KBS lansează o declarație oficială cu privire la camera ascunsă găsită în baia fetelor

KBS Releases Official Statement Regarding Recent Hidden Camera Incident

KBS a oferit o declarație oficială cu privire la recentul incident cu camera ascunsă găsită în baia fetelor.

În data de 29 mai a fost găsit un aparat de înregistrat portabil, plasat ilegal într-o baie a fetelor din clădirea KBS. Poliția a înlăturat camera și a pornit o investigație pentru a găsi făptașul.

În data de 1 iunie, suspectul a venit voluntar la poliție pentru investigații și acesta este acuzat de încălcarea legii cu privire la cazurile și infracțiunile sexuale.

Chosun Ilbo a dezvăluit că suspectul este un comediant ce a debutat în iulie 2018, după ce a trecut audițiile la KBS. Totuși, postul de televiziune neagă acest fapt, spunând că nu a fost contactat de poliție.

Mai jos e declarația oferită de KBS:

Vom face tot ce putem pentru a preveni incidentele cu privire la dispozitivele ilegale de filmat.

Înțelegem cât de grav este faptul că un aparat ilegal de filmat a fost descoperit în clădirea de cercetare a KBS și am pregătit și implementat măsuri de prevenire.

Pe lângă asta, chiar dacă suspectul nu este un angajat KBS, ne simțim responsabili de situația dată, din moment ce unul dintre comedianții noștri a fost menționat în știrile recente.

KBS înțelege foarte bine cât de importantă este protejarea victimelor și pedepsirea infractorilor de acest gen. Prin urmare, nu numai că am chemat poliția imediat cum am găsit dispozitivul, ci am și cooperat cu investigația și vom lua măsuri pentru a preveni apariția unui astfel de incident și daunele aduse persoanelor implicate, pentru a ne liniști angajații.

Imediat după incident, am ordonat să se inspecteze clădirea principală, cea nouă, anexa și căldirea de cercetare pentru a confirma că nu sunt probleme. De asemenea, am pornit o investigație pe scară largă în spațiile destinate doar femeilor. Pe lângă asta, pregătim măsuri pentru prevenirea apariției unui astfel de incident, inclusiv instalarea unui echipament de securitate, precum camere video de înregistrare și îmbunătățirea procesului de acces. Mai mult de atât, vom oferi servicii de terapie și suport și plănuim să mutăm oficiile din zona în care a fost găsită camera ilegală.

Încă o dată, vrem să accentuăm importanța desfășurării investigației și a pedepsei, astfel încât să nu apară o altă daună pe parcursul procesului. Ne simțim responsabili de acest incident și promitem încă o dată să facem tot ce putem pentru a preveni reapariția problemei și a daunelor adiționale.

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s