Versuri: Wing – Park Ji Hoon

Park Jihoon - The W

DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM

Tot corpul meu e numai scântei
Nu mai suport
Pe cer, e festival
Vreau să fiu cu tine
Un loc frumos
Îți voi arăta
S-ar putea să fii chiar acolo
Așa trebuie să se simtă

Aproape de soare
Zbor cu tine
Dacă ești singură, nu te speria
Îți voi desena visele care mi-au dat aripi
Deschide ochii din nou

Când îți vei întinde mâna, vântul va sufla pe cer
Printre degetele mele
Agață-te de acel moment fatidic
Simt că inima-mi va exploda
Un sentiment divin

Oh aripa mea
Liber pe cer
Lumina te așteaptă
Trofeu în acel loc

Oh aripa mea
Dans dulce
Până ce inima unuia dintre noi va erupe
Pe culmi
Daa, putem zbora acum

DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM

Observă, zboară deasupra universului
Îți acopăr eu spatele daa
Albastru, îl voi obține
Am o chimie perfectă cu tine
Sentimentul de a merge printre nori
Ține ochii deschiși, ne mișcăm
Te voi lăsa pe tine
Plutim sus, continuă
Continuă, continuă

Zboară aproape de soare
Zbor departe cu tine
Dacă aș fi fost singur
Ai putea să te fi speriat
Aripile care mi-au fost date
Acum îți voi desena visul
Deschide ochii din nou

Când îți vei întinde mâna, vântul va sufla pe cer
Printre degetele mele
Agață-te de acel moment fatidic
Simt că inima-mi va exploda
Un sentiment divin

Oh aripa mea
Liber pe cer
Lumina te așteaptă
Trofeu în acel loc

Oh aripa mea
Dans dulce
Până ce inima unuia dintre noi va erupe
Pe culmi
Daa, putem zbora acum

Ochii tăi sunt atenți
Sunt încântat, încetișor
Dincolo de această porțiune de drum
Hai să zburăm
Fericitarea ta nu este departe

Oh aripa mea
Liber pe cer
Lumina te așteaptă
Trofeu în acel loc

Oh aripa mea
Dans dulce
Până ce inima unuia dintre noi va erupe
Pe culmi
Daa, putem zbora acum

DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM
DOOM DOO DOO DOOM

Sursa

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s