EXO vorbește despre posibilitatea reînnoirii contractelor, plângerile privind SM-ul, relația strânsă dintre membri și altele

EXO Talks About Potential For Contract Renewal, Complaints About SM, Their Close Relationship, And More

Membrii EXO au apărut în episodul de pe 4 decembrie al emisiunii Radio Star în calitate de invitați, unde au vorbit despre mai multe subiecte, printre care planurile lor de viitor, starea mentală, compania și felul în care sunt tratați.

În timpul show-ului, liderul trupei, Suho, a spus că în ultimul timp este supărat pe SM Entertainment, dezvăluind și motivul nemulțumirii sale.

„De exemplu, când ‘Growl’ o ducea bine, filmam videoclipurile muzicale în străinătate și părea că mulți bani erau cheltuiți. Însă, în prezent, lucrurile sunt mult mai simplificate. Ne spun că este vorba de minimalism”, a explicat Suho.

Apoi, artistul i-a făcut să râdă pe toți când și-a dat seama că mai are încă o plângere. Suho a spus că își amintește când mergeau în străinătate pentru concerte și nu i-a fost dată o suită, tipul de cameră pe care îl primesc de obicei liderii – „De la un moment dat, a început să mi se dea cameră dublă.

Prezentatorii i-au întrebat și pe ceilalți membri, iar aceștia au confirmat că înainte Suho obișnuia să aibă o cameră suită și era singurul din trupă care o primea. Chanyeol a adăugat că, pentru siguranța tuturor, de obicei ei rezervă un întreg etaj al hotelului. De asemenea, a mai zis că înainte camera lui Suho obișnuia să fie cea mai mare și era locul unde toți se adunau, dar în ultimul timp Suho are o cameră din ce în ce mai mică.

După, prezentatorii i-au întrebat pe membrii EXO dacă este adevărat că Suho are grijă de starea mentală a lor ca lider. Idolii s-au prefăcut că râd fals în timp ce aprobau, iar apoi au dezvăluit o povestioară, ce dovedea că este adevărat.

Suho a spus că îi trimite mesaje lui Baekhyun când este îngrijorat pentru el, deoarece vocalistului i se pare greu să aibă atâtea zboruri (pentru promoțiile și concertele SuperM). Însă, liderul a dezvăluit că Baekhyun i-a răspuns la mesaj întrebându-l dacă este beat.

Baekhyun a explicat – „Mi-a spus că știe că sunt al naibii de ocupat, că nu am timp pentru mine și că muncesc ca o mașină, dar asta se va vedea în viitor, deoarece totul a fost în beneficiul meu. A spus că nu este rău pentru cariera mea și că ar trebui să rezist încă un pic și a sperat că o vom putea face împreună. M-am gândit că dacă i-aș spune ‘Mulțumesc’ ar fi prea diferit față de cum mă port de obicei cu el, așa că i-am zis ‘Ești beat?’.”

Kai a vorbit despre starea mentală a colegilor săi de trupă – „Cred că toți membrii sunt puternici din punct de vedere mental. Nu mă îngrijorez de asta. Dar când vine vorba de mine, sunt cu siguranță o persoană care se lasă afectată când se uită la comentariile rău intenționate. Nu cred că sunt puternic mental. Așa că acum nici măcar nu mă uit la ele, încerc să le evit. De asemenea, obișnuiesc să spun că e vina mea și să am regrete, dar încerc să schimb și asta.”

Kim Gura, auzind afirmațiile lui Kai, i-a sugerat lui Suho să-i acorde mai multă atenție acestuia, iar liderul a zis – „Îi acord multă atenție lui Kai, dar… ar fi bine să-i acord și mai multă”, făcându-i pe cei prezenți în platou să râdă.

Prezentatorii l-au rugat de asemenea pe Sehun să le spună cum depășește o perioadă dificilă datorită colegilor săi.

„Au fost perioade dificile. Mai mult decât să am discuții serioase cu membrii, faptul că am stat împreună mi-a oferit fericire. Asta mi-a dat multă putere. M-am gândit că am petrecut împreună 8 ani din 10 și nu au fost în zadar. Mi-am zis ‘Noi nu avem o relație bazată pe afaceri’, ‘Ne-am apropiat’ și ‘Noi suntem ca o familie’. Asta m-a ajutat pe mine și am reușit să îndur și să trec peste.”

La sfârșit, gazdele l-au întrebat pe Suho dacă este adevărat faptul că membrii au vorbit despre reînnoirea contractelor, iar Suho a răspuns – „Desigur. Nu am vorbit despre acest subiect cu compania, doar noi între noi. Am multe de spus dacă voi fi director la SM…”, a completat în glumă la final.

Suho a mai zis – „Membrii vor fi toți împreună indiferent dacă vom fi la SM sau dacă ne vom face propria companie sau dacă vom fi la altă agenție. Mai sunt doi ani, patru dacă includem și timpul destinat serviciului militar, așa că suntem relaxați când ne gândim la asta.”

Sursa: soompi

5 gânduri despre „EXO vorbește despre posibilitatea reînnoirii contractelor, plângerile privind SM-ul, relația strânsă dintre membri și altele

  1. Dumi

    Sunt o ca o familie frumoasa, iar Suho o mama adevarata. Si a spus bine ce a spus despre SM👏👏bravo Suho
    Baekhyun e wild ca intotdeauna 😂😂 nu mai fi asa rau cu Suho…
    De asemenea our Nini fi mai puternic, noi te iubim ❤❤❤
    A fost super episodul asta! Astea sunt doar câteva dintre minunatiile pe care le-au povestit😆😆

    Apreciază

    Răspunde
  2. Bubxy

    A fost amuzant și emoționant episodul. Cred că s-au cam săturat de neglijența agenției față de ei…. Și ce a povestit Baekhyun despre Lee Sooman ..off. M-au surprins cu sinceritatea cu care au vorbit despre sm.
    Suho e cel mai bun lider.

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s