D.O. din EXO și Hongki din FT Island ar putea cânta împreună într-un musical al armatei

De două zile, internauții își freacă mâinile încântați, deoarece aceste două staruri din armată ar putea cânta împreună.

Știrea a circulat mai întâi pe internet, iar în 31 martie portalul OSEN a raportat că D.O. și Lee Hongki sunt doi candidați serioși pentru distribuția viitorului musical militar  ‘Return’ . Musicalul este o nouă producție care aniversează 70 de ani de la Războiul  Coreean. Subiectul este despre o echipă specială alcătuită pentru a găsi rămășițele celor uciși în timpul războiului.

În răspuns, echipa de producție a musicalului a precizat următoarele: „În prezent lucrăm la producția ‘Return’. Din cauza crizei COVID-19, totuși, nu putem confirma dacă va ajunge în teatre.” 

Echipa a continuat: „Distribuția este încă în proces de formare dar este foarte probabil ca D.O. și Lee Hongki să joace în musicalul nostru. Dar totuși este prea devreme să spunem ce roluri vor avea.” 

D.O și-a început serviciul militar în luna iulie, iar Hongki în luna septembrie. Ambii sunt soldați activi.

Sursa

 

 

Un gând despre „D.O. din EXO și Hongki din FT Island ar putea cânta împreună într-un musical al armatei

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s