6 idoli faimoși care au fost criticați de către fani şi internauţi pentru că şi-au făcut publică relaţia

E ceva normal că idolii k-pop să-şi dorească la un moment dat o relaţie amoroasă, făcându-i pe unii fani să nu accepte acest lucru. Internauţii coreeni pot fi, de asemenea, duri cu idolii care formează un cuplu, deoarece consideră că idolii ar trebui să rămână singuri sau să ţină ascuns doar de dragul fanilor. În continuare, avem o listă cu 6 idoli care au fost criticați de internauți și „fani” pentru că şi-au făcut publică relația.

1. Kang Daniel

Kang Daniel și Jihyo din TWICE au şocat fani atunci când au anunțat anul trecut că se întâlnesc. Cu toate că cei doi au primit multe laude din partea fanilor internaționali, internauții coreeni au reacționat extrem de negativ, în special față de Kang Daniel.

Internauţii au susţinut că acesta şi-a „abandonat” fanii și că este „iresponsabil”, alegând să-şi facă publică relaţia la scurt timp de la debutul său.

2. Chen (EXO)

Membrul EXO a surprins fanii din toată lumea la începutul anului, când a dezvăluit că se va căsători. Chiar dacă mulți fani au fost fericiți și l-au felicitat, alţii au ales să-l critice. Unii „fani” coreeni au început chiar un protest pentru ca idolul să părăsească grupul, dar a fost un eșec.

De asemenea, internauții au lăsat comentarii răutăcioase şi au susţinut că şi-a abandonat fanii și l-au batjocorit zicând că şi-a permis acest lucru pentru e un membru „nepopular”.

3. Sungmin (Super Junior)

Sungmin s-a căsătorit cu actriţă de muzicaluri Kim Sa Eun în 2014.

Super Junior Sungmin GIF - SuperJunior Sungmin Wedding - Descubre ...

Idolul din SM a primit critici dure din partea fanilor pentru că nu a fost în stare să le spună marea veste. Fanii au fost foarte suparăți şi răniți, pentru că în loc să afle de la Sungmin, au trebuit să citească asta prin intermediul știrilor. Sungmin a înrăutățit şi mai mult situaţia, atunci când nu a oferit nici o explicație cu privire la cele întâmplate. Idolul şi-a anunţat data nunții sale, însă a fost într-un moment cam inoportun, pentru era planificată în aceeaşi perioadă cu promoțiile şi concertele trupei Super Junior în Japonia, iar asta îi împiedica pe colegii săi să vină la nuntă. Fanii au încercat să-l convingă pe Sungmin să schimbe data pentru ca ceilalți membri să nu fie atât de stresați, dar acesta nu a făcut nimic. Pentru faptul că şi-a ignorat fanii, aceștia au decis să-l boicoteze şi i-au cerut să plece. În prezent, internauţii continuă să-l critice şi nu vor să mai revină niciodată în trupă.

4. HyunA & Dawn

HyunA și Dawn nu s-au confruntat cu critici dure din partea internauților și fanilor, însă au trebuit să plătească un preț greu pentru relația lor. Când au început primele zvonuri în 2018, Cube Entertainment a negat inițial că ar forma un cuplu. Însă, cei doi au decis să meargă împotriva companiei și au dezvăluit că se află într-o relație. Acest lucru a înfuriat compania şi a decis să rezilieze ambele contracte.

5. Taeyeon (Girls’ Generation)

Taeyeon și Baekhyun din EXO au fost în centrul atenției atunci când și-au anunțat relația în 2014.

Cu toate că unii fani au sprijinit relaţia celor doi, Taeyeon a primit o mulțime de reacții negative din partea EXO-L. Aceștia au hărțuit-o în mod constant cu comentarii negative pe rețelele de socializare. Chiar și după ce cuplul s-a despărțit în 2015, Taeyeon a continuat să primească comentarii dure.

Sursa: koreaboo

5 gânduri despre „6 idoli faimoși care au fost criticați de către fani şi internauţi pentru că şi-au făcut publică relaţia

  1. hyunamyou

    Cat de iritant… Eu inca sper ca situatia sa se schimbe la un moment dat, chestia asta cu relatiile in kpop mi se pare mult prea stupida. Mai se fac si diferente, nu totii idolii sunt criticati.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Dana

    M-a amuz foarte tare cand vad cuvintele „si-a abandonat fani” sau mai bine spus le-au lovit realitate pe fanele diperate care spera ca-l vor lua pe oppa de soț. 😂😂
    Asa ziși „fani” care reactioneaza in halul asta de negativ cred ca traiesc într-o bula a lor in care sunt iubitele lui oppa si brusc a aparut una care „l-au luat” de langa ele si fac ca crizatele.
    Sper ca se vor maturiza mentalitatea asta coreeana si sa nu-i mai vada pe idoli ca pe niste obiecte, robotei.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s