Versuri: 0325 – Stray Kids

Straykids - I am You (ver. I am) – KJ Center

Woojin | Bang Chan | Lee Know | Changbin |
Hyunjin | HAN | Felix | Seungmin | I.N

Unul câte unul, visurile mele devin mai mărețe
E prea mult, fără joacă
Când șansa de la început e lansată sus de tot
Cu toate că mă duc cu încredere înainte
Simt teama
Fâlfâind în același timp ce fac un pas, ce
Amintirile din sala de antrenamente
Unde am continuat să alerg fără odihnă

Adio vremuri grele
Adio perioade singuratice
Începutul nostru nu mă mai face să plâng
Lumina încețoșată devine din ce în ce mai clară

Știți că urcăm, da, nu oprim
Până o sa-mi ating visul cu vârful degetelor
Știți că urcăm până atingem cerul
Chiar dacă încă nu îl pot vedea, voi merge până la sfârșit
Aceasta este linia noastră de start, linia noatra de start, linia noastra de start
0325, e linia noastră de start

Născut, născut, m-am născut din nou atunci
Dintr-o gramadă de pâmânt sărăcacios, o floare frumoasă a înflorit
Stai cu mine asa, și fă-mă să ma simt și mai special
Începând cu același vis, îndreptându-mă spre unul mai mare

Adio vremuri grele
Adio perioade singuratice
Din ce în ce mai departe
Punând capat confuziei
Scăpând de acel întuneric
Lumina încețoșată devine din ce în ce mai clară

Știți că urcăm, da, nu ne oprim
Până o sa-mi ating visul cu vârful degetelor
Știți că urcăm până atingem cerul
Chiar dacă încă nu îl pot vedea, voi merge până la sfârșit

Poți să stai cu mine, cu mine
Pentru că o vom face împreună, cu mine
Poți să STAI cu mine, cu mine
Pentru că o vom face împreună, cu mine

Știți că urcăm, da, nu ne oprim
Până o sa-mi ating visul cu vârful degetelor
Îmi amintesc cum alergam fără oprire
Alergând până la sfârșit, până îmi văd visul
Știți că urcăm până atingem cerul
Chiar dacă încă nu îl pot vedea, voi merge până la sfârșit
Chiar dacă voi cădea sau tremura ceva vreme
Cu siguranță nu voi renunța
Aceasta este linia noastră de start, linia noatra de start, linia noastra de start
0325, e linia noastră de start

 

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s