când stim cat de mult muncesc…cat de mult au fost criticați pe degeaba, si, deși au succes nu renunță niciodată să muncească

            Sa stii ca si eu am trupe care nu mi plac, dar totuși nu comentez aiurea, doar ca sa ma aflu in treabă, pentru că știu că nu e ușor să fii idol, păstrează-ți energia si cuvintele pentru trupa ta preferată, nu mai comenta la articole care nu te fascinează in mod normal

            Apreciază

            Răspunde
            1. Adi

              Ataci aiurea fara motiv si suni ca un fan toxic. Nu are omul voie să își spună parerea ca sariti voi.
              Si eu sunt army si nu mi s-a parut ca a atacat cu ceva trupa. A spus ceva foarte logic, ei fac asta pentru bani. Dacă o făceau pentru fani ar fi fost voluntariat si ii vedeam pe gratis la concerte. E job-ul lor, tu mergi la scoala de drăgul cuiva sau mergi in interesul tau? Eu nu merg la munca de dragul șefului meu, merg sa-mi iau salariul.

              Apreciat de 1 persoană

              Răspunde
  2. *filareta33*

    Arfi bine săi încurajm că eu sunt sigură că pe mulți ditre noi nea ajutat căntecele lor atunci când suntem în tro stare de suflet mai căzută și dacă ați ști căt keltuel fac ei la un concert pote că de multe ori esă în minos învățațivă să nu crticați pănă nu treceți prin pelea lor să vedeți cumi și pe urmă să vă dați cu părerea

    Apreciază

    Răspunde
        1. Vante💜

          Ce va mai place sa faceti mișto de oameni…si tu, Adi vorbeai de fani toxici, dar sa stii ca eu nu sunt fan toxic, mai toxică esti tu, care râzi de copilași de 7-8 ce abia au intrat în gimnaziu. Decât să fiu o fana „exemplară” ca tine, mai bine spun pas.

          Sa ti aperi idolii atunci când sunt atacați cu subînțeles, nu e greșit, mai ales când vezi ca sunt mereu aceleași persoane

          Apreciat de 1 persoană

          Răspunde
          1. Lucy 2

            Cum i-am atacat oare? Ești paranoica, serios. Am zis niște chestii referitoare la idoli in general, nu am jignit, nu am înjurat, nu am denigrat, nu am ponegrit și tot așa. Nu va mai încordați așa mult mușchiulețul doar pentru ca cineva are o parere diferită și nici numele nu vi le schimbați așa des, ca tot va recunosc 😉 Plus ca nu te costa nimic sa vorbești mai frumos.

            Apreciază

            Răspunde
  3. Laura

    Muncesc, se epuizează, își dau sufletul pe scenă. Probabil că nu mai au viață privată. timp de odihnă, să relaționeze cu prieteni, familie, să ducă o viață normală. Sunt sclavii câștigului și lăcomiei agenției care-i reprezintă. Când nu mai sunt de folos, aruncați ca o haină veche, de ajung să se simtă inutili și se sinucid. Din păcate, s-a abolit de mult sclavia, dar există acum o „soră” a ei, mult mai periculoasă. Imi sunt tare dragi, la fel ca toti tinerii si tinerele care muncesc din greu în această industrie. Totuși ar trebui urmărită și modificat regulamentul acestora de funcționare și a drepturilor artiștilor. În ceea ce privește câștigul… să lucrezi 24/24 cum o fac ei, probabil și când dorm se controlează, nu se ridică la efortul și timpul lucrat. Luați de la 13-15 ani în această industrie, practic încă copii, rupți de viața socială normală, oare nu este o formă de abuz asupra copiilor? Oftez și nu mi-aș dori, ca mamă, să-mi treacă copilul prin așa ceva.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu