Kim Woo Bin – veselie maximă la prima întâlnire cu fanii

Actorul Kim Woo Bin a fost extrem de bucuros la revederea cu fanii săi, după 3 ani.

În mai 2017, Kim Woo Bin a fost diagnosticat cu cancer nazofaringian și a întrerupt activitățile pentru a se concentra asupra tratamentului. Pe 8 decembrie, actorul a ținut întâlnirea pentru fani “2019 Kim Woo Bin Thank You” la TEATRUL SMTOWN și a făcut amintiri frumoase cu fanii.

Desfășurată în format de talk-show, întâlnirea a fost găzduită de MC-ul Kim Tae Jin. Toate profiturile obținute de la întâlnirea cu fanii vor fi donate pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer.

Fanii s-au înveselit și au aplaudat fericiți în timp ce Kim Woo Bin și-a făcut intrarea, iar vedeta s-a aplecat la 90 de grade în fața audienței.

Kim Woo Bin a împărtășit ce a mai făcut și prietenii săi buni – actorii Lee Kwang Soo, Lim Ju Hwan și Kim Ki Bang – au făcut o apariție surpriză pe scenă pentru a-și arăta sprijinul pentru revenirea lui. Nu numai audiența, ci și Kim Woo Bin au fost surprinși de invitați și aceștia au dezvăluit povești amuzante despre Kim Woo Bin, râzând cu fanii săi.

Kim Woo Bin a spus: „Am așteptat acest moment să întâlnesc fanii pentru prima dată în aproximativ trei ani. A fost mai cald, mai distractiv și mai vesel decât am crezut că va fi„.

El a continuat: „Am vrut să împărtășesc o mulțime de povești tuturor, deoarece a trecut atât de mult timp, dar nu știu dacă au ajuns la voi cum trebuie. De acum înainte, vă voi saluta și voi împărtăși mai des știri despre mine. Vă mulțumesc atât de mult pentru timpul vostru valoros acordat.”

 

Surse: https://news.sbs.co.kr, soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s