Amber Liu și AleXa își exprimă opiniile despre industria k-pop-ului

Amber din f(x) și solista AleXa au vorbit despre cum este viața unui idol K-pop la programul american ”CBS This Morning”.

În episodul din data de 2 ianuarie al show-ului a fost inclus un segment, care a fost descris drept ”partea întunecată a K-pop-ului”. În cadrul acestei transmisii s-a menționat decesul lui Sulli și Goo Hara și s-a discutat despre greutățile prin care trec tinerii artiști.

Cu acestă ocazie, „CBS This Morning” a împărtășit interviul lor cu Amber Liu prin intermediul rețelelor de socializare. Una dintre temele abordate de către Amber Liu a fost despre cum industria încearcă să facă totul perfect. ”Începi totul de la o vârstă fragedă și intri în această industrie, îți este spus ce trebuie să faci, ce să spui, ce să gândești, cum să arăți”, a afirmat Amber Liu. Ea a spus că la început gândea diferit: ”Okay, dacă asta este, trebuie să o fac. Dacă asta este ceea ce vreau, dacă vreau să îmi îndeplinesc visele, dacă vreau să am o viață de vis, asta este ceea ce trebuie să fac.

Îmi aduc aminte că eram prea bronzată, adică pielea mea avea culoare închisă, deci trebuia să îmi schimb culoarea tenului”, a spua ea. ”Am pierdut mult din greutate. Mi-am format un regim alimentar dezechilibrat.” De asemenea, ea a vorbit despre presiunea de a-ți face operații estetice, deoarece toți au operații estetice, iar toți își analizează constant aspectul pentru a fi siguri că arată perfect.

Nu pot nega că există o diferență mare dintre femei și bărbați în industria K-pop-ului,” a afirmat ea. ”Fetele trebuie să primească multă popularitate din parte publicului general; pentru băieți, ei au nevoie de un fandom, un fandom foarte devotat și trebuie să câștige inimile fanilor. Din nou, nu pot vorbi despre toți, dar există o diferență mare.”

Ea a descris, că cel puțin din ce crede ea, cel mai important lucru pentru fete este să fie slabe. ”Fiecare are o astfel de conversație: ”Nu ai mâncat nimic, așa-i?, Nu, nici eu nu am mâncat” ”, a spus ea și a explicat că cele mai întâlnite teme de discuție sunt dietele.

Este îngrozitor” a spus Amber Liu. ”Am ținut unele diete. Chiar mi-am bătut joc de corpul meu. Dar pentru băieți, lucrurile stau mai ușor. Desigur, știu că și ei trebuie să îndeplinească unele reguli, după cum este de așteptat.”

Amber crede că pentru femei, se pune foarte mult accent pe aspectul vizual. ”E ceva peste care nu vom putea trece vreodată, pentru că atunci când vorbesc cu celebrități de sex masculin, ei nu se îngrijorează niciodată de greutatea lor. Dar când vine vorba de fete, este ceva de care vorbim mai mereu, ”Nu putem mânca” sau ”Ții cură de slăbire?” sau ”Ce dietă ții?” sau ”Am încercat această procedură astăzi, vrei să o încerci și tu? Este foarte îngrijorător și nesănătos.”

În episodul difuzat, “CBS This Morning” s-a adresat problemei ce ține de sănătatea mentală în Coreea.

Amber Liu a împărtășit ”Când oamenii aud că primești ajutor, ei spun ”Ce? De ce primești ajutor. Este ciudat”, Iar acestă stigmă împotriva sănătății mentale este mult prea puternică.”

Show-ul a descris acest lucru drept ”criză la nivel național de sănătate mentală” în Coreea de Sud, spunând că subiectul taboo și cei care au nevoie de ajutor se confruntă cu resurse limitate, în timp ce au menționat rata mare de sinucideri din țară.

Jurnaliștii emisiunii au vorbit și cu artista AleXa despre viața de idol, care a debutat în octombrie cu single-lul ”Bomb”. ”Sunt numiți idoli, deoarece reușesc să devină perfecți în ochii publicului, în ochii consumatorului.”

Ea a mai vorbit despre procesul de filmare a videoclipului piesei ”Bomb”, explicând: ”Filmârile au durat 2 zile, 24 de ore fiecare zi. Cu 6 costume de purtat. De fiecare dată când evoluez simt această adrenalină.” Eu însămi nu aveam încrederea în sine de ani de zile și am găsit abilitatea de a mă iubi, dar în ultima vreme, am întâmpinat unele greutăți ”, a împărtășit AleXa.

sursa

Un gând despre „Amber Liu și AleXa își exprimă opiniile despre industria k-pop-ului

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s