Kim Jung Hyun spune de ce “Crash Landing On You” a fost un punct de cotitură în cariera sa

Actorul Kim Jung Hyun se simte bine și pare că își dorește o carieră bogată. Ar putea acesta să se gândească la un rol la Hollywood?

Într-un interviu pentru Sports DongA, actorul Kim Jung Hyun a vorbit despre „Crash Landing on You” de la postul tvN și despre ce înseamnă drama pentru el.

El a descris serialul ca reprezentând un „moment de cotitură” și a spus că, datorită acestei drame, a reușit să treacă de o perioadă de 17 luni în care s-a simțit fizic și psihic rău și nu a putut să se iubească pe sine.

Actorul a vorbit despre controversa din 2018, când a fost criticat pentru comportamentul său la conferința de presă pentru „Time” de laMBC. Ulterior. actorul a părăsit drama mai devreme din cauza unei tulburări alimentare.

Kim Jung Hyun a spus: „A fost o perioadă în care mă criticam atât ca persoană, cât și ca actor. Atunci am trecut printrio perioadă foarte grea, în care am ajuns până la punctul în care m-am gândit: „De ce trăiesc?” În fiecare moment parcă stăteam la marginea unei prăpăstii. Într-o zi, mi-am dat seama brusc că îmi este prea greu. Am simțit că, pentru că nu puteam trăi bine în acel moment, voi continua să simt și în viitor că sunt la marginea unei prăpăstii. Odată ce mi-am dat seama de asta, am încercat să mă concentrez asupra prezentului și a persoanelor din jurul meu. ”

Actorul a spus despre „Crash Landing on You” că a fost o dramă care l-a ajutat să găsească speranță. „Cel mai recunoscător sunt pentru faptul că am învățat că sunt și eu cineva care poate fi iubit. Am recâștigat multă stimă de sine. Regizorul Lee Jung Hyo mi-a spus: „Să ne distrăm” și asta mi-a dat multă putere. Niciodată nu am fost sunat atât de mult de părinții prietenilor care m-au invitat să vin la cină. ”

Scopul actorului în acest an este studierea limbii engleze. El a spus: „Într-o zi, voi putea să transmit energia pe care o simt când vizionez filme către oameni din țări din întreaga lume…. Vreau să-mi îmbunătățesc engleza dincolo de abilitățile conversaționale, pentru a putea juca în limba engleză.” Râzând, acesta a adăugat: „Actorul Park Myung Hoon, care a apărut în „ Parasite ”, mi-a spus să mă pregătesc în avans.”

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s