Kim Min Seok vorbește deschis despre adevărata sa personalitate, vârsta de 20 de ani și multe altele

Kim Min Seok Talks About His True Personality, Reflects On His 20s, And More

Kim Min Seok a împărtășit cu cei de la revista The Star gândurile cu privire la propria personalitate, cum alege dramele în care apare și multe altele.

În interviul ce a urmat ședinței foto, Kim Min Seok a spus: „M-am întors după ce mi-am dus la bun sfârșit serviciul militar.” De asemenea, acesta a vorbit și despre experiența de a poza pentru The Star: „Am pozat ajutându-mă de o canapea, o masă și un scaun. De obicei nu mă pricep la a fi model, motiv pentru care mi-a părut rău. Dar am muncit din greu și m-am distrat.”

Kim Min Seok, care de cele mai multe ori a jucat personaje vesele și optimiste în seriale precum „Descedants of the Sun” și „Doctors”, a explicat cum decide dacă acceptă un rol pentru o dramă sau nu: „Dacă este o producție plăcută, voi participa. Dacă simt că rezonez cu personajul, nu obișnuiesc să mă gândesc prea mult la această decizie.”

Actorul a continuat: „Când privesc înapoi, încep să cred că alegeam serialele care păreau că vor avea succes. La acel moment, trebuia să mă înrolez, motiv pentru care am zis că nu ar trebui să permit să fiu uitat, dar acum, nu mai sunt așa de sigur.” Acesta a adăugat cu un surâs: „Nu a trecut mult timp de când am revenit în societate, deci cred că voi avea nevoie de mult ajutor din partea agenției mele.”

Fiind întrebat despre adevărata sa personalitate, Kim Min Seok a răspuns: „Sunt ca un om bătrân. Am ajuns la vârsta la care prietenii mei se căsătoresc și cresc copii, dar din cauza faptului că eu am o față ca de copil, nu sunt sigur cum ar trebui să interacționez cu oamenii.”

Apoi, acesta a afirmat: „Când muncesc, încerc să fiu cât mai domol posibil. Dar pe interior, posed caracterul unui om bătrân.”

Actorul a vorbit și despre perioada vârstei de 20 de ani: „Am trăit de parcă participam la război, și a fost cu adevărat intens. Chiar mi-am spus ‘Nu era necesar să merg până într-acolo.’ Pe viitor vreau să mă las purtat de val, nu să fiu extrem de ambițios. Mi-ar plăcea să fiu calm și relaxat când lucrez.”

Kim Min Seok a vorbit și despre cum este el la întâlniri, spunând: „Mă comport diferit în funcție de persoana cu care mă aflu, fiind tipul de om care se adaptează după celălalt. Nu decid cum mă comport bazându-mă exclusiv pe propriile mele gânduri, dar le arăt personalitatea mea în timp ce le urmez traseul.”

Întregul interviul și pictorial realizate de Kim Min Seok vor putea fi găsite în numărul lunii septembrie al revistei The Star.

Sursa: soompi

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s