Jennie din BLACKPINK vorbește despre cariera ei, pasiunile din copilărie și multe altele

BLACKPINK’s Jennie Talks About Her Career, Childhood Passions, And More

Jennie, membra grupului BLACKPINK, a apărut în cel mai recent număr al revistei High Cut. Într-un interviu care însoțește acest pictorial, artista a vorbit despre cariera sa, ce o motivează să se descurce cu programul încărcat și multe altele.

Discutând despre cum își găsește motivația, Jennie a spus: „Nu știu dacă este lacom din partea mea, dar mai am multe lucruri pe care vreau să le fac și să le arăt. Indiferent de calea pe care o urmează promovările, vreau să continui să prezint laturi ale mele proaspete și noi. Cu acest tip de gândire, am fost ocupată. Când nu lucrez, mă gândesc la cum pot să îmi petrec timpul astfel încât să nu regret. Încerc să mă apuc de lucruri noi în afară exercițiilor de rutină și de menținere, încerc să învăț lucruri noi în fiecare an.”

Când a fost întrebată cum se simte referitor la viteza creșterii trupei BLACKPINK, artista a spus: „De când am debutat și până în prezent, timpul a trecut foarte rapid. Noi lucruri se întâmplă zilnic, deci încă pare ireal. Uneori e înfricoșător cât de repede se petrec anumite lucruri, dar totuși sunt din ce în ce mai multe experiențe frumoase și momente memorabile, iar eu încerc să mă bucur de prezent. O să lucrez și mai mult pentru ca aceste momente valoroase să reziste pentru un timp cât mai îndelungat.”

Jennie a vorbit și despre visurile ei din copilărie: „Când eram mică, îmi plăcea să combin diferite piese vestimentare. Cântatul și dansatul făceau și ele parte din rutina zilnică. Nu știam că voi fi capabilă să fac aceste lucruri fiind plătită, dar cred că ce m-a adus unde mă aflu astăzi este sinele meu de copil care se gândea ce să poarte în fiecare dimineață, cânta cu prietenii și copia mișcările de dans văzute în mediul online. Dacă acea vechie Jennie mi-ar spune ceva acum, ar zice ‘Faci ceea ce iubești, deci distrează-te și dă tot ce poți’”.

Sursa: soompi

Un gând despre „Jennie din BLACKPINK vorbește despre cariera ei, pasiunile din copilărie și multe altele

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s